TELENOVELA PRIVATIZĂRILOR SINDICALE Cum a ajuns hotelul “Cosmos” la Ilan Shor
0Unul dintre cele mai mari hoteluri din perioada sovietică, mândria sindicatelor din Moldova, a fost vândut în 2007 fără licitaţie pe un preţ mai mic de zece ori decât valoarea de piaţă a acestuia.
Construit în perioada sovietică, „Cosmos" se înalţă chiar în inima Capitalei, pe bd. Negruzzi, pe o suprafaţă de 2,3 hectare. Dat în exploatare în 1983, hotelul, cu 706 locuri, activează până în prezent.
În 1992, când a fost finisat, la Cadastru este înregistrată întreprinderea de stat Complexul hotelier-turistic „Cosmos", care făcea parte din Asociaţia turismului sindical „Concediu". Aceasta va sta ulterior la baza formării Concernului „Moldsindtur", redenumit mai târziu Holdingul „Moldsindbalneotur".
În noiembrie 1997, la Cadastru este înregistrat Complexul hotelier-turistic „Cosmos" SRL, fondatorii căruia erau „Moldsindtur" (75%) şi colectivul de muncă (25%), capitalul statutar fiind de 5.400 de lei. În anul 2000, potrivit datelor cadastrale, complexul hotelier a fost înregistrat în proprietatea Concernului „Moldsindtur" SRL, fondatorul căruia la acel moment era Federaţia Generală a Sindicatelor din Moldova.
VÂNDUT FĂRĂ LICITAŢIE
Discuţiile privind privatizarea hotelului „Cosmos" au început în 2006. Nu mai aducea venituri, spun reprezentanţii Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor (CNSM), iar pentru a-l revigora era nevoie de câteva milioane de lei. Ca şi în cazul altor proprietăţi, n-a fost anunţată licitaţie publică. Totuşi, cel puţin trei investitori au manifestat interes. Compania turcă „Dedeman Hotels and Resorts International", de exemplu, vroia să demoleze hotelul şi să construiască unul nou. SRL „Moldbilding" IM propunea 70 de milioane de lei.
Citește și:
Sindicatele din Moldova solicită demiterea conducerii Casei Naţionale de Asigurări Sociale
Victor Vaşciaev, directorul de atunci al Holdingului „Moldsindbalneotur", care a semnat contractul de vânzare, spune că au existat investitori care propuneau un preţ dublu faţă de cel cu care s-a vândut edificiul.
Cu toate acestea, în iunie 2007, hotelul este comercializat cu 60,03 de milioane de lei, echivalentul a cinci milioane de dolari. Investitorul - „Delmos Grup" SRL, care figura atunci pe adresa Chişunău, str. Tighina 12. Ca să îndreptăţească alegerea cumpărătorului, Sindicatele au încheiat în aprilie 2007 cu „Delmos Grup" un contract de arendă a hotelului pe un termen de trei ani, pentru patru milioane de lei pe an.
Contractul îl avantaja pe arendaş în cazul în care hotelul ar fi fost scos la privatizare. La nici două luni de la încheierea contractului de arendă, investitorul solicită, printr-o scrisoare, holdingului „Moldsindbalneotur" să procure hotelul, motivând că acesta este nerentabil şi necesită investiţii mari. Iar peste o lună „Delmos-Grup", prin semnătura directorului de atunci, Valeri Romanov, intră în posesia complexului. Schema respectivă a funcţionat şi în cazul înstrăinării altor averi sindicale.
GAJAT PENTRU 29,9 MILIOANE DE DOLARI
Interesant este un alt aspect, la care fac referire liderii sindicali atunci când justifică înstrăinarea hotelului. Evaluarea. Hotelul cu tot ce era în interior a fost evaluat de Î.S. „Audit şi evaluare" la 35,2 milioane de lei (!). A fost vândut însă pentru o sumă de două ori mai mare. Cine dă dublu decât arată evaluarea?
Ceea ce nu se leagă este şi faptul că noul proprietar a pus ulterior clădirea în gaj pentru 29,9 milioane de dolari, ceea ce sugerează că valoarea reală a hotelului este de cel puţin 40-50 de milioane de dolari, adică de zece ori mai mult decât preţul de vânzare.
Practica bancară, spun experţii, arată că împrumutul nu poate fi mai mare de 50% din valoarea proprietăţii gajate. La scurt timp după privatizare, Victor Vaşciaev şi-a dat demisia. El spune că n-a fost de acord cu modul în care s-a făcut tranzacţia, dar a semnat actele, întrucât decizia a fost luată de fondatorii „Moldsindbalneotur" - Confederaţia Sindicatelor Libere „Solidaritatea", condusă de Leonid Manea, şi Confederaţia Sindicatelor, condusă de Petru Chiriac. Cele două confederaţii s-au unit la numai câteva zile de la vinderea „Cosmos"-ului, cu Manea preşedinte.
UNA SE VOTEAZĂ, ALTA SE SCRIE
Oleg Budza, actualul preşedintele al CNSM, spune că „hotelul aducea pierderi şi trebuia înstrăinat". „S-a luat ca bază că cine plătea mai mulţi bani şi mai operativ acela era preferat.
Ce folos că se făceau licitaţii în structurile de stat? De exemplu, hotelul „Naţional" a fost vândut, împreună cu baza auto şi de construcţii şi motelul „Inturist", cu 2,3 milioane de dolari. Iar „Cosmos", o clădire din beton, care trebuia demolată - cu cinci milioane. Mai trebuiau licitaţii?", a fost explicaţia lui Mihai Hâncu, vicepreşedintele CNSM.
Vânzarea complexului „Cosmos" a trezit şi nemulţumirea unor lideri ai sindicatelor de ramură. Ei au acuzat conducerea Confederaţiei „Solidaritatea" de falsificarea procesului-verbal al şedinţiei la care s-ar fi luat decizia de a înstrăina hotelul.
Unii membri ai sindicatelor susţin că s-au abţinut, iar alţii - că ar fi votat împotrivă. Victor Vaşciaev, directorul de atunci al Holdingului „Moldsindbalneotur", spune că de multe ori la şedinţele Confederaţiei se votează una, dar în procesul-verbal se scrie cu totul altceva.
„Deciziile se iau în mod democratic. Dar ce se întâmplă până la votare, cum se pregăteşte totul, e altceva. Unii votează mecanic, iar alţii sunt pregătiţi şi motivaţi să voteze aşa cum li se cere. E deja un mod de a lua hotărâri", spune Vaşciaev. Cel puţin cinci astfel de cazuri ar fi ajuns şi pe masa procurorilor, precizează el.
PROCURATURA GĂSEŞTE ÎNCĂLCĂRI, NU ŞI VINOVAŢI
În cazul „Cosmos", procurorii au pornit, la 2 octombrie 2008, o cauză penală pentru „falsificarea proceselor-verbale din 8 mai 2007 ale şedinţelor comitetului executiv al Confederaţiei Sindicatelor Libere «Solidaritate»", prin care s-a decis înstrăinarea Complexului hotelier „Cosmos" către un agent economic, şi „pentru folosirea intenţionată de către o persoană care gestionează o organizaţie obştească a situaţiei de serviciu în interes material ori personal, soldate cu urmări grave".
Într-un răspuns oferit de Centrul Anticorupţie se spune: „s-a stabilit că preţul de înstrăinare a Complexului hotelier «Cosmos» evaluat de către ÎS «Audit şi evaluare» este diferit de cel constatat de către expertiza judiciară". CCCEC a precizat că deocamdată nu există o decizie definitivă în acest dosar.
Cu toate că vânzarea hotelului face obiectul unei anchete penale, proprietatea a fost revândută în iunie 2011 firmei „Infoton-com" SRL, al cărei fondator este „Ghermivali". Ultima este fondată de Valeri Romanov, unul dintre pilonii afacerilor lui Ilan Shor. La numai o lună de la cumpărare, noul proprietar îl pune în gaj pentru un credit de 3,5 milioane de euro, luat de la o bancă din Ucraina.
Scandalul în jurul acestei tranzacţii a dus, se pare, de rând cu altele, la debarcarea, doi ani mai târziu, a liderului Confederaţiei Generale a Sindicatelor Leonid Manea. Unele voci afirmă că diferenţa dintre costul real al hotelului şi suma cu care a fost procurat ar fi ajuns în buzunarele unor lideri sindicali.
„Flora", vândută cu un milion de euro
Situată pe str. Zimbrului 1 din Chişinău, într-un parc, pensiunea „Flora" are o istorie şi mai interesantă. CNSM a vândut-o în 2009 cu 17 milioane de lei firmei „Asigrome", în numele căreia actele au fost semnate de acelaşi Valeri Romanov.
Firma are aceeaşi adresă juridică, potrivit informaţiei de la Camera Înregistrării de Stat: str. Tighina 12, ca şi alte firme ale căror fondatori sunt Ilan Shor şi Valeri Romanov. A fost vândută pentru că avea datorii şi lucra în pierdere, explică cei de la sindicate. Fostul director al „Moldsindbalneotur", Victor Vaşciaev, susţine însă că pensiunea întotdeauna a adus venituri.
După privatizare, „Flora" a fost gajata, potrivit actelor cadastrale, cu aproape 35 de milioane de lei, sumă de peste două ori mai mare decât preţul plătit de noul proprietar.
INSTITUTUL MUNCII, PUS ÎN GAJ
Nici de data asta Oleg Budza, preşedintele CNSM nu ne-a putut da vreo explicaţie, sugerându-ne să căutăm răspunsuri la bancă. Solicitând de la Agenţia de Stat Cadastru istoria cadastrală a pensiunii „Flora", indicând adresa veche, str. Zimbrului 10, din întâmplare am primit şi o altă informaţie preţioasă - istoria cadastrală a Institutului Muncii, situat pe aceeaşi adresă.
Aici, surpriză! Clădirea Institutului Muncii a rămas în proprietatea sindicatelor, dar este şi ea pusă în gaj! Pentru un credit de 39 de milioane de lei. Contractul cu Banca Socială a fost perfectat la 1 martie 2011, iar a doua zi a fost înregistrat la autoritatea cadastrală.
Cine, cum şi de ce a pus în gaj Institutul Muncii? Ce şanse sunt ca acesta să nu fie cedat băncii în caz de nerambursare a împrumutului? Preşedintele CNSM, Oleg Budza, a avut acelaşi răspuns - nu ştie despre acest caz şi trebuie să se documenteze. Ce fac sindicatele cu creditele de milioane pentru care gajează proprietatea tot a rămas o întrebare fără răspuns.
Articolul a fost realizat de reporterii Centrului de Investigaţii Jurnalistice (CIN) cu suportul financiar al Asociaţiei Jurnaliştilor de Investigaţie din Danemarca FUJ/SCOOP.
Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md