Ce s-ar intampla daca aderarea se amana cu un an?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acum, cand ne-am vazut cu sacii in caruta dupa semnarea Tratatului, e prea putin probabil sa apara vreo surpriza, gandesc multi oficiali, desi n-o declara deschis. Exista, desigur, si cel putin doua

Acum, cand ne-am vazut cu sacii in caruta dupa semnarea Tratatului, e prea putin probabil sa apara vreo surpriza, gandesc multi oficiali, desi n-o declara deschis. Exista, desigur, si cel putin doua argumente in favoarea acestei teze optimiste: Romania a fost "prinsa" in bugetul comunitar 2007-2009, aprobat in martie, inca dinainte ca Parlamentul European sa-si dea avizul conform, fapt ce a intarit impresia ca a fost vorba de o simpla formalitate, precum si numarul de voturi majoritar favorabile noua. Criticile europarlamentarilor Verzi, membrii unei familii politice cu mai mica greutate, au fost mai usor digerate la Luxemburg, cand ni s-au recunoscut si meritele. Posibilitatea amanarii aderarii Romaniei cu un an n-ar trebui insa considerata doar o amenintare teoretica, un fel de "stimulent" pentru ca Guvernul sa-si indeplineasca la timp obligatiile asumate. Daca nu se recurge la artificiul tehnic al clauzei, aderarea poate fi blocata prin neratificarea Tratatului intr-unul din cele 25 de parlamente nationale, asa cum o cere regula UE. Nu intamplator amenintarile in aceasta directie s-au intetit, ieri o parte a conservatorilor germani avertizand din nou ca Tratatul de aderare a Romaniei nu poate fi adoptat in Bundestag, in forma sa actuala. Iar spaimele nemtilor in fata presupusei avalanse de forta de munca romaneasca, ieftina si calificata, se regaseste si in ultimul sondaj de opinie, in care 50 la suta dintre cei chestionati resping aderarea tarii noastre. Desigur, pe moment si din punct de vedere tehnic, nu se va intampla nimic tragic daca aderarea va fi amanata. Exista chiar si la noi un curent favorabil acestui curs al lucrurilor, mai cu seama in mediile de afaceri, constiente de ceea ce presupune, economic vorbind, socul concurential pe piata UE. Pe termen mediu insa, pagubele ar fi infinit mai mari. Statutul Romaniei ar avea serios de suferit, iar credibilitatea noastra s-ar face tandari marcand o premiera dezonoranta in istoria extinderii. Blocarea aderarii trebuie motivata, iar acuzatiile, discutabile pana in prezent, legate de coruptie, justitie nefunctionala, climat de insecuritate etc, vor capata alta greutate. In ochii institutiilor europene, care nu ne vor mai trata ca pe un interlocutor valabil, dar mai ales in ochii investitorilor straini care se vor feri ca dracu de tamaie sa-si mai riste banii intr-o tara respinsa oficial de UE pe motivele mai sus-enumerate. Nici la capitolul fonduri europene n-am sta mai bine. Teoretic, acestea sunt deja alocate, dar alocarea nu e automata, ci se face pe masura ce candidata intocmeste si prezinta proiecte serioase. Capacitatea Romaniei de a cheltui aceste fonduri a fost pusa de mai multe ori sub semnul intrebarii (exista si acum fonduri din care am tras doar 10 - 15 la suta), daramite in cazul unei amanari. Dar riscul cel mai mare ar fi "transferarea" Romaniei din coada primului val de aderare, care are, potrivit celor mai multi analisti, sanse tot mai slabe de concretizare.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite