La 70 de ani, primul cosmonaut din istorie vrea pe Marte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Dacă aş avea bani, aş mai merge în spaţiu, ca turist, şi de asemenea aş zbura spre Marte, chiar şi cu bilet numai de dus", a declarat Valentina Tereşkova, primul cosmonaut din istorie,

"Dacă aş avea bani, aş mai merge în spaţiu, ca turist, şi de asemenea aş zbura spre Marte, chiar şi cu bilet numai de dus", a declarat Valentina Tereşkova, primul cosmonaut din istorie, care marţi a împlinit 70 de ani.

La 15 iunie 1963, Tereşkova a întreprins o călătorie în spaţiu la bordul navei sovietice "Vostok 6" şi s-a întors pe Pământ după 71 de ore, transformată într-o eroină. Tereşkova, care avea la acea vreme 26 de ani, a înconjurat de 48 de ori planeta într-o navă spaţială incomodă, în care abia se putea mişca.

La începutul săptămânii, ea a rupt "tăcerea de 20 de ani faţă de presă", dezvăluind secretele misiunii sale istorice. În primul rând, a dezvăluit că zborul ei ar fi putut să se încheie tragic.

Din cauza unei erori a programului de zbor, aparatul său - în loc de a se apropia de Terra - se depărta. Născută într-o familie simplă, Valentina - Valia, cum vrea să fie numită - a lucrat într-o fabrică textilă din Yaroslav şi are la activ 163 de salturi cu paraşuta. Mamă a unei fiice, ea este acum bunică. Are doi nepoţi, unul de 11 ani şi celălalt de trei ani.

Cu ocazia zilei de naştere, a fost primită de preşedintele rus, Vladimir Putin, la resedinţa sa din Novo-Ogariovo din afara Moscovei.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite