Anastase taie indemnizațiile Opoziției
0Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a anunţat, miercuri, că s-a hotărât ca diurna parlamentarilor USL să fie tăiată.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat miercuri că indemnizaţiile de şedinţă ale parlamentarilor opoziţiei care nu au participat la aceste reuniuni vor fi tăiate, decizia fiind luată marţi în Biroul Permanent al Camerei.
Anastase a precizat că indemnizaţiile parlamentarilor opoziţiei vor fi tăiate chiar dacă aceştia au semnat condica de prezenţă, dar nu au participat la şedinţa de plen în care s-a votat.
Din declarațiile Robertei Anastase:
- Domnul Ponta este foarte agitat și cere demisii în stanga si in dreapta. Ii solicit lui Victor Ponta sa inceapa cu demisiile lui Antonescu si Voiculescu.
- Ponta este lipsit de imaginiatie. Ponta a participat 450 de legi care au fost votate in Parlament in ultimul an de zile. A validat prin prezenta lui corectitudinea votului. Niciodata nu a contestat votul. Minte cand spune ca nu are incredere in corectiudinea votului.
- Il invit pe Ponta sa nu mai incerce sa gaseasca explicatii la chiul.
- Am decis ca diurna sa le fie taiata. In masura in care nu au participat la vot, atunci li se taie indemnizatiile. Au semnat, dar nu au participat la vot. Acesta se intampla in fiecare luna, daca nu participa la Plen. Această măsură nu va fi luată şi în cazul absenţelor motivate. Regulamentar trebuie sa aiba o motivatie de genul ”stare medicala proasta”.
- Am avut o discuţie în prezenţa liderului de grup al PSD şi el a spus că e o decizie normală, regulamentară. E o chestie logică ca aceste diurne să fie tăiate dacă nu eşti prezent la plen. Indemnizaţia parlamentarilor USL va fi tăiată, dacă nu au participat la vot.
- Ce poti sa iti donezi, din moment ce tu nu ai muncit?
- In ceea ce priveste sedintele de Plen, a fost apel nominal.