UE este chemată să închidă Bîstroe
0Ucraina se pregăteşte să deschidă canalul, iar România nu găseşte soluţii să o oprească În 2004, când Ucraina a anunţat începerea lucrărilor la canalul Bîstroe, clasa
Ucraina se pregăteşte să deschidă canalul, iar România nu găseşte soluţii să o oprească
În 2004, când Ucraina a anunţat începerea lucrărilor la canalul Bîstroe, clasa politică din România a reacţionat extrem de vehement, iar subiectul a fost dezbătut în campania electorală. Acum, mai sunt câteva zile până la deschiderea canalului şi subiectul nu prea pare să-i mai intereseze pe politicieni. Ministrul de externe, Adrian Cioroianu, încearcă să implice Uniunea Europeană în rezolvarea acestei probleme, pentru că, până acum, Ucraina nu a reacţionat la presiunile externe.
"Suntem extrem de îngrijoraţi. Nu atât interesul României este pus în joc - această zonă este a Europei", a declarat Cioroianu. El a mai spus că această problemă va trece "dincolo de nivelul bilateral", ca o consecinţă a faptului că România a aderat la Uniunea Europeană. Cioroianu a evitat însă să spună că Ucraina ar fi încălcat tratatul bilateral pe care îl are cu România. "În termeni diplomatici, a vorbi despre încălcare este un lucru foarte dur şi nu l-aş folosi acum. Povestea va continua", a declarat şeful diplomaţiei române. "Ministerul Afacerilor Externe se află în dialog permanent cu reprezentanţii organizaţiilor internaţionale, în special cu Secretariatul Executiv al Comisiei Internaţionale pentru Protecţia Fluviului Dunărea şi cu oficialii Comisiei Europene.
Implicare internaţională
Totodată, partea română a solicitat sprijinul mai multor state europene pentru susţinerea demersurilor întreprinse în plan internaţional de partea română pentru găsirea unei soluţii la această problemă", se arată într-un comunicat al MAE. În plus, în urma demersurilor preşedinţiei în exerciţiu a Comisiei Internaţionale pentru Protecţia Fluviului Dunărea, oficialii internaţionali au transmis Ucrainei o scrisoare prin care i s-a solicitat, în mod ferm, să se conformeze normelor internaţionale. În perioada 14-16 iunie 2007, membrii Comisiei Internaţionale pentru Protecţia Fluviului Dunărea urmează să se întrunească într-o reuniune specială pentru discutarea problemei Bîstroe.
Nu atât interesul României este pus în joc - această zonă este a Europei
Adrian Cioroianu,
ministru de externe
Istoricul canalului
Lucrările la Canalul Bîstroe au început exact acum trei ani, la 11 mai 2004. La 26 august a fost inaugurată prima etapă a canalului Dunăre-Marea Neagră, pe braţele Chilia şi Bîstroe din Delta Dunării. România a încercat în aceşti trei ani diverse modalităţi de a stopa construcţia. În 2005 a funcţionat un comitet ad-hoc pentru probleme de transporturi şi frontieră fluvială. Ucraina a încetat, în mai 2005, să mai organizeze o reuniune planificată să se desfăşoare la Kiev. Un comitet pe probleme ecologice, a cărui înfiinţare a fost convenită în 2005, de preşedinţii Băsescu şi Yuşcenko, nu era constituit nici la sfârşitul lui 2006.
Kievul, atenţionat de Bruxelles
Comisia Europeană a pus în vedere, ieri, Ucrainei, referitor la redeschiderea navigaţiei pe Canalul Bîstroe, că trebuie să respecte prevederile convenţiilor internaţionale în domeniul protecţiei mediului şi ale altor acorduri pe care le-a semnat. Răspunzând unei întrebări adresate de ziarişti, purtătorul de cuvânt al Comisiei, Christina Mueschen, a precizat că Executivul european nu poate decât să recomande autorităţilor de la Kiev să se conformeze prevederilor acordurilor internaţionale privind mediul la care Ucraina a aderat.