Pirpiliu (PDL): “ Ne opunem proiectului sfidător al autostrăzii suspendate”
0Deputatul PDL Ştefan Pirpiliu a declarat,ieri, într-o conferinţă de presă, că reprezentanţii PDL Bucureşti în Consiliul General al Capitalei se vor opune proiectului "sfidător" al autostrăzii suspendate.
"În condiţiile în care Primăria Generală are foarte mari probleme în a asigura plata energiei termice, cu datorii fabuloase, în condiţiile în care RATB funcţionează la cote de avarie (...), iar Bucureştiul are zeci de proiecte aprobate şi neîncepute, să vii cu un asemenea proiect este aproape sfidător", a susţinut Pirpiliu.
În opinia sa, primarul general a intrat în campanie electorală şi este dispus să rişte toţi banii prevăzuţi pentru investiţii ai bucureştenilor pentru următorii 5-6 ani.
" Autostrada suspendată estre un SF al edilului-şef, nerealizabil şi o mare bătaie de joc la adresa problemelor bucureştenilor. A venit cu un proiect halucinogen de autostradă suspendată, în valoare de 1,6 miliarde de euro", a arătat deputatul PDL.
Pirpiliu a mai afirmat că Oprescu vrea să îşi lege numele de acest proiect de infrastructură, în condiţiile în care toate proiectele importante finalizate în capitală aparţin primarilor PDL.