PSD va depune două noi moţiuni: pe Agricultură şi pe Apărare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Social democraţii vor depune două noi moţiuni simple, una la Senat pe tema pensiilor militare, iar cealaltă la Camera Deputaţilor pe agricultură, potrivit preşedintelui Victor Ponta.

Decizia a fost luată în şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului. 

Preşedintele PSD a precizat că formaţiunea pe care o conduce nu este de acord cu recalcularea pensiilor militarilor.

" În primul rând, ne opunem ideii ca militarii să fie prinşi în acest joc demagogic şi strict politic din interiorul Guvernului, unde un ministru care în Guvern e de acord, când iese din Palatul Victoria nu mai e de acord, când intră înapoi la negocieri e de acord şi când iese iar nu mai e de acord" , a spus Ponta, citat de Mediafax.

În ceea ce priveşte moţiunea pe Agricultură, Ponta l-a ironizat oe ministrul de resort, spunând că, probabil, nimeni nu ştie cine este. Potrivit liderului social democrat moţiunea pe agricultură va face referire şi la oprirea subvenţiilor, dar şi neutilizarea fondurilor comunitare.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite