Dacian Cioloş, misiune imposibilă la Agricultură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Propunerea primului-ministru ca subsecretarul de stat Dacian Cioloş (foto) să preia portofoliul Agriculturii a ajuns, ieri la prânz, pe masa preşedintelui Traian Băsescu, şeful statului

Propunerea primului-ministru ca subsecretarul de stat Dacian Cioloş (foto) să preia portofoliul Agriculturii a ajuns, ieri la prânz, pe masa preşedintelui Traian Băsescu, şeful statului semnând decretul de numire în funcţie.

Cioloş şi-a dedicat întreaga carieră profesională domeniului asupra căruia Comisia Europeană ar putea activa clauza de salvgardare. De altfel, el a anunţat că "nu mai are ce căuta" în minister în cazul în care oficialii europeni vor decide ca România să fie sancţionată prin reducerea cu 25% a subvenţiilor pentru agricultură.

"Asta înseamnă că dacă se activează clauza, eu nu mai am ce căuta la minister. În sensul ăsta vreau să discut cu secretarii de stat şi să le propun să ne asumăm împreună răspunderea. Eu nu îi pot demite, pentru că sunt numiţi de premier. Am toată încederea că vom reuşi să evităm această reducere de fonduri", a spus Dacian Cioloş, citat de Mediafax.

Comisia Europeană a acordat României un ultimatum, până la 9 noiembrie, pentru rezolvarea deficienţelor de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, instituţie care gestionează sistemul de distribuţie a banilor către fermieri. În plus, autorităţile române trebuie să refacă evidenţa proprietarilor de terenuri agricole.

Până în prezent subsecretar de stat pentru afaceri europene în Ministerul Agriculturii, Dacian Cioloş a lucrat zece ani cu instituţiile comunitare, fiind printre altele şi reprezentant în Comitetul Special Agricol al Consiliului European. Noul ministru al agriculturii va depune jurământul astăzi, la ora 12.00, la Palatul Cotroceni. (George Rădulescu)

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite