Raportul la revizuirea Constituţiei, adoptat de Comisia Juridică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Juridică a Camerei a adoptat, marţi, Raportul la proiectul de revizuire a Constituţiei, la şedinţă fiind însă prezenţi, doar cinci membri din cei 23 de deputaţi, Daniel Buda, Adrian Gurzău, Iustin Cionca, Gabriel Andronache (PDL) şi progresistul Eugen Nicolicea, toţi votând "pentru".

Preşedintele Comisiei, Daniel Buda, a precizat, după şedinţă, că au fost păstrate, în linii mari, prevederile proiectului de revizuire a Constituţiei primit de la preşedintele României şi au fost puse în acord cu deciziile Curţii Constituţionale.

Daniel Buda a precizat că după ce Raportul va fi dezbătut de plenul Camerei Deputaţilor, acesta va merge la Senat. Buda a spus că în măsura în care Senatul va avea altă opinie decât Camera Deputaţilor, se va constitui o comisie de mediere pentru a lămuri divergenţele.

Referitor la faptul că decizia Comisiei juridice a fost luată fără cvorum, Daniel Buda a spus că decizia Curţii Constituţionale statuează că în activitatea comisiilor nu este nevoie de prezenţa a jumătate plus unul din numărul membrilor comisiei respective.

Dezbaterile din comisie pe tema revizuirii Constituţiei s-au desfăşurat pe parcursul mai multor săptămâni doar în prezenţa reprezentanţilor PDL şi UNPR, la lucrări lipsind cei ai Opoziţie şi ai UDMR.

Comisia juridică a stabilit, în şedinţa de marţi, la propunerea deputatului PDL Adrian Gurzău, că nu vor avea dreptul de a fi aleşi cetăţenii care au făcut parte din Partidul Comunist Român ca activişti retribuiţi precum şi cei care au fost agenţi sau colaboratori ai fostei Securităţi.

Membrii Comisiei au mai stabilit ca CSM să fie format din 21 de membri, dintre care 14 magistraţi şi patru reprezentanţi ai societăţii civile. Cei patru reprezentanţi ai societăţii civile vor fi aleşi doi de către Parlament şi doi de către preşedintele României. În prevederile actuale, din CSM fac parte doi reprezentanţi ai Societăţii Civile care sunt aleşi de Senat.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite