48 de cărămizi pentru o casă de sinistrat
0Elena Ingnătescu , de 79 de ani, din satul sucevean Ţibeni, măturat de inundaţii în luna iulie, a ajuns bătaia de joc a autorităţilor. Femeia, văduvă de 12 ani, trebuie să-şi
Elena Ingnătescu , de 79 de ani, din satul sucevean Ţibeni, măturat de inundaţii în luna iulie, a ajuns bătaia de joc a autorităţilor.
Femeia, văduvă de 12 ani, trebuie să-şi ridice singură locuinţa distrusă de inundaţii.
"E bătaie de joc!"
Iniţial a primit doar 48 de bucăţi de BCA, 18 saci de ciment şi 800 de lei. "E bătaie de joc! Ce să fac eu cu BCA-ul ăsta? Doar poate să-mi fac un WC", s-a plâns bătrâna.
Ulterior, autorităţile şi-au dat seama că au comis o greşeală şi îi vor lua femeii bucăţile de BCA. "Oamenii nu trebuiau să primească materialele, pentru că de refacerea caselor se va ocupa Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor", a spus Ştefan Cramarciuc, primarul comunei Satu Mare, de care aparţine satul Ţibeni.
Vestea a luat-o prin surprindere pe Elena Ignătescu. "Să le ia şi să le dea ălora care nu le-a intrat apa nici măcar în curte", a spus bătrâna printre lacrimi.
Potrivit datelor oficiale, la Ţibeni trebuie refăcute total 14 case. Arhiepiscopia Sucevei s-a angajat să ridice 11, iar trei vor fi construite de Consiliul Judeţean Suceava.