Vasile Gavrilescu:„Am dormit în pat cu Securitatea“

Vasile Gavrilescu

Turnat timp de 20 de ani de soţia pe care a adorat-o, craioveanul Vasile Gavrilescu şi-a petrecut cea mai mare parte a tinereţii după gratii, alături de zeci de intelectuali, duşmani ai regimului comunist. Viaţa bate filmul în cazul craioveanului a cărui poveste a făcut înconjurul Europei, fiind publicată în „Le Monde“, în urmă cu câteva săptămâni. 

La 72 de ani, Vasile Gavrilescu spune că a simţit o viaţă cum îi suflă Securitatea în ceafă. În cei 10 ani după gratii, Gavrilescu a fost „Banditul", iar pentru Securitate, „Liliacul".După puşcărie şi exil a aflat, în 2002, că încercările sale de a se răzvrăti împotriva sistemului au fost urmărite pas cu pas.

Trădătorii au fost cei în care a avut cea mai mare încredere: soţia, Aurora, vecinii, prietenii din Craiova, cu care şi acum se întâlneşte pe stradă, dar care nu-l pot privi în ochi.

„Nu pot ierta şi nu pot uita asta. Din fericire, soţia mea murise deja când am aflat lucrurile astea", spune acum Gavrilescu.

Avea doar 21 de ani atunci când a fost condamnat la 22 de ani de închisoare, sub acuzaţia de a fi condus o grupare paramilitară de rezistenţă împotriva regimului comunist. A încercat să fugă în Occident împreună cu soţia sa. Au fost prinşi, judecaţi şi închişi. Aurora, soţia sa, a fost condamnată la 10 ani de închisoare.

Închisorile comuniste aproape că l-au ucis. Gherla, Aiud, Jilava, a trecut prin toate. „Nu mergeau doar pe opresiunea fizică, ci şi pe desfiinţarea personalităţii umane. Primeai o gamelă cu mizerii odată la trei zile. Trebuia să mănânci în genunchi, cu lanţuri la mâini şi la picioare. Venea apoi maiorul şi arunca gamela cu piciorul urlând: «Ai mâncat destul!»", a povestit Gavrilescu.

Răscumpărat cu două vagoane de sare

Detenţia avea să schimbe modul de a gândi al celor închişi, în special al celor care proveneau din familii înstărite. „Prinţul Costinel Brâncoveanu se întreba: «Oare ce i-o fi trebuit nevesti-mii 200 de rochii când eu mănânc dintr-o gamelă?»", îşi aminteşte bătrânul.

În 1964 au fost eliberaţi amândoi, după ce Ceauşescu a dat un decret de eliberare a deţinuţilor politici, presat fiind de Europa. Un an mai târziu, în 1965, trece Dunărea înot, dar este prins de sârbi şi returnat autorităţilor române pentru două vagoane de sare.

„Pactul cu Tito era pentru un vagon, dar eu fiind considerat periculos din cauza deselor tentative de trecere frauduloasă, au cerut două vagoane", îşi aminteşte fostul disident. Craioveanul este condamnat din nou la închisoare pentru şapte ani.

„Singurătatea în celulă era egală cu nebunia dacă nu aveai o constituţie puternică. Am văzut oameni care au luat-o razna, care se târau în patru labe. Ajunseseră să fie în stare să mănânce oameni, la propriu. I-am văzut cum mâncau şobolani sau viermi din hazna. Pentru mine, închisoarea nu a fost un dezastru pentru că trăisem într-o copilărie mizeră, eram deja călit", a mai povestit Gavrilescu.

Totuşi, experienţa din închisoare a avut şi o latură pozitivă. Printre colegii de celulă se regăseau şi intelectuali cu studii la facultăţi de prestigiu.

Închis alături de absolvenţi de Oxford

„Am avut posibilitatea de a beneficia de o educaţie frumoasă în închisoare, unde am cunoscut foşti miniştri, aristocraţi, intelectuali, oameni cu studii la Oxford, la Sorbona sau Yale", şi-a amintit el.

În 1985 reuşeşte să plece în Franţa, unde primeşte azil politic. După Revoluţie şi moartea soţiei sale, în 1991, revine în România. „M-am dus la Securitate, pe strada Amaradiei, să caut urma cărţilor pe care mi le confiscaseră. Aşa am găsit documentul în care scria că mi-au fost luate la cererea expresă a soţiei. A fost prima, dar nu cea mai grea lovitură!", îşi aminteşte disidentul.

După ani de solicitări, reuşeşte în 2002 să-şi vadă dosarul de la Securitate ce însumează 22 de volume. Nu şi-a imaginat însă că ceea ce va afla îi va mutila sufletul, lucru pe care nici temniţele comuniste nu-l reuşiseră: marea iubire a vieţii, soţia sa, l-a turnat la Securitate ani la rând. Aurora semnase un angajament în 1961, înainte de a fi eliberată. Ani în şir ea a informat constant Securitatea despre deplasările, scrierile şi chiar gândurile şi intenţiile soţului ei.

Vasile Gavrilescu a plecat din Craiova pentru că nu mai suporta să-i vadă pe stradă pe cei care l-au trădat. Acum duce o viaţă liniştită în apropierea localităţii Horezu, alături de actuala soţie, Nuşa, pictoriţă. A cunoscut-o la Paris, în timpul exilului.

Urmărit de 100 de „securişti"

„Securiştii erau peste tot. Acasă, la serviciu, în tramvai, în presă, la alimentară, în pat". Dosarul lui Gavrilescu conţinea lista a 43 de persoane, prieteni, cunoştinţe, colegi şi vecini de-ai săi care colaborau cu Securitatea: „Toţi din jurul meu mă turnau. Eram ca un peşte în acvariu".

Alte 50 de persoane, ofiţeri şi nu  numai, l-au urmărit ani în şir. „M-am întrebat de ce nu m-au curăţat. A fost norocul meu. Eu eram obiectul muncii lor. Dacă mă curăţau nu mai aveau prin ce să demonstreze eficacitatea lor pentru sistem", a mai spus Gavrilescu.