VIDEO O româncă a făcut puşcărie pentru că a denunţat masacrul de la Katyn

O româncă a făcut puşcărie politică pentru că tatăl său a dovedit, printr-un raport medico-legal, cine a ucis 14.000 de ofiţeri polonezi în 1940, în pădurea Katyn: Armata Sovietică. Rodica Marta (83 de ani), fiica medicului Alexandru Birkle, cel care a denunţat atrocităţile de la Katyn, solicită despăgubiri de 3 milioane de euro.

Drama femeii a început în 1952, când tatăl său, medicul Alexandru Birkle, fugit la Washington, a acordat un interviu în care a arătat că sovieticii sunt cei care au ordonat masacrul din 1940, din pădurea Katyn, de lângă oraşul Smolensk, unde au fost executaţi 14.000 de ofiţeri polonezi.

În 1942, medicul fusese trimis de guvernul Antonescu să facă parte, ca legist, din echipa internaţională care investigase, în timpul războiului, masacrul. El a fugit din România din 1946, după doi ani în care se ascunsese pe la prieteni din cauza sovieticilor care îl căutau.

În 1952, medicul român era printre puţinii care puteau vorbi nemijlocit despre ce a fost la Katyn. Majoritatea membrilor Comisiei Internaţionale de investigare muriseră în 1943, după publicarea raportului, într-un accident aviatic, în Norvegia. Singurii care au scăpat au fost Alexandru Birkle şi prietenul său, reprezentantul Elveţiei, Francois Neville, membru al Crucii Roşii Internaţionale, care merseseră cu alt avion.

Raportul care a schimbat istoria

După publicarea raportului din 1943, Guvernul sovietic a negat acuzaţiile catalogându-le nefondate şi a susţinut că polonezii au fost executaţi de soldaţii Werhmacht-ului. „Eram anul al III-lea la Facultatea de Medicină atunci, eram foarte mândră de tatăl meu, iar concluziile anchetei de la Katyn au fost preluate, în 1943, în ziarele de la Bucureşti.



Era perioada când funcţiona propaganda mareşalului Ion Antonescu”, povesteşte Rodica. În 1944, ruşii au venit să-l aresteze pe medicul Alexandru Birkle pentru că ar fi pus „concluzii eronate” în raportul publicat în 1943 şi în care a scos la iveală atrocităţile sovieticilor la Katyn.

A reuşit să se ascundă, însă soţia sa, Olimpia, şi fiica sa, Rodica, au fost arestate timp de două săptămâni. Au fost interogate în legătură cu locul în care se ascunde medicul, dar au susţinut tot timpul că nu ştiu. Ulterior, au fost eliberate. După interviul acordat de Birkle în 1952, soţia şi fiica lui Birkle au fost arestate din nou. De data aceasta au suferit ororile temniţei timp de aproape trei ani.

Fuga în Elveţia cu un paşaport fals

Cu ajutorul unui paşaport falsificat, Alexandru Birkle a fugit în 1946 în Elveţia, la prietenul său Francois Neville, care l-a ajutat cu bani şi cu sfaturi în refugiul său politic. După o scurtă oprire în Argentina, el  a ajuns în 1952 în SUA şi a fost audiat de Comisia Congresului American condusă de republicanul Ray J. Madden, menită a elucida afacerea Katyn.

„Comitetul Madden” a concluzionat că sovieticii sunt vinovaţi de moartea polonezilor şi au recomandat ca vinovaţii să fie judecaţi de Curtea Internaţională de Justiţie. Fără acte şi fără diplome, medicul Birkle şi-a câştigat traiul din mici afaceri. A murit în SUA, în 1987, fără să-şi fi mai revăzut vreodată familia care a rămas în România comunistă.



Fosforul din creier - proba principală

Imagine din filmul „Katyn“, realizat în 2007 de Andrzej Wajda

„Din Comisia internaţională de investigare a masacrului din pădurea Katyn au făcut parte reprezentanţi din mai multe ţări: Belgia, Bulgaria, Croaţia, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Italia, Olanda, Boemia, Moravia, România, Slovacia şi Ungaria”, rememorează Rodica Marta. Reprezentantul României în această Comisie, Alexandru Birkle, avea părinţi de origine poloneză şi germană, şi vorbea la perfecţie cele două limbi.

Era angajat medic legist pe lângă Tribunalul Ilfov şi prim-asistent la Institutul de Medicină Legală şi Criminologie din Bucureşti. Membrii Comisiei au făcut mai multe autopsii pe cadavrele găsite în gropile comune şi au constatat că victimele au decedat în urma unor plăgi prin împuşcare în ceafă.

Concluzia raportului final: victimele au fost ucise în perioada martie- aprilie 1940, dată la care Katyn-ul şi Smolensk-ul erau ocupate de Armata Roşie. Data morţii a fost stabilită aproape cu exactitate după cantitatea de fosfor din creierul celor ucişi, iar raportul care releva cumplitele execuţii a fost semnat de medicul Alexandru Birkle.

Dreptate după jumătate de secol

Acum, după jumătate de secol, odată cu intrarea în vigoare a recentei Legi privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, Rodica Lucia Marta îşi caută dreptatea în instanţă şi cere despăgubiri pentru suferinţele îndurate în arest. Ea se bazează şi pe recunoaşterea publică a atrocităţilor de către cercetătorii sovietici, dar şi de către personalităţi politice de la Moscova.



Recunoaşterea oficială a masacrului

O stenogramă din 1940 a şedinţei Biroului Politic al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice relevă faptul că uciderea prizonierilor polonezi a fost efectuată de către sovietici la ordinul lui Stalin, masacrul fiind săvârşit anterior ocupaţiei germane, prin dispoziţia din 14 martie 1940, semnată personal de către Stalin şi de către 53 de lucrători ai Ministerului de Interne din URSS.

Vreme de aproape 60 de ani, sovieticii au susţinut că nemţii ar fi fost autorii măcelului. În 1989, cercetătorii sovietici au dat în vileag faptul că Stalin a ordonat masacrarea polonezilor, iar în octombrie 1990, Mihail Gorbaciov a recunoscut oficial că NKVD (serviciul secret sovietic) a fost executantul ordinului ucigaş.

În 1992, preşedintele Rusiei, Boris Elţîn, a scos din arhive documente ultrasecrete, printre care şi propunerea şefului NKVD, Lavrenti Beria, din martie 1940, privind împuşcarea a 25.700 de polonezi din lagărele Kozelsk, Ostaşkov şi Starobielsk, precum şi din închisori din vestul Ucrainei şi Belarusului, toate având semnătura de aprobare a lui Stalin.

Despăgubiri

Rodica Marta cere judecătorilor Tribunalului Bucureşti să oblige statul român la plata unor despăgubiri de 5 milioane de lei pentru prejudiciul moral pe care l-a suferit ca urmare a arestării sale. De asemenea, ea mai solicită 2,5 milioane de lei pentru traumele suferite în închisoare de mama sa, Olimpia, dar şi 5 milioane de lei pentru traumele pe care le-a suferit ca urmare a condamnării pe nedrept a tatălui său, Alexandru Birkle (foto).

Ancheta s-a făcut la Constanţa şi a fost groaznică. Procurorii erau de o brutalitate extremă, bătăile erau la ordinea zilei, mâncarea aproape că lipsea, făceam foamea.

Rodica Marta
fost deţinut politic

Doi ani, două luni şi opt zile de temniţă, abuzuri şi foame

Rodica Lucia Marta îşi caută dreptatea în instanţă  Foto: Adevărul

Arestată şi condamnată, în 1952, fără a şti acuzaţiile, Rodica Marta rememorează secvenţe sfâşietoare de dincolo de gratii. În detenţie la Mislea a împărţit patul metalic cu soţia lui George Brătianu, Elena, dar s-a „lovit” şi de duritatea Mariei Antonescu, soţia lui Ion Antonescu.

Acesteia din urmă i-a oferit singura ţigară pe care o primise „bonus” de ziua ei. Iniţial, Rodica Marta i-a propus Mariei Antonescu să o fumeze împreună, însă soţia lui Antonescu a refuzat: ori i-o dă pe toată, ori nimic. I-a dat-o, chiar dacă în închisoare a savura o ţigară era un lux. Aproximativ 14 deţinute de frunte i-au fost colege de cameră în detenţie.

Printre acestea se numără Maria Antonescu, soţia mareşalului Ion Antonescu, Elena Zelea Codreanu, soţia liderului legionar Corneliu Zelea Codreanu, Elena Brătianu, soţia istoricului George Brătianu, Iridenta Moţa, soţia fruntaşului legionar Ion Moţa, Ecaterina Madgearu, soţia fostului ministru ţărănit Virgil Madgearu.

În puşcărie a învăţat de la o condamnată pentru furt să-şi folosească degetele lungi pentru a subtiliza diverse obiecte. A folosit „învăţăturile” hoaţei doar în glumă, când i-a furat actele chiar unui procuror.



Procurorii erau de o brutalitate extremă

„Într-o dimineaţă, la câteva zile după fuga tatălui meu, au venit la noi în casă mai mulţi securişti. Au pus sechestru pe tot, au făcut liste cu bunurile confiscate, s-au răstit la mine şi la mama mea, Olimpia, ne-au pus cătuşe la mâini, ne-au legat la ochi şi ne-au urcat într-o dubă”, povesteşte Rodica Lucia. La vremea respectivă, tânăra abia împlinise 24 de ani, terminase facultatea şi se angajase ca medic pediatru. 

Principala sa grijă era copilul - o fetiţă de doi ani - pe care l-a lăsat în grija socrilor. „Ancheta s-a făcut la Constanţa şi a fost groaznică. Procurorii erau de o brutalitate extremă, bătăile erau la ordinea zilei, mâncarea aproape că lipsea, făceam foamea. Parcă eram în „procesul lui Kafka”. Într-un final, i-am spus ce ştiau şi ei, că tatăl meu a fugit din ţară”, povesteşte Rodica Lucia.

Mama şi fiica au fost acuzate oficial de complicitate la crime de război şi de favorizarea infractorului. Singurul moment de care îşi aduce aminte cu plăcere este cel al eliberării. „Fă, doctoro, fă-ţi bagajele! De mâine gata, pleci acasă la fetiţa ta”, i-a spus într-o seară gardianul de la Penitenciaru Jilava, Rodicăi Lucia Marta.

„Doi ani, două luni şi opt zile am stat în puşcărie, fără să ştiu niciodată de ce. Singura vină era că sunt fiica doctorului Alexandru Birkle”,mai spune femeia. Timp de doi ani, Rodica Lucia Marta  fost plimbată prin mai multe închisori şi lagăre de muncă: Ghencea, Târgşor, Bragadiru, Domneşti, Mislea, Jilava.