Traian Băsescu: Riscul terorist va creşte în urma intervenţiei din Libia
0Preşedintele Traian Băsescu a vorbit, în cadrul unei conferinţe de presă, despre activitatea şi priorităţile Serviciului Român de Informaţii, atrâgând atenţia asupra creşterii riscului terorist, ca urmare a intervenţiei militare din Libia.
El a subliniat, însă, că România nu este o ţintă directă, dar că este bine să nu fim prinşi nepregătiţi.
"Am atras atenţia, în cadrul bilanţului, şi asupra riscului terorist care va creşte ca urmare a intervenţiei din Libia. Există riscul să avem o perioadă de instabilitate în Nordul Africii, să fie atrase grupări islamiste extremiste în activităţi teroriste şi trebuie să se ia din timp toate măsurile pentru ca eventuale creşteri ale riscului terorist să nu ne prindă nepregătiţi", a declarat şeful statului.
În privinţa celorlalte priorităţi ale SRI pentrul anul în curs, preşedintele a declarat că nu există schimbări consistente în raport cu anul 2010. Iată o listă a obiectivelor SRI, aşa cum au fost prezentate de Traian Băsescu:
- combaterea riscului asociat fenomenului de corpuţie
- bătălia cu evaziunea fiscală
- siguranţa energetică
- sesizarea disfuncţionalităţilor în funcţiile aparatului de stat
- destructurarea grupărilor de crimă organizată de la nivel local.
- securitatea alimentară şi cea nucleară
- securitatea sistemului de sănătate, unde " încă nu avem un răspuns de ce, dacă a crescut bugetul în 10 ani, de la un miliard, la 4 miliarde de euro, asistenţa medicală este mai slabă. Nu avem un răspuns clar şi, implicit, nu avem o soluţie de gestionare eficientă a resurselor", a explicat şeful statului, miercuri.