O oră cu romii unitarieni din Sânvasii: "Suntem ţigani ungureşti"
0
MOTTO: “Părinţii noştri ne-au învăţat să nu fur, să nu minţesc, să nu fac prostie, să nu aduc ruşine pe ei, să fii curat, să fii cinstit, să am încredere în Dumnezeu. La cineva dacă mă duc acasă să nu duc afară pe poartă cuvântul; să mă port bine unde mă duc, eu cu asta am rămas de la părinţii mei şi asta i-am învăţat şi pe copiii mei” (Samu Cati, femeie romă din Sânvasii, Mureş)
Doar microbuzul hodorogit Tîrgu Mureş - Miercurea Nirajului întrerupe la prânz liniştea din Sânvăsii. La magazinul de la intrarea în sat, doi vecini beau bere. Unul este foarte vorbăreţ, celălalt taciturn, probabil şi pentru că nu vorbeşte româneşte. “Dumnezeu când o făcut lumea şi o făcut pâmântul şi a avut gând să facem om să lucreze pe pământ nu a zis să facem ungur, român, sau ţigan. Numai un om o făcut şi trebuie să iubim unul pe altul", spune ungurul Alexandru Toth, fost miner, CFR-ist, acum pensionar.
În satul mureşean aflat la 30 de kilometri de Tîrgu Mureş trăieşte un singur român - o femeie care a venit cu mulţi ani în urmă din Iaşi şi care “vorbeşte acum la perfecţie ungureşte” - şi cinci familii de romi. Restul sunt maghiari. Alexandru spune însă că nu are prejudecăţi. "Pune degetul aicia şi tu şi eu şi hai, taie cu briceagul, să vedem care sânge e mai roşu, al meu sau al dumneavostră? (râde). Suntem toţi oameni. Mie nu mi-a plăcut să spun: ăsta e ţigan, ăsta ungur....Sunt ţigani aici, dar nicio problemă".
"Suntem ţigani ungureşti"
Mai în deal de magazinul sătesc se înşiră zeci de curţi. Majoritatea grădinilor sunt curăţate, casele vopsite, gardurile noi, flori pe prispă. O singură curte iese din peisaj. Fără gard şi cu bălării care cresc nederanjate, în mijlocul ogrăzii tronează o sobă ruginită iar în jurul casei stau acoperite cu prelate albastre aparate electrocasnice şi piese de mobilier. " Suntem ţigani ungureşti. Eu am furat limba asta română, nu numai pe limba mamii să o ştim", se recomandă Samu Cati (53 de ani), mamă cu doi copii şi trei nepoţi, aflaţi în căutarea unui adăpost.
În curte au într-o cuşcă iepuri pe care "nu îi tăiem, ne e milă de ei, ne place să îi avem" şi pe masă o oală mare de mâncare. Cati ridică capacul: "Uite, aici e fasole verde cu carne (mestecă în mâncare cu mândrie)" şi mai arată o strachină mai mică: "şi vinete cu maioneză".
"Aici în sat au trăit părinţii mei dar eu nu am vrut să stau şi am fost la Arad mulţi ani. Când a venit Revoluţia şi au deschis graniţele am vrut să mă duc afară dar m-am găndit că pe părinţi să nu îi laşi", îşi rezumă femeia romă viaţa. "Nu am fost la şcoală, dar şcoala mea a fost acasă, am şapte ani de acasă. Numele meu ştiu să îl scriu (lungeşte i-ul), ştiu toţi copiii când sunt născuţi, ştiu banii la socoteală, la matematică nu mă ia nici preşedintele (râde), eu ştiu socoteală precis, aşa că pe mine nu mă păcăleşte nimeni (devine deodată serioasă)".
Apoi îşi reia postura îngândurată. "Lucrez aşa, pe unde mă cheamă la lucru, ieri am fost la curăţenie la oamenii care mă cunosc. Am mai fost la sapă. Ne plătesc cu 15 lei pe zi. Fac curat şi în casă şi în curte. Covoare curăţesc, spăl pe jos. Doar eu muncesc. Acasă, fata cea mare mai spală vasele, face curăţenie, mai e cineva în casă....Mai sunt romi în sat, dar pe mine mă cheamă pentru că au bizuială în mine, eu nu fur, în altele nu au încredere, eu ce am nevoie cer".
Între timp din casă iese puţin sfios, cu şapca trasă pe cap, Matei (13 ani) (foto dreapta) şi se duce să dea iepurilor de mâncare. "Merge la şcoală la Găleşti (comuna din care face parte satul n.r), are şase clase", spune femeia. "Imi plac matematica, geografia, profesorul ne învaţă în limba maghiară şi engleză", zice şi Matei cu greu, în româneşte. "Am zis să umble la şcoală până la 8 clase, pe urmă să ştie să conducă maşina, şofer. Să nu cumva să dea Dumnezeu să nu meargă la şcoală, să fie şi el om, să ia acolo carnet", sunt planurile şi temerea femeii pentru Matei, care are cărţi, pixuri şi caiete printr-un ajutor de 50 de lei "de la Consiliul Popular".
"Suntem unitarieni. Nu facem furături, nu murim, nu facem prostie"
"Care poate să ducă viaţă bună şi mai populară", este filosofia după care se ghidează Cati în viaţă. "Suntem unitarieni. Nu facem furături, nu murim, nu facem prostie. Cel mai mare păcat este să murim unul pe altul, ăla e mai mare, pe urmă prostie, adică ăla care face curvie şi să furi, astea trei strică toate poruncile din Biblie. Toate zece poruncile le strică astea trei. Părinţii noştri ne-au învăţat să nu fur, să nu minţesc, să nu fac prostie, să nu aduc ruşine pe ei, să fii curat, să fii cinstit, să am încredere în Dumnezeiu, la cineva dacă mă duc să nu duc afară pe poartă cuvântul, să mă port bine unde mă duc, eu cu asta am rămas. Şi i-am învăţat pe copiii mei aşa cum ne-a învăţat taică-miu", spune ea, cu turnul bisericii unitariene zărindu-se în spatele ei.
"Care e negru şi el trebuie să trăiească, şi el e om"
Cât despre originile lor, "noi nu suntem de corcitură. Mama e de la Odorhei, de la Corund, de acolo suntem jumate şi jumate de aici, de la tata din neam. Taică-miu a lucrat pe casă, cu tabla şi a lucrat şi cu aramă, a făcut cazane pentru ţuică". "Sunt alţi ţigani, ăştia corcitură, ţigani de casă, noi nu suntem aşa, suntem de şatră, că buncii noştrii au fost în şatră. Diferenţa e că ăla de casă, negru, nu umblă cu haine lungi, arată corpul în familie, înainte de bărbaţi noi nu umblăm cu pantaloni scurţi, cu pielea goală. Apoi noi nu vorbim vorbele urâtele lângă copii, cum fac ceilalţi. Dar noi zicem că ăla care e negru aşa a fost lăsat de Dumnezeu şi el trebuie să trăiească, şi el e om", zice femeia romă.
"Fata măritată poartă batic pentru că aşa a fost şi Sfânta Mărie"
"La căsătorie vine băiatul la fată odată şi dacă îi place şi aşa e vorba, a doua oară o ia. Şi trebuie să o dăm, dacă nu o fură. Băiatul trebuie să fie popular, adică să fie aşa glumeţ, să fie gospodar, muncitor şi să fie şi fata cuminte, să nu fie cu gura mare. Vorba aia, gura bate curu (râde). Noi aşa suntem învăţaţi de la bunici, de la părinţi. Cum să zic că e un ţigan frumos? Păi şi la noi e ca la voi, totuna e: ce e frumos şi lui Dumnezeu îi place", explică Cati.
Cel mai mare dintre copiii femei, Eva (26 de ani), (foto stânga)îşi aşează baticul şi spune: "Baticul e obligatoriu când se mărită fata, numai cu batic, cine nu-i măritat nu-i nevoie să poarte. De ce? Apăi aşa şi Sfânta Mărie, când a născut pe domnul Hristos. Aşa că noi aşa suntem. Fustele le facem la croitoreasă, din mătase, cumpărăm material de la magazin şi facem. Dar ne-au rămas şi de la bunici."
"La botez ducem copilul la biserică, pe urmă inviţi lumea acasă, dai mâncare, faci friptură grătar, aducem murături, pâine, bere, suc, vin, coniac care e mai bun şi găini dacă sunt de tăiat. Cele mai dese nume la noi sunt Ştefan, Matei, Ludovic, Rupi, iar pentru fete Eva, Mândra, Elisabeta, Cati.
La înmormântare trei nopţi ţine, stăm lângă mort în casă, după aia se face groapa.(....) La inmormântare se taie un porc şi face un grătar, salată de roşii, de castraveţi, băutură, suc, bere ", continuă Cati.
"La anul nou nu tăiem niciun fel de pasăre, numai porc şi peşte, facem peşte. Noi la sărbătoare suntem pregătiţi. Dar ziua noastră se uită (râde) Ziua mea? Nu, mai pe urmă (râde iar), peste cîteva luni vine îmi aduc aminte că am împlinit anii. Noi nu ţinem, la noi nu e obicei. Doar la sărbătoare suntem pregătiţi", a mai spus femeia, amuzată de faptul că şi părinţii ei pierdeau noţiunea timpului.
"Când ne trezim bem cafeaua"
Viaţa familiei rome este una cât se poate de simplă. "Când ne trezim bem cafeaua, mă spăl într-un lighean şi mă rog la Dumnezeu. Ne rugăm să ajute pe toată lumea, să nu lase pe nimeni şi să nu lase Dumenzeu nici pe familia mea. Şi pentru duşmani mă rog. Pe urmă mă duc în treaba mea, să caut de lucru, să aduc la copii mîncare", spune Cati.
Femeia spune că atunci când se îmbolnăvesc nu îşi fac "leacuri din buruieni ci merg la farmacie, iau antinevralgic, algocalmin şi gata". "Nu am încredere în băuturile astea, mai bine beau apă curată", zice Cati. Cât despre vrăjitorii, cântece, blesteme, femeia romă spune că "noi nu folosim d-astea, care ştie ăla foloseşte, dar noi nu. Oricum noi nu credem".
Minoritatea romă în Mureş:
• Potrivit Departamentului pentru Relaţii Interetnice, în România sunt 682 de romi unitarieni, dintre care în judeţul Mureş - 264, reprezentând 2,46% dintre romii din Mureş.
• Potrivit ultimului recensământ, în judeţul Mureş trăieşte cea mai numeroasă comunitate de romi din ţară: s-au declarat romi 40.000, ceea ce face ca în Mureş procentul de romi care isi asuma in mod constient etnia să fie de 6,96% din populaţia judeţului.
• Romii sunt a doua minoritate etnică din România ca mărime
• 25,6% dintre romii din România sunt analfabeţi, ponderea fiind mai mare în rândul femeilor.
• Potrivit Institutului Naţional de Statistică, 51,48% dintre romi se declară că au limba maternă română, 43,98% limba romanes şi 4,48% limba maghiară
• Imnul romilor "Gelem, gelem” (Mergem, mergem) este o prelucrare a unei doine care provine din localitatea Uila, în apropiere de Reghin.
• Un element fundamental care delimitează etnia romă de restul minorităţilor etnice este lipsa unei ţări-mamă
• România este statul cu cele mai multe minorităţi etnice din Uniunea Europeană, peste 20, două dintre ele - maghiarii şi romii – fiind şi printre cele mai mari din UE
• Hădăreni, 1993: Copilul unui sătean din Hădăreni, judeţul Mureş, moare după o ceartă iscată între sătean şi trei bărbaţi romi din comunitate. O mulţime format din românii şi maghiarii din sat, printre care şi comandantul postului local de poliţie şi alţi câţiva poliţişti, pornesc să se răzbune. După ce ajung la casa unde romii se refugiaseră, mulţimea o incendiază. Doi dintre bărbaţi au reuşit să iasă din casă, dar au fost urmăriţi de mulţime şi omorăţi în bătaie. Al treilea a fost împiedicat să iasă şi a murit în incendiu. Până a doua zi, 13 case ale romilor au fost complet distruse, iar alte cîteva au fost avariate grav.
Despre romi pe scurt:
• În România se pomeneşte prima oară despre romi în 1385 în documentele de cancelarie domnească: într-un act de danie către Mânăstirea Vodiţa din Ţara Românească – o întãrire şi recunoaştere, din partea domnitorului Dan Vodă (fratele mai mare al domnitorului Mircea cel Bãtrân), a daniei "de 40 sălaşe de ţigani” făcută mânăstirii. În Moldova sunt menţionaţi în1414 (dania lui Alexandru cel Bun), iar în Transilvania în 1422 (privilegiul regelui Sigismund).
• Textul "Viaţa Sfântului Gheorghe Ancoritul", scris la Mânăstirea Iberon de pe Muntele Athos, în jurul anului 1068 relateazã cum împăratul Constantin Monomachus, în anul 1050, bolnav fiind de ciumă, a invocat ajutorul poporului samaritean, descendenţi ai lui Simon Magicianul, numiţi "athingani", notorii pentru preziceri şi vrăjitorii, cu rugãmintea de a distruge, prin vrăjitorie, animalele sălbatice din Parcul Philopation, bănuite a fi vinovate de îmbolnãvirea sa.
• Cuvântul "ţigan” provine din limba greacã medie, din "athinganos” sau "athinganoy”, înţelesul fiind acela de „păgân”, „de neatins” sau „impur”. Cuvântul este atestat pentru prima datã în anul 1068, la o mânãstire din Georgia (în acea vreme în Imperiul Bizantin), în scrierea unui călugăr: acesta spunea cã athinganoy este un grup de eretici, nomazi, cititori în stele şi vrãjitori şi îi sfãtuia pe creştini să se ferească de aceştia.
• În Ţările române, încă de la prima atestare din 1385, termenul „aţigan”, care a devenit mai târziu „ţigan”, desemna o stare socială, aceea de rob, nicidecum etnia. Se conturează astfel două sensuri ale cuvântului „ţigan”: mai întâi erezie şi apoi statut social aflat în afara sistemului ierarhic al societăţii. Robul/ţiganul nu fãcea parte din structura socială, nu era considerat ca aparţinând speciei umane, el se definea ca obiect de schimb şi bun aflat în proprietatea cuiva. Romii s-au aflat în stare de robie pentru mai bine de jumãtate de mileniu (1385–1856).
• Cea mai importantă ocupaţie tradiţională a romilor este prelucrarea metalelor. Prelucrarea fierului cuprinde specializarea pe meserii: fierăritul, lăcătuşeria, potcovăria, caretăria şi feroneria. Fierarul confecţionează unelte agricole, obiecte de uz casnic, elemente de fier pentru construcţii şi instalaţii. Lăcătuşul face şi repară lacăte, zăvoare, balamale, chei şi diferite tipuri de încuietori de uşi şi de porţi. Potcovarii potcovesc cai şi boi. Caretăria sau legatul căruţei constă în trasul şinelor pe roţi şi confecţionarea legăturile de fier ale căruţelor sau săniilor Tinichigeria, în cadrul cãreia se confecţionează burlane, jgheaburi şi acoperişuri, este meseria practicată mai ales de rromii gabori. De prelucrarea aramei se ocupă căldărarii. Aceştia confecţionează şi repară vase de aramă de uz gospodăresc (cazane de fiert ţuică, căldări, tăvi, tigăi) sau de cult (cristelniţe pentru botez, căldăruşa de Bobotează, pocalul)
Se încarcă comentariile...
