VIDEO Sport extrem în Carpaţi
0
Turişti din toată lumea vin în România pentru a practica helischiul, sport pentru care plătesc 1.200 de euro ora de zbor. Cei cu buget mai mic se limitează la a se da pe schiuri cu zmeul. Schiorii experimentaţi au trecut la nivelul următor în materie de pârtii: coborâri din vârful muntelui, pe zăpadă neatinsă şi zbor în viteză, agătaţi de paraşute.
Snowkitingul este un sport puţin cunoscut în România. Se practică cu ajutorul kite-ului (un fel de zmeu) şi atrage mii de amatori în ţările occidentale. La noi, însă, sunt puţini cei care au auzit măcar de acest sport. Un braşovean împătimit al zborului a făcut din acest sport extrem o pasiune şi chiar a renunţat la parapantism.
Mai citiţi şi:
Schi în miez de noapte în creierii Munţilor Făgăraş (VIDEO)
„Kite este cuvântul care, în engleză, înseamnă zmeu. De aici, kitingul este sportul care utilizează un zmeu pentru a tracta o persoană care foloseşte un anumit mijloc de locomoţie, indiferent că se deplasează pe zăpadă, pe gheaţă sau pe apă. La snowkiting, sportivul foloseşte schiurile sau snowboardul. Vântul este cel care pune în mişcare kite-ul, cu o forţă de tracţiune destul de mare", a explicat Marian Bobe, profesor de snowkiting.
200 de euro, cursul de 12 ore
Braşoveanul a înfiinţat în 2008 chiar şi o şcoală de profil. Un curs de iniţiere durează patru zile, iar fiecare elev are parte de aproximativ 12 ore de explicaţii. Cursul costă 200 de euro de persoană şi elevul trebuie să se prezinte la lecţii costumat pentru schi sau snowboarding.
„Pentru ca un începător să se acomodeze cu mişcările este nevoie de un kite ceva mai lent. După ce sportivul capătă deprinderile poate să treacă la următoarea etapă şi să folosească un kite mai performant", este de părere Marian. Pentru cei care ajung pe Valea Prahovei, Cota 2.000 este locul ideal pentru practicarea sportului extrem. Cursul este predat individual sau pentru doi elevi, iar singura condiţie de înscriere este ca doritorul să aibă cel puţin 16 ani.
„Eu făceam înainte snowboarding. Am aflat de pe internet despre snowkiting şi m-am gândit să încerc. Dar ce m-a convins cu adevărat a fost o demonstraţie pe care am văzut-o pe câmp. Aşa am început cursurile şi sunt extrem de încântată. Senzaţia este unică. Simţi că pluteşti. Este minunat", povesteşte Mihaela Lorincz (20 de ani), din Braşov.
Pasionaţii de snowkiting spun că acest sport este unic. „Orice sport de iarnă este frumos, însă nu cred că se poate compara ceva cu snowkiting-ul. E cu totul altceva când îţi pui schiurile în picioare şi te laşi în voia vântului. Sunt doar începător deocamdată, dar am de gând să mă perfecţionez", spune Bogdan Cristea (25 de ani), din Galaţi.
Zăpadă şi vânt puternic
Singurele condiţii pentru snowkiting sunt impuse de vreme. Sportul se poate practica atât timp cât este zăpadă şi bate şi vântul. Locurile ideale pentru sunt cele fără obstacole. Pe un astfel de teren, manevrele şi salturile sunt mai puţin periculoase, iar practicantul sportului are libertatea de a manevra kite-ul cum doreşte. În România există câteva locaţii care îi pot satisface pe deplin pe iubitorii sportului extrem. Este vorba despre mai multe zone din Munţii Apuseni şi din Munţii Parâng, iar la Sinaia, Cota 2.000.
Vreme numai bună pentru schiat
În Poiana Braşov, la Predeal, dar şi pe toată Valea Prahovei, pârtiile sunt din nou practicabile. Pentru că temperaturile au fost scăzute, administratorii pârtiilor au putut să pună în funcţiune tunurile de zăpadă. Stratul de omăt de pe pârtiile de la munte variază între 30 şi 50 de centimetri.
Pe pârtia Bradul din Poiana Braşov şi pe Clăbucet, la Predeal, au fost puse în funcţiune toate instalaţiile de transport pe cablu. La Sinaia este deschisă turiştilor pârtia de mare altitudine „Valea Dorului", situată la 2.000 de metri, iar la Buşteni, pârtia „Kalinderu". În Azuga se schiază în condiţii bune pe pârtiile „Sorica" şi „Cazacu".
Pârtiile din staţiunea gorjeană Rânca sunt printre puţinele din ţară unde se schiază pe zăpadă naturală, stratul de nea fiind ieri de 40 de centimetri. Sute de iubitori ai sporturilor de iarnă au luat cu asalt pârtiile M1 şi M2 din staţiune, unde s-au dat cu schiurile, snowboardul sau cu săniuţele. Centrele de închiriere au fost la mare căutare printre turiştii care au învăţat să schieze cu ajutorul monitorilor, nelipsiţi nici ei de pe pârtii.
Helischi, un lux pe pârtii virgine
România a rămas una dintre puţinele ţări din Europa unde schiorii temerari şi cu dare de mână pot face helischi. Iau elicopterul din Braşov şi zboară spre pârtii „virgine" din Munţii Făgăraş, Bucegi sau Iezer Păpuşa. „Vin doar schiori străini, în special nordici, dar şi nemţi sau elveţieni. România e ieftină. În Austria, Bulgaria, Elveţia şi Italia, helischiul este interzis prin lege, pentru că au foarte multe parcuri naţionale", a explicat Iulian Cozma, ghid montan, organizator de astfel de escapade.
Februarie 2009: doi schiori norvegieni, la helischi, în apropiere de Vârful Moldoveanu din Munţii Făgăraş
Afacerea depinde de stratul de zăpadă
Acest sport se mai practică în ţările nordice, precum Norvegia, Finlanda şi Suedia, în Germania sau în Grecia, care însă nu au munţi la fel de spectaculoşi precum Carpaţii. Din această cauză, doar câţiva nordici şi elveţieni s-au interesat despre condiţiile de schiat şi aşteaptă ca vremea să fie favorabilă.
„Iarna asta, zăpada nu a fost bună pentru aşa ceva. Pentru helischi trebuie să fie foarte multă zăpada şi bine aşezată întrucât coborârile se fac pe pârtii neamenajate şi se pot declanşa avalanşe", a explicat Thomas Bross, şeful salvamontiştilor din Victoria. Până acum, aproape toată iarna, în Munţii Făgăraş a fost pericol de avalanşă din cauza vremii schimbătoare.
„Dacă este vânt puternic nu se poate zbura sau nu se poate ateriza. Sau poţi să ai surpriza ca în munţi zăpada să nu fie bună. Practic, cam 30% din întreg sezonul de schi se poate face helischi. De obicei, contractul cu turistul se încheie cam cu două săptămâni înainte de data de sosire, în funcţie de condiţiile meteo şi de zăpadă", a mai spus Cozma.
Helischiul este un sport costisitor şi doar pentru schiori experimentaţi. O oră de zbor costă 1.200 de euro, iar elicopterul are o capacitate de şase persoane: patru turişti, ghidul şi pilotul. „Preţul include doar ora de stat în aer, timpul în care elicopterul aşteaptă după schiori nu se plăteşte. Într-o oră se pot face cam trei coborâri, la altitudini de o mie de metri diferenţă. Costurile sunt destul de mari şi diferă în funcţie de preferinţele turistului. Preţul minim pentru o oră de zbor ajunge la 460 de euro de persoană", a mai explicat Cozma.
Distracţie scumpă şi periculoasă
Cei care vor senzaţii tari pe văi neumblate scot şi 3.600 de euro doar pentru a zbura o zi întreagă cu elicopterul. Sejururile sunt all-inclusive: turistul este luat cu maşina de la aeroport, este transportat la locul de cazare şi la elicopter, iar la plecare, înapoi la aeroport.
Distracţia este însă şi riscantă. „Nu vin oameni care ştiu să schieze de doi ani, vin doar schiori experimentaţi. În plus, trebuie să zbori cu un pilot foarte experimentat care să ştie cum şi unde să aterizeze", a mai spus Iulian Cozma. „Pericolul este atunci când coboară pe tot felul de pante abrupte pentru că pot declanşa o avalanşă. Pentru helischi trebuie foarte multă zăpadă, iar zăpada trebuie să fie foarte bine aşezată", a precizat salvamontistul Thomas Bross.
Măsuri de precauţie
La coborârea pe pârtiile „virgine", schiorii primesc un rucsac cu airbaguri care vor fi declanşate precum o paraşută în caz de avalanşă. Cele două pungi de aer au sarcina de a-i menţine pe turişti deasupra zăpezii. „Este bine ca, înainte să vină, turiştii să se informeze despre starea zăpezii şi despre condiţiile meteorologice. Este bine să ne anunţe că sunt în zonă", a afirmat Thomas Bross.
Se încarcă comentariile...
