S-a deschis piaţa volantă din centrul Slatinei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
S-a deschis piaţa volantă din centrul Slatinei
S-a deschis piaţa volantă din centrul Slatinei

Produsele ieftine, la preţuri de producător, i-au atras pe clienţi

Încă de la primele ore ale dimineţii, slătinenii care au trecut prin centrul Saltinei au avut parte de o surpriză. Aici a apărut peste noapte o piaţă, tarabe, comercianţi şi oferte care mai de care mai bune. Producători de legume din judeţ, dar şi comercianţi din alte zone ale ţării au venit să le ofere slătinenilor hrană poaspătă. „Avem legume proaspete, culese din grădina proprie, nu sunt injectate, nu sunt poluate, nu sunt coapte pe vapor, ci la soare, aşa cum trebuie. Preţurile sunt mai mici decât în piaţă, aşa că oamenii au de ce să vină. Văd că cunt cumpărători şi sperăm ca numărul lor să crească“, a spus Ion Păunel, de la Legumicola Pleşoiu.

Porumbul de fiert, vândut ca pâinea caldă

Chiar dacă preţurile erau afişate, a fost loc şi negociere, mai lasă comerciantul, mai lasă şi clientul, şi vânzarea merge. „Cu o bătrânică ne mai înţelegem. Vrea şi ea să cumpere un borcan de miere şi las şi cu câţiva lei că ştiu că nu au bani. Aşa e omeneşte“, a spus Ionel Mihăilă, apicultor din Teleorman.

Cel mai bine vândut produs a fost de dimineaţă porumbul zaharat de Pleşoi. 1 leu ştiuletele sau 6 la 5 lei. „Chiar aveam poftă să mănânc porumb fiert că am văzut la televizor în reportajele de la mare şi mă bucur că au adus aici. O să mă duc cu ei după mine la serviciu, dar am cumpărat că m-am gândit că poate se vinde tot până după-amiază“, a spus Ilinca Tudose, de 37 de ani, funcţionară.

Slatina este al doilea oraş după Bucureşti unde Agrostar a organizat pieţe volante, iar autorităţile locale speră că vor avea succes.

„Suntem primul oraş din România, după Bucureşti, unde se organizează aşa ceva. În capitală sunt 6 târguri, la noi o să fie pentru început unul. Sunt aici 10 producători, dar sperăm ca numărul lor să crească în viitor“, a menţionat Florin Ciocan, directorul Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat din cadrul Primăriei Slatina.

Produse mai ieftine ca în piaţă

Slătinenii care au ieşit de dimineaţă la piaţă au plecat cu plasele pline, bucuroşi că au economisit câţiva lei, din care pot să îşi cumpere o îngheţată sau o bere rece. „Am cumpărat roşii, vinete, ardei, un kilogram de vişine şi un borcan de miere şi am făcut economie de 6-7 lei şi îmi cumpăr şi o bere rece, iar soţiei îi duc o îngheţată”, a spus Petre Stoica, de 68 de ani, pensionar. Un kilogram de roşii este 2 lei, în timp ce în piaţă ajunge şi la 2,5 lei, iar unul de ardei este 1,5 lei, iar în piaţa este 5 lei.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite