Ministrul Educaţiei se încurcă la limba română: "În DEX, «coleg» este de genul neutru, nu este defel feminin"
0Daniel Funeriu s-a făcut de râs în plenul Senatului chiar la limba română, s-a adresat senatorilor cu apelativul "colegi" şi a aplaudat din banca invitaţilor declaraţiile unui senator PDL.
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, i-a atras atenţia ministrului Educaţiei asupra comportamentul său deviat. "Am rugămintea insistentă când sunteţi la noi, în Parlament şi în Senat, sunteţi un invitat al Parlamentului şi aveţi obligaţia constituţională să arătaţi deferenţă şi respect", a spus preşedintele Senatului.
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a explicat că a folosit apelativul "coleg" pentru a mai destinde atmosfera, el subliniind că intervenţia sa a fost mai mult tehnică decât politică. "Putem să dăm foarte multe lecţii de gramatică, putem să dăm foarte multe lecţii de foarte multe lucruri, dar nu îmi voi permite acest lucru. Îmi voi permite doar să spun că în limba română, în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, cuvântul «coleg» este neutru, nu este defel feminin", a susţinut Funeriu.
Greşeala sa a fost apostrofată de "colegii" săi, care l-au luat peste picior. "Am o precizare simplă: este de genul masculin, totuşi! Un coleg, doi colegi! Haideti, totuşi, suntem în Senatul României", a spus senatorul Georgica Severin.