Hamid Karzai şi-a apărat alianţele cu şefii de război

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hamid Karzai şi-a apărat alianţele cu şefii de război
Hamid Karzai şi-a apărat alianţele cu şefii de război

Preşedintele afgan aflat la final de mandat, Hamid Karzai, şi-a justificat duminică politica controversată de alianţe cu şefii de război prin apărarea interesului naţional şi a păcii.

În cursul primei dezbateri televizate cu patru zile înainte de alegerile prezidenţiale şi provinciale, Karzai a zis că "am apărat interesul naţional, unitatea. Am făcut-o pentru a proteja Afganistanul şi a pune capăt războiului. Voi face la fel până când voi ajunge să fac pace totală în ţară"

  • Karzai, însărcinat în 2001 de Occident să-şi ducă ţara pe calea democraţiei, iar apoi ales şef al statului în 2004, este criticat în prezent pentru că a încheiat alianţe cu seniori ai războiului acuzaţi de crime comise între 1992-2001 pentru a-şi asigura voturile comunităţilor acestora în alegerile prezidenţiale de joi.


Cei doi adversari ai lui nu l-au lăsat fără răspuns. "Nu am încheiat vreun acord cu un singur şef de război, nu am oferit minister, post de guvernator sau parte din Afganistan nici măcar unuia singur dintre ei", a subliniat fostul ministru al finanţelor, Ashraf Ghani.

"Şefii de război au astăzi rolul principal în campania lui Karzai, unul dintre ei vizează chiar vicepreşedinţia, iar poporul Afganistanului nu poate accepta aceasta", a declarat şi fostul ministru al planificării, Ramazan Bashardost, care a mai spus că creşterea economică revendicată de Karzai este în principal alimentată de droguri.

  • Potrivit unui sondaj publicat vineri de un institut american, Hamid Karzai ar avea prioritate în opţiunile alegătorilor în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 20 august, cu 44 % din intenţiile de vot, devansându-i pe fostul său ministru al afacerilor externe Abdullah Abdullah, cu 26 %, urmat de Ramazan Bashardost, cu 10 % şi Ashraf Ghani cu 6%.
Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite