Mărturia lui Villepin în procesul Clearstream este contrazisă de un spion
0Generalul Philippe Rondot, fost şef al spionajului, a depus luni în procesul Clearstream o mărturie ce contrazice serios, pentru prima dată, versiunea fostului premier Dominique de Villepin, bănuit că a participat la înscenarea unor fapte de corupţie ce îl viza, între alţii, pe Nicolas Sarkozy.
Dominique de Villepin a negat întotdeauna că este implicat în această manipulare în care numele unor personalităţi, între care cel al actualui preşedinte, au fost adăugate pe listinguri bancare pentru a-i discredita, făcând să pară că aceştia deţin conturi secrete.
Generalul Rondot, în vârstă de 73 de ani, a desfăşurat începând din 2003 ancheta asupra listingurilor Clearstream o dată din partea Ministerului Apărării, apoi din partea lui Dominique de Villepin, pe atunci ministru de externe. Notiţele sale, în care consemna progresele din misiunea primită, sunt în centrul dosarului.
Luni, în faţa tribunalului din Paris, el a afirmat că Dominique de Villepin aflase încă din ianuarie 2004 că numele lui Nicolas
Sarkozy, marele său rival politic, apărea pe listingurile instituţiei financiare luxemburgheze, ceea ce, oficial, de Villepin neagă.
La 9 ianuarie 2004, "mă aflam într-un birou al ministrului afacerilor externe, cu Jean-Louis Gergorin", fostul vicepreşedinte al grupului aeronautic european EADS - şi el inculpat în afacere - "şi cu Dominique de Villepin", a povestit Rondot. "Este citat numele lui Nicolas Sarkozy. Efectiv, Jean-Louis Gergorin menţionează un cont pe numele unui anume Bocsa, legându-l de Nicolas Sarkozy". Bocsa este unul dintre elementele numelui complet al lui Nicolas Sarkozy.
Pe de altă parte, fostul spion afirmă că de Villepin a spus că a primit instrucţiuni din partea preşedintelui de atunci, Jacques Chirac, pentru a ancheta această afacere a conturilor oculte, ceea ce fostul premier de asemenea neagă. "Am fost tot timpul convins că totul a fost ordonat de şeful statului, dacă nu, n-aş fi făcut-o", a spus ofiţerul.
O altă afirmaţie stânjenitoare pentru fostul ministru al afacerilor externe: generalul Rondot dă asigurări că Dominique de Villepin i-a cerut în martie 2004 să intervină pentru a-l elibera pe matematicianul Imad Lahoud - un alt inculpat în proces, cel care ar fi "fabricat" falsele listinguri - care fusese arestat preventiv pentru o afacere conexă cu escrocheria.
De la începutul procesului, Dominique de Villepin contestă această versiune şi afirmă că nu îl cunoaşte pe Imad Lahoud.
Generalul Rondot era în acea perioadă în contact cu Imad Lahoud, care îi dăduse asigurări că ar putea ajuta Franţa în prinderea lui Osama ben Laden, liderul reţelei teroriste al-Qaida.
De Villepin a criticat în mai multe rânduri "incoerenţele" din carnetele generalul Rondot, care, spune el, "nu retranscriu realitatea istorică".
Generalul Rondot, care a avut o lungă carieră în domeniul informaţiilor, era până la afacerea Clearstream cunoscut mai ales pentru rolul său în capturarea terorismului Carlos, în 1994.
Procesul Clearstream, deschis la 21 septembrie, ilustrează rivalitatea feroce dintre Nicolas Sarkozy şi Dominique de Villepin, care, în momentul faptelor, făceau parte din acelaşi guvern, dar erau concurenţi în cursa pentru învestitura partidului la alegerile prezidenţiale din 2007.