Casele scumpe, fără clienţi
0Proprietarii locuinţelor de lux nu vor să reducă preţurile la chirii, chiar dacă duc lipsă de clienţi.
Criza economică îi obligă pe tot mai mulţi băcăuani să îşi revizuiască planurile în privinţa închirierii unei locuinţe. Dacă până la instaurarea crizei apartamentele de lux şi cele de două sau trei camere erau pe lista de preferinţe a băcăuanilor, situaţia s-a schimbat radical de când piaţa imobiliară a intrat în recesiune.
Singurii care îşi mai pot face speranţe că vor găsi clienţi sunt proprietarii de garsoniere. „A trecut vremea când confortul era pe primul loc. Acum toată lumea vrea să închirieze doar garsoniere şi nu dau mai mult de 150 euro. Foarte mulţi proprietari au înţeles situaţia şi au început să reducă preţurile”, ne-a declarat Adina Neagu, agent imobiliar.
Dacă proprietarii de garsoniere au învăţat cum să îi atragă pe băcăuani în plină criză, cei care scot spre închiriere locuinţe de lux nici nu vor să audă de ieftinirea chiriilor. „Apartamentele de lux nu se mai închiriază. Proprietarii lor nu vor să reducă preţurile. S-au obişnuit cu sume de 400-500 euro şi acum le vine foarte greu să lase la 300 euro. Am apartamente de lux care sunt libere din luna august, anul trecut”, a spus Adrian Viscrieanu, un alt agent imobiliar din Bacău.
În schimb, clienţii caută case ieftine. „Eu caut ceva de la două camere în jos. Să nu fie mobilat şi utilat, ca să nu plătesc foarte mult”, ne-a spus Doina Burcuţa, o băcăuancă care vrea o locuinţă.