Bucureştiul, în primele zile de război

La 70 de ani de la comanda lui Antonescu, „Ostaşi, Vă ordon: Treceţi Prutul!“, revista „Historia” aduce în faţa marelui public, într-un număr tematic, dosarul zilei de 22 iunie 1941. Un fotoreportaj vă arată Bucureştiul în primele zile de mobilizare, iar ofiţerul Vladimir Kiriţescu povesteşte, în volumul său de memorii, care era starea de spirit a Capitalei la debutul războiului.

„Duminică, 22 iunie 1941. La ora şase dimineaţa mă aflam într-un tramvai care circula din piaţa Buzeşti către Dinicu Golescu şi în jos, spre Cişmigiu. Urma să cobor la Sanatoriul Militar «Elena Heraclide», unde eram internat din cauza unui accident suferit pe zonă lângă Huşi, încă înainte de sosirea medicilor sanatoriului. Plecasem în seara precedentă cu asentimentul tacit al sorei-şefe, pentru ca să-mi petrec noaptea acasă la mama mea, pe [strada] Doctor Felix, unde se afla şi soţia mea. Înainte de a coborî din tramvai am observat un ziar desfăcut pe pupitrul de conducere al vatmanului şi, sub titlul ziarului, inserate cu litere mari, cuvintele: «OSTAŞI! ORDON TRECEŢI PRUTUL!»

Citiţi şi:

Trecerea Prutului - de la extaz la agonie

Intrarea României în război - o eroare motivată geopolitic

Era Armata Română pregătită să intre în Al Doilea Război Mondial

Ostaşii noştri au trecut Prutul când au dat ordin nemţii!

Pe urmele tatălui: de la trecerea Prutului la luarea Odessei

Uniforma soldatului român  pe Frontul de Est

Trei ediţii speciale au scos ziarele începând cu 22 iunie, iar vânzătorii s-au grăbit să le distribuie

Am înţeles dramaticul adevăr. Războiul a cărui fantomă se plimba prin Europa încă de la ocuparea Austriei, încă de la cedarea zonei sudiţilor, urmată de transformarea Cadrilaterului Bohemiei în protectorat german, războiul, care devenise un fapt oficial recunoscut de marile state europene după intrarea trupelor germane, succedate de cele sovietice, peste biata Polonie, acest război cu perspective înfiorătoare, care ne smulsese printr-un Ultimatum brutal şi un Diktat perfid şi umilitor, în 26 iunie 1940, braţele ţării cu umeri cu tot, Basarabia şi Transilvania, de acum urma să ne cuprindă în flăcările lui mistuitoare, efectiv.

Mame şi soţii îşi însoţesc fiii şi bărbaţii la Bucureşti, la chemarea sub arme pentru eliberarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord

M-am grăbit să ajung în salonul în care eram repartizat şi să-mi aranjez ţinuta corespunzătoare de pacient. Cu oarecare surprindere mi-am dat seama că ceilalţi ofiţeri pacienţi erau deja la curent cu uluitoarea ştire. Mai surprinzătoare mi-a fost satisfacţia, oarecum exuberantă, a unora mai tineri care declarau că au auzit cu urechile lor clopotele Catedralei din Chişinău răsunând în difuzoare, semn că trupele noastre eliberaseră deja acest mare şi tradiţional oraş. Desigur, fusese vorba de o transmisie a unei înregistrări mai vechi.

Entuziasm şi naivitate

Bucuria manifestată dovedea, în realitate, cât de mult acest ţinut dintre Prut şi Nistru - Basarabia - era considerat parte integrată a ţării, România Mare, cât de profundă fusese durerea fiecăruia dintre noi, care ne identificasem integral şi indisolubil cu acest adevăr istoric şi faptic, cât de mare fusese durerea şi poate şi dezamăgirea, la cedarea acceptată în faţa presiunilor ameninţătoare ale Uniunii Sovietice cu un an înainte, cu cât de mare entuziasm era privit acest act de reparare al nedreptăţii istorico-politice săvârşită (...).

În Piaţa Palatului şi la Legaţia Germană, atmosferă de entuziasm, 22-23 iunie 1941

Aşa că, plini de încredere în dreptatea cauzei noastre, în nedreptatea comisă împotriva ţării şi poporului nostru de către ruşi, fiecare încercam să învingem teama de marele necunoscut, războiul, şi să afişăm un entuziasm faţă de orice ar fi să fie, numai să revedem Basarabia readusă acasă din scurta ei pribegie (...). Rezultatul acestei stări de spirit, pe care o trăiam şi eu în mediul din spital din acele zile, a fost că fiecare dintre cei internaţi ruga pe medicul curant să-i deie drumul să plece la unitatea militară din care făcea parte. Merită semnalat faptul că unii mai tineri şi mai naivi se temeau să nu ajungă pe front tocmai la încheierea păcii!

Pe străzile Capitalei apar steagurile cu zvastică

La această stare de spirit contribuiau nu numai naivitatea şi lipsa de maturitate în aprecierea evenimentelor, dar şi o superficială pregătire politico-militară pe care o căpătasem în şcolile de specialitate. Habar nu aveam ce este comunismul, ce reprezintă în realitate URSS, ce organizare politică are, ce şi cine fusese Lenin, cine şi ce reprezenta Stalin cu întregul său Stat Major politic, într-un cuvânt, ştiam despre ruşi tot atât de puţin ca despre chinezi. O eroare fundamentală din partea conducerii Armatei Române (...)".

Vladimir Kl. Kiriţescu, „Amintiri pentru viitor. 2.951 de zile în captivitatea sovietică" 

Mai citiţi în acest număr:

Ce mânca soldatul român?

Citiţi în „Historia" cu ce se hrănea soldatul român pe Frontul de Est, cum era transportată hrana, ce alimente avea în permanenţă la el un soldat, ce mâncau românii şi ce mâncau germanii.

22 iunie 1941, la Moscova

La auzul veştii că nemţii au atacat Uniunea Sovietică, Stalin ar fi considerat totul o provocare a militarilor germani, concluzionând: „Hitler, în mod sigur, nu ştie de asta".

DVD, cu revista „Historia"

Începând cu ediţia din luna iulie 2010, aveţi la dispoziţie revista „Historia" în două variante: cu DVD, la preţul de 11,99 lei, şi fără DVD, la preţul de 8,99 lei. DVD-ul lunii iunie conţine biografia lui Itzhak Rabin, dar şi cea a lui Dwight „Ike" Eisenhower, din seria „Mari personalităţi care au marcat istoria lumii". Urmează, în iulie, DVD-ul cu George W. Bush şi familia Hussein.