Sperantele Romaniei la medalii
0Gimnastica, mina noastra de aur Marian Dragulescu, cvadruplu campion european, este starul echipei masculine Octavian Belu si Mariana Bitang au plecat la Atena cu o echipa de fetite pe care au
Gimnastica, mina noastra de aur
Marian Dragulescu, cvadruplu campion european, este starul echipei masculine
Octavian Belu si Mariana Bitang au plecat la Atena cu o echipa de fetite pe care au promis ca le vor face vedete
Gimnastica e unul din sporturile care au adus tarii noastre cele mai multe medalii in istoria miscarii olimpice. Pana acum cativa ani, fetele pregatite de Octavian Belu si Mariana Bitang se intorceau de la Olimpiade incarcate cu aur, dar toata lumea se asteapta ca la Atena situatia sa fie radical schimbata. De data asta asteptam multe medalii pretioase si de la baieti. Dan Grecu, ajuns cel mai titrat antrenor din gimnastica masculina romaneasca, are in maneca trei atu-uri, dar diamantul lui este, fara indoiala, Marian Dragulescu. Cvadruplu campion european in acest an, cand a castigat titlul cu echipa, la individual compus si in finalele de la sarituri si sol, Dragulescu are ocazia sa demonstreze ca se afla la apogeul carierei sale.
Celelalte doua staruri din echipa masculina pregatita de Grecu, Marius Urzica si Ioan Suciu, au ocazia, la Atena, sa-si completeze fericit cartile de vizita stralucitoare. Marius, campion olimpic acum patru ani la cal cu manere, si Suciu, campion european la acelasi aparat in acest an, au ocazia sa urce, impreuna, pe podium, de preferat pe primele doua locuri. Ca un bonus, echipa noastra ar trebui sa se afle pe podium si in concursul pe echipe, recomandati fiind de titlul de la Ljubljana.
La fete, care au adunat pana acum un total de 51 de medalii la J.O., dintre care 18 de aur, situatia este putin mai complicata, Belu si Bitang merg la Atena cu o echipa lipsita de vedete, dar cu rezultate. Patru medalii de aur la europenele de la Amsterdam inseamna mult pentru niste fetite care abia ce au depasit varsta de 16 ani, dar este de vazut cum vor face ele fata unei competitii de nivelul Olimpiadei. Oricum, in ceea ce priveste echipa noastra, toti ochii vor fi atintiti asupra Catalinei Ponor, cea care, cu trei medalii de aur la C.E. din 2004, pare sa se fi impus ca lidera a noii generatii de gimnaste.
Laura Badea, doctor in sport
Nascuta in Bucuresti, in urma cu 34 de ani, Laura Badea ataca ultima competitie din cariera. Dupa JO de la Atena, campioana olimpica de la Atlanta isi va pune floreta in vitrina, urmand sa se dedice vietii de familie. Chiar si asa, la final de cariera, Laura Badea a obtinut un succes notabil pentru scrima din Romania. Ea a obtinut, in acest an, la Copenhaga, al treilea titlu european in proba de floreta. "Aceasta performanta ma stimuleaza foarte mult in vederea participarii la JO. Imi da incredere in tot ceea ce fac. Este un lucru imbucurator sa stii ca nu te-ai antrenat degeaba atatia ani", spune sportiva. In competitia desfasurata la Copenhaga, Badea a reusit sa le invinga pe rand pe italianca Margherita Granbassi (14-13), in optimi, pe olandeza Indra Angad-Gaur (15-7), in sferturi, pe italianca Claudia Pigliapoco (15-4) in semifinale si pe rusoaica Svetlana Boiko (6-5), in finala. Laura Badea a cucerit astfel cea de-a 21-a medalie intr-un concurs olimpic, mondial sau european. Licentiata a Academiei de Educatie Fizica si Sport, Laura Badea este in prezent si doctorand al respectivei institutii. Maestra emerita a sportului, presedinta Comisiei Sportivilor a COR, Laura Badea a adunat in cariera o multime de medalii de toate felurile. Dupa competitia de la Atena, Badea se va retrage si se va dedica vietii de familie. Ea este casatorita de cinci ani, are o fetita, pe care a botezat-o Maria, si intentioneaza ca, dupa olimpiada, sa mai aiba un copil. "Desi am facut o scoala pentru antrenori, nu cred ca voi profesa. Nu vreau sa devin antrenoare, dar vreau, intr-un fel sau altul, sa fiu aproape de acest sport. Nu-mi doresc sa antrenez nici afara. Sunt multumita cu cea as putea face aici", a spus Laura Badea despre planurile ei de viitor.
Lidia Simon, mamica maratonista
La Olimpiada din 1996, Lidia Simon a terminat pe locul sase, iar in 1999 a ocupat locul trei la Campionatele Mondiale de maraton. Olimpiada de la Sydney, din anul 2000, trebuia sa reprezinte incununarea romancei drept cea mai buna maratonista a lumii. Insa sansa nu a fost de partea ei, pentru ca nu a reusit sa cucereasca decat medalia de argint. Un an mai tarziu insa, Lidia a devenit regina maratonului, dupa ce a cucerit medalia de aur la Campionatele Mondiale de la Edmonton. Nascuta la Craiova, Simon si-a dezvoltat capacitatile aerobice alergand cate opt kilometri pe zi pana la scoala si inapoi. La varsta de 14 ani, a fost descoperita de antrenorul lotului national de maraton, care a pus-o sa se pregateasca alaturi de cei mai buni sportivi. In anul 1995, intra in elita maratonului, dupa ce ocupa locul zece la Campionatele Mondiale de la Goteborg. Insa ce a impresionat nu a fost locul obtinut, ci modalitatea in care aceasta performanta a fost reusita. Ea s-a luptat cu basicile in partea a doua a cursei si a trecut linia de sosire cu adidasii plini de sange. In 2002, luna decembrie, Lidia Simon a nascut un baietel, pe care l-a botezat Cristian. In acel moment, toata lumea a crezut ca marea campioana se va retrage din activitatea sportiva si isi va dedica viata familiei. De altfel, in anul urmator, Lidia nu a luat startul decat intr-o singura cursa, dar in acest an ea a avut o revenire senzationala si a reusit sa-si croiasca drum catre Atena. "Niciodata nu m-am gandit la retragere. Dar, dupa primul antrenament pe care l-am efectuat dupa ce am nascut, mi-am spus ca nu mai pot alerga. Oricum, stiu ca femeile, dupa ce nasc, devin mai puternice, asa ca am continuat sa ma antrenez si sa particip la competitii. La o luna si jumatate dupa ce am nascut, am inceput antrenamentele la bazin, iar dupa doua luni am inceput sa alerg. Acum ma simt mai odihnita si simt ca ma pot antrena pentru mai mult timp decat inainte", a spus Lidia Simon, in luna ianuarie 2004, intr-o revista dedicata maratonistilor.
Atena, ultimul concurs pentru Elisabeta Lipa
In varsta de 40 de ani, Lipa a fost desemnata drept canotoarea secolului
Dupa ce au concurat, ani la rand, la cel mai inalt nivel, majoritatea componentelor lotului de 8+1 feminin sunt decise sa se retraga dupa Olimpiada de la Atena. Cu un palmares de 14 titluri olimpice, adunate la ultimele cinci editii ale JO, Elisabeta Lipa, Doina Ignat, Viorica Susanu, Liliana Gafencu, Georgeta Damian-Andrunache si Elena Georgescu sunt hotarate sa puna capat carierei in acest an, dar isi mai doresc inca un titlu olimpic. Dupa ce au dominat cu autoritate ultimele doua editii ale JO, canotoarele sunt considerate favorite si la Atena. Veterana echipajului, Elisabeta Lipa, in varsta de 40 de ani, desemnata de catre federatia internationala de specialitate drept cea mai buna canotoare a secolului, se va retrage din activitate dupa Atena, de aceasta data definitiv. Ea a renuntat initial dupa Barcelona, in 1992, dar s-a intors la Atlanta, patru ani mai tarziu. Apoi a anuntat ca se lasa de sport, revenind in 1999, pentru a cuceri aurul la Sydney. A repetat gestul dupa Olimpiada de la Antipozi, iar in februarie 2003 s-a intors. Cartea de vizita a canotoarei este impresionanta: medalia de aur la Jocurile Olimpice Los Angeles - 1984, Barcelona - 1992, Atlanta 1996, Sydney - 2000, medalia de argint la Jocurile Olimpice Seoul - 1988, Barcelona, 1992 si medalia de bronz la Jocurile Olimpice Seoul -1988. 19 medalii la Campionatele Mondiale de juniori si seniori, 5 titluri de campioana mondiala, peste 20 titluri de campioana nationala. Elisabeta Lipa va pune capat unei cariere de exceptie.
Sorin Babii, pensionarul cu pistol
Aradeanul, care are gradul de locotenent-colonel, a intrat in programul de restructurare al MApN
Prima medalie de aur in palmaresul olimpic al Romaniei in proba de tir a fost obtinuta in urma cu 52 de ani de catre Iosif Sarbu. De atunci, alti patru tragatori au reusit aceasta performanta, Sorin Babii fiind ultimul dintre ei. In varsta de 41 de ani, Sorin Babii este cel mai varstnic component al delegatiei Romaniei pentru Jocurile Olimpice de la Atena. Drumul olimpic al ardeleanului a inceput in 1984, la Los Angeles, cu exact 20 de ani in urma. In 1988, la Seul, Babii obtine medalia de aur, intr-o competitie in care a invins 43 de specialisti ai probei de pistol liber, veniti din 31 de tari pentru a se alinia la startul concursului olimpic din capitala Coreei de Sud. De atunci, Romania nu a mai obtinut nici o medalie la tir. Sorin Babii are 41 de ani, este casatorit si are trei fetite care nu inteleg cum poate tatal lor, la o asemenea varsta, sa se mentina in elita sportului. Prin participarea la JO de la Atena, Babii egaleaza recordul de sase prezente la Olimpiada, detinut de Lia Manoliu. Ardeleanul este singurul pensionar, la propriu, din delegatia Romaniei. Anul trecut, el a profitat de restructurarea din cadrul MApN si a optat pentru pensionare, cu gradul de locotenent-colonel.