Personajele din basme prind viaţă la Ţăndărică
0Festivalul "Bucurii pentru copii. Spectacole de colecţie", cu peste 100 de invitaţi din ţară şi străinătate. Cea de-a doua ediţie aduce cele mai recente şi mai premiate spectacole ale
Festivalul "Bucurii pentru copii. Spectacole de colecţie", cu peste 100 de invitaţi din ţară şi străinătate.
Cea de-a doua ediţie aduce cele mai recente şi mai premiate spectacole ale Teatrului ţăndărică. Vor fi puse în scenă cele mai cunoscute basme ale literaturii universale şi româneşti pentru copiii de toate vârstele ("Răţuşca cea urâtă", "Albă-ca -Zăpada", "Cenuşăreasa"), reprezentaţii ale teatrelor din Craiova, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Galaţi, Sibiu şi din străinătate (trupa El Retablo din Spania, Trule din Portugalia, Teatro dei piedi din Italia, Compania Purgateátrium-Maskarás din Ungaria).
Va fi creată o ambianţă de basm, un cadru scenografic specific, cu păpuşi şi marionete. Teatrul ţăndărică pregăteşte un spectacol în premieră, "Albă-ca-Zăpada", şi o reprezentaţie pentru adulţi, "Faust", în afara concursului. "Albă-ca-Zăpada" păstrează firul poveştii clasice, însă regizorul Cristian Pepino foloseşte tehnica "black light", păpuşile de mari dimensiuni, actorii la vedere şi atmosfera plină de ritm. Artiştii Gabriel Apostol, Ion Brancu şi Mariana Zaharia reinterpretează mitul faustian cu mijloacele animaţiei.
Protagoniştii poveştii sunt pacienţii unui spital de boli psihice, care doresc să se "salveze", asumându-şi inconştient rolurile lui Faust, Mefisto şi Margareta. În cadrul festivalului se va decerna Premiul de Excelenţă în Arta Animaţiei Româneşti, vor avea loc lansări de carte, un colocviu pe tema teatrului de animaţie, vernisajul unei expoziţii de păpuşi şi scenografie, un atelier de origami teatru. Biletul la un spectacol costă între 4 lei şi 6 lei.