Parcurile, ucise cu ajutorul autorităţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul mediului, Attila Korodi, a explicat că nu toate parcurile pot fi salvate de amendamentul aprobat pentru Ordonanţa de Urgenţă 114/2007, potrivit căruia, schimbarea destinaţiei

Ministrul mediului, Attila Korodi, a explicat că nu toate parcurile pot fi salvate de amendamentul aprobat pentru Ordonanţa de Urgenţă 114/2007, potrivit căruia, schimbarea destinaţiei spaţiilor verzi este interzisă.

Necesitatea reglementării a fost impusă de dezbaterile în contradictoriu referitoare la destinaţia terenurilor pe care funcţionează grădini zoologice, botanice sau parcuri. Multe autorităţi locale au renunţat la astfel de terenuri pentru că aveau nevoie de ele în alte scopuri recreative.

Au fost şi cazuri când, pe locurile protejate, s-au făcut construcţii, prin eliberarea unor planuri de urbanism zonal, prin care primăriile au schimbat destinaţia terenurilor respective.

"Abia de-acum încolo terenurile nu vor mai putea fi folosite în scopuri imobiliare", a precizat Korodi, remarcând cu regret că acolo unde există deja toate acordurile ordonanţa nu poate schimba nimic.

Investiţiile imobiliare în parcuri şi grădini nu pot fi oprite dacă au primit avizul de mediu

Construcţiile de pe spaţiile verzi pot fi împiedicate numai dacă nu au obţinut avizul de mediu sau autorizaţia de construcţie până vara trecută, întrucât legea nu funcţionează retroactiv.

Ministrul mediului, Attila Korodi, a explicat că nu toate parcurile pot fi salvate de amendamentul aprobat anul trecut prin Ordonanţa de Urgenţă 114/2007, potrivit căreia schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi sau prevăzute ca atare în planurile de urbanism, reducerea suprafeţelor acestora ori strămutarea lor este interzisă.

"După apariţia OUG nr. 114/2007 niciun act succesiv de autorizaţie de construcţie nu va putea fi emis de minister pentru că este ilegal", a declarat ministrul mediului, citat de Rompres.

Reglementări precise

Korodi a explicat, de asemenea, necesitatea reglementării exprese a destinaţiei terenurilor pe care funcţionează grădini zoologice, botanice sau parcuri dendrologice prin faptul că multe autorităţi locale renunţă la acestea pentru ca terenurile să fie folosite în alte scopuri recreative decât spaţiile verzi.

Potrivit ministrului de resort, prin declararea de utilitate publică a acestor terenuri şi prin blocarea acestor intenţii, există garanţia că ele nu vor fi scoase din circuitul spaţiilor verzi şi vor aparţine permanent publicului.
"Pot exista unele grădini zoologice unde, dacă nu se întrunesc condiţiile optime pentru ţinerea animalelor, acestea pot fi reduse, modificate sau reorientate, însă terenurile nu vor putea fi scoase din circuitul spaţiilor verzi", a subliniat Korodi.

Refacerea revine edililor

El a precizat că în cazul în care animalele dintr-o grădină zoologică vor fi relocate, terenul va trebui să rămână ca spaţiu verde permanent, putând să fie transformat în grădină botanică sau amenajat ca spaţiu recreativ, însă nu poate fi folosit în alte scopuri.

"Deci, terenurile nu vor putea fi folosite în scopuri imobiliare, căci rechinii stau de veghe în fiecare oraş. Dacă acolo ne vom trezi cu parcuri industriale, cu parcuri de case de locuit nu cred că este un beneficiu mai ales în condiţiile în care oraşele nu au necesarul de spaţiu verde prevăzut, iar aşa ceva poate fi o problemă foarte serioasă pentru localitatea respectivă", a subliniat Korodi.

ONG-urile acuză primăriile

33 de organizaţii neguvernamentale cer parlamentului aprobarea Ordonanţei de Urgenţă 114/2007

Societatea civilă acuză nerespectarea acestui act normativ de către autorităţile responsabile

Organizaţiile neguvernamentale reclamă, de asemenea, încălcarea Regulamentului de Urbanism din Bucureşti şi a Codului Silvic

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite