Neamt: Încă o telegondolă la Piatra Neamţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Turiştii ar putea ajunge cu telecabina atât pe muntele Cozla, cât şi pe Pietricica. În urma unor investiţii masive, cei doi munţi ar putea fi uniţi prin linie directă

În ultima şedinţă a Guvernului s-au alocat 10 milioane de lei pentru dezvoltarea infrastructurii turistice din Piatra Neamţ. Există două proiecte care vor primi această finanţare. „Primul prevede proiectarea şi execuţia traseului turistic de pe Pietricica, iar cel de-al doilea se referă la studiul de fezabilitate, proiectarea şi execuţia unei telecabine care să facă legătura între munţii Pietricica şi Cozla”, a explicat inginerul Radu Boţu, de la Serviciul de Investiţii al Primăriei Piatra Neamţ.

Scări rulante pe Pietricica

Edilii nu ştiu încă la cât se ridică necesarul de finanţare, însă legătura dintre munţii Pietricica şi Cozla are o lungime de 2,5 kilometri. Planul municipalităţii pietrene este de a realiza transportul cu două telecabine, având fiecare o capacitate de 40 de locuri.
Planurile primăriei includ şi amenajarea unor scări rulante şi a unui lift înclinat pe masivul Pietricica, precum şi montarea unor puncte de belvedere. Pentru pregătirea terenului, în 2008, consilierii locali din Piatra Neamţ au scos din fondul forestier aproape 4.000 de metri pătraţi de pădure. Practic, această suprafaţă va fi defrişată, aşa cum s-a întâmplat şi cu versantul muntelui Cozla unde a fost montată telegondola.

Shopping şi bowling pe Cozla

Pe de altă parte, Consiliul Local a mai alocat, luna trecută, cinci milioane de lei pentru finalizarea investiţiilor de pe muntele Cozla. Cu aceşti bani vor fi amenajate, în punctul de sosire al telegondolei, mai multe spaţii comerciale, restaurante, precum şi o pistă modernă de bowling. „Un total estimativ al investiţiilor care s-au făcut până acum, incluzând telegondola, ar fi de aproximativ 14 milioane de euro (peste 58 milioane lei, n.r.), bani proveniţi în principal din finanţări europene”, a declarat Dan Câmpeanu, directorul tehnic al societăţii care exploatează telegondola.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite