Mir şi anafură, la Penitenciarul Rahova
0Peste 100 de deţinuţi din cei 2.000 ai Penitenciarului Rahova au participat, ieri, în capela complexului, la liturghia oficiată de episcopul vicar al Bucureştilor, Varsanufie Prahoveanul, în
Peste 100 de deţinuţi din cei 2.000 ai Penitenciarului Rahova au participat, ieri, în capela complexului, la liturghia oficiată de episcopul vicar al Bucureştilor, Varsanufie Prahoveanul, în cinstea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, consideraţi patronii închisorilor. În mare parte femei, participanţii la slujbă au refuzat contactul cu presa.
"Multe dintre deţinute sunt mame, iar copiii lor nici nu ştiu că se află aici", a justificat Marius ştef, directorul adjunct al penitenciarului. Geo, unul dintre cei 9 psihologi însărcinaţi cu "reinserţia socială" a condamnaţilor, ne-a avertizat: "Să ştiţi că oamenii de după gratii, spre deosebire de cetăţenii obişnuiţi, îşi cunosc foarte bine drepturile". Aliniate în bănci, dar ascultându-l pe preot în picioare, deţinutele au păstrat o linişte gravă pe toată durata liturghiei. "Cel mai mult trag la biserică femeile condamnate pentru omor", a explicat doamna Nico, colegă de breaslă cu Geo. Îmbrăcate în sacouri gri, fără mâneci, femeile au cântat în cor "Tatăl Nostru", păstrând o sobrietate greu de întâlnit "afară". O deţinută cam de 30 de ani a suspinat continuu, strângând în mâini o foaie pe care stăteau încolonate două rugăciuni: "Să crezi în Dumnezeu" şi "Iartă-mă". La sfârşitul slujbei, episcopul le-a invitat la anafură şi mir. O "pârnăiaşă", pe la 20-21 de ani, cu tatuaj pe braţ, şi-a aprins o lumânare. Însă pioşenia din lăcaşul sfânt nu l-a impresionat pe Geo: "Important e să nu-i ajuţi prea mult. Aici îi transformăm din
clienţi
în
asistaţi
. Având totul pe tavă, nu mai ştiu cum să se descurce odată ieşiţi". După slujbă, deţinutele au trecut pe sub geamurile bărbaţilor închişi, aceştia taxându-le prompt: "V-aţi pocăit, fă?!".
Bibliotecă pentru deţinuţi
De sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, la Penitenciarul cu regim de maximă siguranţă Botoşani a fost inaugurată o bibliotecă publică, secţie exterioară a Bibliotecii "Mihai Eminescu" Botoşani. Aceasta va funcţiona pentru deţinuţi în spaţiul de detenţie al penitenciarului.
Acasă, de ziua Sf. Petru şi Pavel
Doi deţinuţi ai Penitenciarului cu regim de maximă siguranţă (PRMS) din Tulcea au petrecut, ieri, Ziua sistemului penitenciar în familie. Cei doi deţinuţi au avut un comportament ireproşabil şi s-au evidenţiat în muncă. De Ziua penitenciarelor, deţinuţii din PRMS Tulcea au participat la concursuri pe teme biblice, au vizitat Muzeul de Etnografie din oraşul Tulcea şi au asistat la spectacole de muzică populară susţinute de ansamblul "Baladele Deltei".