Militarii americani vin la sfârşitul lui aprilie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primii militari americani aşteptaţi în România anul acesta ar putea sosi la sfârşitul lunii aprilie, la baza de la Mihail Kogălniceanu, conform ambasadorului SUA la Bucureşti, Nicholas

Primii militari americani aşteptaţi în România anul acesta ar putea sosi la sfârşitul lunii aprilie, la baza de la Mihail Kogălniceanu, conform ambasadorului SUA la Bucureşti, Nicholas Taubman. Diplomatul american a precizat însă că soldaţii Statelor Unite vor sta în ţara noastră pentru o perioadă scurtă de timp. Altfel, Nicholas Taubman a afirmat, referitor la intenţia premierului Călin Popescu-Tăriceanu de a retrage trupele româneşti din Irak, că SUA va discuta cu toţi aliaţii săi despre planurile şi posibilităţile acestora. Taubman a ţinut să adauge că "SUA şi preşedintele Bush apreciază contribuţia României nu numai în Irak, ci şi în lupta globală împotriva terorismului". Ambasadorul american a făcut aceste declaraţii cu ocazia aniversării Tratatului de la Washington, din 1949, prin care a fost înfiinţată NATO.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite