Feriţi-vă copilul de otită!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În sezonul rece, când infecţiile respiratorii se ţin lanţ, copiii, în special cei cu vârste între 0 şi 7 ani, pot face foarte uşor otită. Specialiştii O.R.L. spun că otita e, de obicei,

În sezonul rece, când infecţiile respiratorii se ţin lanţ, copiii, în special cei cu vârste între 0 şi 7 ani, pot face foarte uşor otită. Specialiştii O.R.L. spun că otita e, de obicei, consecinţa unei infecţii, ce s-a propagat de la nivelul gâtului. De aceea, un sfat important pentru mămici e să le cureţe foarte bine năsucurile micuţilor.

Dr. Diana Mihaela Zanfir, medic ORL-ist în cadrul Spitalului Clinic de Copii "Grigore Alexandrescu", din Bucureşti, spune că otita reprezintă "o infecţie a urechii medii, apărută în contextul unei infecţii acute a căilor respiratorii superioare". Potrivit specialistului, în general, e infectată o singură ureche. "O dată ce copilul a avut o infecţie a urechii medii, în special în primii doi ani de viaţă (există o predispoziţie anatomică de a face otită, până la vârsta de şapte ani), e probabil ca infecţia să reapară la nivelul aceleiaşi urechi, ori de câte ori are gripă sau o infecţie la nivelul gâtului", a adăugat dr. Zanfir.

Cum ne dăm seama că micuţul are otită?

"Chiar dacă se află la primul copil, mama poate observa cu uşurinţă când acesta are otită, deoarece copilul devine mai agitat, are febră (38 - 39 grade Celsius), duce mâna spre ureche şi ţipă, căutând ca urechea afectată să fie spre pernă, deoarece căldura acesteia calmează durerea, nu mai mănâncă bine, prezintă vărsături şi are o scurgere de secreţie purulentă la nivelul urechii - în cazuri grave", explică dr. Zanfir.

Toaletă riguroasă a urechii

Ca tratament, mama trebuie să aibă în vedere, în primul rând, potolirea durerii, aplicând ceva cald pe ureche (o sticlă cu apă caldă, un scutec cald sau un săculeţ cu sare încălzit).

"În primele trei zile, dacă starea generală o permite, se administrează simptomatice, de genul eferalgan sau nurofen, se face o toaletă foarte riguroasă a nasului - fie cu apă de mare, fie cu ser fiziologic - şi se aplică local analgezice. Dacă, după trei zile, nu se obţine nici o ameliorare, medicul orelist va stabili antibioticul care trebuie administrat", a declarat dr. Zanfir.

Există două grupe de factori, care favorizează apariţia otitei: cei care ţin de copil şi cei care ţin de mediu.

Primii sunt vârsta între şase luni şi şapte ani, sexul masculin, anumite anomalii anatomice în zona capului sau gâtului, imunitate scăzută, predispoziţie la alergii, copiii care au necesitat ventilaţie mecanică sau montarea unei sonde nazo-gastrice pentru a fi alimentaţi, infecţii repetate virale sau bacteriene şi factori genetici.

În ceea ce priveşte factorii care ţin de mediu, aceştia sunt: colectivităţile de copii, expunerea copilului la fumul de ţigară, alimentaţia artificială şi sezonul rece.

Faceţi spălături calde sau băi de aburi la ureche

Pentru otită, cele mai folosite remedii naturiste sunt infuzia de muşeţel sau de urzică (o lingură la 250 ml apă clocotită). Se fac spălături calde sau băi de aburi la ureche, timp de zece minute, seara; infuzia din amestec de flori de gălbenele, trifoi roşu, coada-şoricelului, frunză de salvie şi rădăcini de tătăneasă (în părţi egale). Se pune o lingură de amestec la 250 ml apă fiartă, se infuzează acoperit 5-10 minute şi se fac spălături calde în ureche.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite