Duran Duran un show perfect

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Profesionişti până în vârful unghiilor, cum spun românii, membrii trupei Duran Duran au venit la Bucureşti nu doar să se achite onorabil de un contract încheiat de manageri, ci plini de

Profesionişti până în vârful unghiilor, cum spun românii, membrii trupei Duran Duran au venit la Bucureşti nu doar să se achite onorabil de un contract încheiat de manageri, ci plini de dorinţa de a cuceri publicul, de a oferi tuturor un show de excepţie.
Acest lucru a fost evident în fiecare secundă a spectacolului de la Sala Palatului, unde, timp de aproape două ore, niciunul dintre cei care au venit să-şi vadă şi asculte trupa preferată nu a putut să stea vreo clipă pe scaun.
Jocuri de lumini impresionante, voci "curate", eleganţă vestimentară (toţi au preferat culoarea neagră şi stilul clasic), mişcare scenică lipsită de orice vulgaritate şi sunetul impecabil deci se poate şi la noi, la Sala Palatului! - au transformat seara Duran Duran într-un moment cu totul special pentru cei care îşi doresc să asiste la show-uri perfecte. Solistul Simon LeBon s-a interesat încă de la conferinţa de presă cum se traduce "hello" în limba română, drept pentru care, după prima piesă "Hungy Like The Wolf", a adresat publicului un "Mulţumesc" şi un "Salut" care au stârnit ropote de aplauze şi au entuziasmat sala Atitudinea celor cinci artişti a fost admirabilă, total străină de ceea ce numim în termeni autohtoni, una dominată de "fiţe de vedete", lucru care a uimit asistenţa Cele mai fericite spectatoare ale serii au fost, cu siguranţă, cele două fetiţe de vârstă preşcolară, plasate exact în faţa scenei şi cărora simpaticul LeBon le-a dedicat piesa "Come Undone". "Notorius" a fost momentul la care extazul publicului a atins cote maxime şi toată lumea a dansat
Respect pentru cei care au venit, cu drag, să-i urmărească, mare deschidere faţă de fani, dorinţa de a atinge perfecţiunea în munca lor - membrii Duran Duran au lăsat în urmă nu doar amintirea unui spectacol impresionant, dar şi pe cea a unor artişti de mare valoare, plini de iubire faţă de oameni, cărora aerele ieftine le sunt complet străine şi a căror religie este muzica.

În deschiderea concertului Duran Duran, a susţinut un recital de o jumătate de oră formaţia Direcţia 5. Publicul era însă atât de nerăbdător să-şi vadă live trupa preferată, încât în sală a fost o foială maximă Direcţia 5 a lansat joi seara un nou material numit sugestiv "Satisfacţie Live". Noul album constituie transpunerea pe suport CD şi DVD a concertului pe care trupa l-a susţinut în februarie. După Direcţia 5 a urmat show-ul Duran Duran... N-au conceput să rateze evenimentul muzical al acestei toamne Bogdan Marin, solistul trupei Proconsul (soţia sa, Ioana Marin Băsescu, a fost reţinută cu probleme la birou), Berti Barbera (TVR), Andrei Partoş (Radio România), Cristina Cioran şi Dan Capatos (simpaticii de la matinalul Antenei 1), Paula Chirilă (Eva de la Canalul de ştiri-TVR) şi creatoarea de modă Wilhelmina Arz. După concert fusese programată o petrecere în Clubul Office, însă nici unul dintre cei de la Duran Duran n-a simţit nevoia unei distracţii de acest gen. Mărturisiseră la conferinţa de presă - pe durata căreia au fost destinşi, glumeţi, vorbăreţi, extrem de prietenoşi şi au desenat non-stop pe foi - că după spectacole preferă o baie caldă, mâncare gustoasă şi o carte bună. Cârcotaşii au zâmbit în colţul gurii neîncrezători Ei bine, joi seara, după concert, cei cinci "durani" au demonstrat că n-a fost o glumă povestea de la conferinţa de presă! (E.B.)

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite