Curajul sau lasitatea lui Adrian Nastase

Pe Serban "Michi" Mihailescu il stiam bun organizator de protocoale zero, abil invartitor de HG-uri si ordonante, iscusit intermediar de diverse tranzactii. Nu l-am cunoscut insa in postura de analist

Pe Serban "Michi" Mihailescu il stiam bun organizator de protocoale zero, abil invartitor de HG-uri si ordonante, iscusit intermediar de diverse tranzactii. Nu l-am cunoscut insa in postura de analist politic precis si rece. Ieri, insa, am avut sansa de a-l auzi cugetand. "Asta-i viata!", a rezumat el, in trei cuvinte simple, implicatiile uriase ale celui mai spectaculos demers politic al anului, care se coace de 48 de ore in mintea lui Adrian Nastase: retragerea din fruntea PSD si posibila renuntare la candidatura din toamna la prezidentiale. Nu era mioritica resemnare a ciobanului moldovean in fata mortii, ci mai degraba un optimism candid al supravietuitorului care stie ca nu se va crapa cerul si nici nu se vor despica apele fara de Nastase. Dincolo de frivola interpretare data de Mihailescu, gestul pe care-l pregateste premierul ar avea efectul unei incarcaturi devastatoare de TNT. Daca intalnirea de azi cu presedintele Iliescu nu se va solda cu deturnarea lui Adrian Nastase de la hotararea de a recurge la solutia extrema, atunci intreaga scena politica romaneasca ar fi ravasita de suflul deflagratiei. Evident insa ca primul si cel mai afectat ar fi chiar PSD, a carui structura de rezistenta risca sa fie topita instantaneu. Plecarea lui Nastase din scaunul de presedinte ar deschide calea luptelor tribale in interiorul partidului, mai ales ca, pe langa pretendentii din proximitatea tronului, sunt impinse, dinspre Dealul Cotrocenilor, si diverse martoage troiene. Daca Nastase si-ar concretiza gandul replierii in interiorul Palatului Victoria, soarta partidului sau ar fi pecetluita. Nu numai pentru ca ciocnirile fratricide l-ar putea sfasia, ci si pentru ca inlocuitorul sau, oricare ar fi acesta, ar reusi sa aduca PSD, pana la alegeri, la un scor de popularitate apropiat de cel al PUR. Nici unul din potentialii succesori, fie ca e vorba de Pascu, Mitrea, Popescu, Ponta sau orice alta inventie de moment, nu s-ar putea identifica cu sigla tot mai difuza a partidului care n-ar mai fi nici "al lui Iliescu", nici "al lui Nastase". In plus, semnalul abandonarii luptei de catre comandant intr-un moment in care nici macar n-a avut loc marea inclestare ar pune pe fuga toata oastea de stransura, care a stat laolalta cata vreme a simtit ca acolo e puterea. Tocmai de aceea, dincolo de cadrul constitutional - de mult depasit - e de asteptat ca Ion Iliescu, daca mai are reflexe politice, sa incerce, prin orice mijloace, sa-l convinga pe mai tanarul sau invatacel sa renunte la acest gest sinucigas. Altfel ar trebui sa-si ia adio de la visul de a se intoarce sa domneasca peste PSD la expirarea mandatului prezidential: ar deveni stapan peste un regat cu fantani otravite si holde parjolite. Chiar si planurile sale mai viclene de a prelua un PSD in criza, pe post de salvator, ar fi inutile. Spuneam ca intentiile-soc ale lui Nastase ar da peste cap tot peisajul politic al momentului. Si adversarilor o astfel de miscare le-ar putea provoca pagube colaterale. Retragerea din cursa prezidentiala a unui candidat cunoscut cu bune si rele ar arunca la tomberon toate strategiile de campanie schitate pana acum. Vulnerabilitatile lui Nastase erau deja inventariate, punctele de atac identificate. Intrarea in competitie a unui nou concurent presupune o regandire a mesajelor si actiunilor, intr-un interval destul de scurt pentru a te familiariza suficient cu adversarul. In plus, efectele pe care le-ar avea o posibila implozie a PSD asupra echilibrului de pe esichier ar fi extrem de periculoase pentru raportul Putere-Opozitie. De ce ar face atunci Adrian Nastase acest gest? Au incercat sa afle si pelerinii de partid care s-au perindat pe la usile birourilor sale in ultimele doua zile, unii veniti sa verifice soliditatea zvonului, altii decisi sa-l convinga sa nu recurga la o astfel de solutie. Se pare ca acestia din urma au iesit pe usa convinsi ca trebuie mers pana la capat. Justificarile sunt insa extrem de subtiri. Daca Nastase vrea intr-adevar sa forteze mana subalternilor din conducerea partidului care s-au codit sa-si dea demisia pe bune pentru rezultatele slabe de la Bacau, Bucuresti sau Botosani, ii va fi greu sa explice cum s-a transformat, in nici trei saptamani, "victoria de la locale" - despre care insusi premierul a vorbit - intr-o "infrangere ce trebuie asumata". Cat despre esecul restructurarii PSD si piedicile pe care i le-ar fi pus unii si altii in ducerea acesteia la bun sfarsit, deocamdata el a fost cel care a impins termenul-limita mai spre sfarsitul verii, asa ca avortarea procesului la jumatate nu are o explicatie credibila. Daca, de fapt, parasirea sefiei partidului e doar o manevra pentru a justifica retragerea din cursa pentru Cotroceni - unde au aparut deja semne si sondaje ingrijoratoare pentru sortii sai de izbanda - iarasi va fi greu de justificat de ce abandoneaza o competitie neinceputa inca. Ramane o singura posibila explicatie: aceea a orgoliului ranit al preaputernicului premier-presedinte in ora de mustruluiala din saloanele Palatului Cotroceni, cand Ion Iliescu n-a facut economie la critici si acuze. Barbatia politica ar fi fost resortul care l-a facut sa sara de pe scaunul de sef de partid. Chiar si in acest caz, ramane inca o intrebare nu tocmai onoranta pentru dl. Nastase: de ce nu si-a folosit barbatia pentru a-i da afara, in suturi, pe toti cei care au adus PSD sub eticheta de partid al coruptilor si baronilor? In felul acesta, gestul extrem al premierului nu poate fi privit decat in termenii eternei dileme morale: sinuciderea e un gest de curaj sau de lasitate?