Concertul H.I.M., difuzat de TVR 2
0Rock-starurile de la H.I.M. vor sosi după o minivacanţă, în urma unui lung şi obositor turneu în Statele Unite, unde trupa se pregăteşte chiar zilele acestea pentru primirea Discului de Aur.
Rock-starurile de la H.I.M. vor sosi după o minivacanţă, în urma unui lung şi obositor turneu în Statele Unite, unde trupa se pregăteşte chiar zilele acestea pentru primirea Discului de Aur. După succesul celei de-a doua suite de concerte americane din cadrul turneului mondial "Dark Light", formaţia a revenit la începutul lunii iunie în Europa pentru a participa la câteva festivaluri în Finlanda, Suedia, Spania, Serbia, România, Olanda şi Belgia. Primul concert H.I.M. din Finlanda, de la Festivalul Provinsrock, a fost sold-out şi a înregistrat cea mai mare participare, cu un public de peste 27.000 de oameni. Pentru Ville Valo, liderul H.I.M., venirea la Sibiu reprezintă o experienţă minunată, "cu care te întâlneşti o singură dată în viaţă". "Vrem să mulţumim pe toată lumea cu spectacolul nostru şi nu uitaţi să vă protejaţi urechile, pentru că suntem o formaţie care cântă foarte tare!", a mai spus Ville. H.I.M. va urca pe scena Festivalului Artmania la ora 22.00. Pentru recitalul care se anunţă unul inedit s-au mai scos în vânzare încă 3.000 de bilete, în urma cererilor venite din toată ţara.