Catastrofă aeriană lângă Soci
0Un avion Airbus-320, al liniilor armene, cu 113 persoane la bord, s-a prăbuşit în Marea Neagră
cunoscuta staţiune balneară din sudul rusesc.
Avionul decolase din Erevan şi urma să aterizeze la Adler (lângă Soci). Printre cei 105 pasageri erau şase copii, 26 de ruşi, un georgian şi un ucrainean. Toţi ceilalţi erau armeni. Zborul a decurs bine până în apropiere de locul aterizării, echipajul nesemnalând nimic deosebit. Dar, la Soci, condiţiile meteorologice erau foarte proaste, drept care echipajul a renunţat să aterizeze pe aeroportul Adler şi a decis să se întoarcă la Erevan. Între timp, controlorii de zbor au informat echipajul că s-a ivit o spărtură printre nori, drept care s-a decis să se aterizeze pe aeroportul Adler. Dar la 2h15 (1h15, ora României), avionul a dispărut de pe radarele controlorilor aerieni ruşi. Din primele cercetări a reieşit că avionul s-a prăbuşit în Marea Neagră, la 5-6 km de coastă. Poliţia din Krasnodar susţine că nu sunt semne că la bord s-ar fi produs o explozie determinată de un act terorist. Avionul a căzut în mare, el zăcând acum la 300 m adâncime.
Scene sfâşietoare la Erevan
Autorităţile au declanşat imediat ample operaţiuni de salvare, în care au fost implicate ambarcaţiuni şi echipe de scafandri venite din oraşele învecinate Rostov şi Novorosüsk. Un robot submarin caută cutiile negre ale avionului. De la Moscova au sosit imediat un hidroavion al Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă - care gestionează crizele generate de asemenea catastrofe, precum cea de la Soci - şi un avion Il-76, care a transportat atât o echipă de salvare, cât şi ambarcaţiuni speciale. În primele ore au fost recuperate 25 de cadavre, primul fiind al unei femei. La şase km de coastă, se vedea o pată mare de ulei. Pe apă pluteau fragmente de fuselaj, bagaje şi veste de salvare pe care pasagerii n-au apucat să şi le pună, indiciu clar că nimic n-a prevestit probabil catastrofa.
Avionul, supus reviziei în 2005
Pe aeroportul din Erevan au venit apropiaţi ai victimelor, reporterii consemnând scene sfâşietoare. Un adolescent abia putea spune că mama lui era în avion şi că plecase să-şi viziteze sora cu care nu se întâlnise de 15 ani. Intrigat că ea nu l-a anunţat că ajunsese cu bine, a telefonat cunoştinţelor din Soci, care i-au spus ce s-a întâmplat. Un bărbat şi-a pierdut nepoata care venise să-l viziteze. Despre avionul A-320 prăbuşit s-a aflat că fusese construit în 1995 şi fusese supus unei revizii totale în 2005.
Accidente aviatice în Marea Neagră
4 octombrie 2001: Un avion TU-154 cu 66 de pasageri la bord care zbura de la Tel Aviv la Novosibirsk a căzut în Marea Neagră;
21 septembrie 1993: Un avion Tupolev al liniilor aeriene georgiene Transair a fost lovit de o rachetă sol-aer şi s-a prăbuşit în Marea Neagră provocând moartea celor 27 de oameni aflaţi la bord;
1 octombrie 1972: 109 persoane îşi pierd viaţa în accidentul unui avion Iliuşin al companiei Aeroflot, prăbuşit tot în Marea Neagră la foarte puţin timp după decolarea de pe Aeroportul Adler, care deserveşte staţiunea balneară rusească Soci. El avea destinaţia Moscova.