Bistriţa: Portret/ Florica Pop este etnograf de patru decenii

Cunoaşte povestea fiecărui obiect adus la muzeu, la secţia de etnografie, care, datorită ei, numără astăzi peste o mie de piese de mare valoare

Provine dintr-o familie de ţărani vrednici şi înstăriţi din Năsăud. Pe atunci, Năsăudul era un orăşel mic, populat în mare parte de ţărani, care ştiau să facă de toate şi nu lăsau nicio bucată de pământ nelucrată. În centrul oraşului se afla un târg cu fel de fel „şatre” (tarabe), unde bomboanele de zahăr, răsucite, erau deliciul copiilor.

Florica locuia într-o casă ţărănească, în care toate cele necesare locuinţei erau lucrate cu mâna de către mama ei. „Am crescut într-un mediu foarte sănătos, într-o casă tradiţională românească. De mică, mama mă punea la depănat şi la ţesut. Aşa am învăţat să apreciez toate aceste lucruri şi să realizez adevărata lor valoare”, spune muzeograful.

Tot pe vremuri, în Năsăud încă se ţineau toate obiceiurile tradiţionale, prilej de etalare a portului popular . „Se ţinea încă hora satului, cu oameni foarte frumos îmbrăcaţi, inclusiv copiii. Primul lucru pe care îl făceau femeile când au aveau copii mititei, era să le facă costume. Toate nunţile se făceau cu steag şi cu joc în faţa bisericii”, povesteşte ea.

A cercetat toate văile judeţului

În 1968 a fost angajată la Muzeul Judeţean şi s-a specializat pe etnografie şi folclor. Când şi-a început activitatea ca muzeograf, secţia de etnografie era foarte săracă şi număra doar câteva piese. De-a lungul anilor, colecţia s-a îmbogăţit cu peste o mie de obiecte de mare valoare, culese de la bătrâni ai satelor din judeţ. Florica Pop cunoaşte poveştile fiecărui obiect adus la muzeu, precum şi poveştile oamenilor care le-au donat. În călătoriile ei prin satele din judeţ, a dat peste oameni deosebiţi care au impresionat-o şi i-au rămas în minte. „Ca să facem o achiziţie, trebuie să cercetăm o vale, să discutăm cu bătrânii locului. Uneori stăteam acolo câte zece zile şi rămâneam peste noapte, ceea ce era nemaipomenit, pentru că puteam sta de vorbă cu oamenii când ieşeau la poartă sau în crâşmele din sat, unde se stabileau adevărate dialoguri”, povesteşte ea.

Muzeul a rămas în mare parte cu obiectele adunate în urma cercetărilor din anii ʼ60, ʼ70. „Cu asta am rămas. Dacă le cauţi acum, nu le mai găseşti, că multe s-au deteriorat, oamenii le-au aruncat sau le-au pus pe foc”, spune etnograful. Florica Pop este un om pe la care trec mulţi dintre cei care fac parte din asociaţii ale meşterilor populari, pentru a-i cere un sfat, pentru a afla ce se caută şi ce se promovează în domeniu. A colaborat cu muzee din toată ţara, a făcut cercetări în multe zone dinafara judeţului nostru şi a participat la expoziţii din străinătate. 

Întrebări şi răspunsuri

Ce achiziţii ale secţie de etnografie v-au impresionat?

M-a marcat o donaţie de la Albeştii Bistriţei, a unei saşte de la care au rămas multe lucruri deosebite făcute în casă. Apoi, era un bătrân de la Şanţ, care stătea într-o casă ţărănească  într-un vârf de munte. Erau lucruri de sfârşit de secol IX, început de secol XX, lucrate de soţia şi de mama bătrânului. După moartea lui, am cumpărat totul.

Care este situaţia portului popular în ziua de azi?

În zonele de câmpie, costumele au cam dispărut, sunt folosite numai de ansamblurile de dansuri. Dar în satele de pe Şieu, de pe Bărgău şi altele, oamenii încă mai merg la biserică îmbrăcaţi tradiţional. De când s-a introdus nailonul, costumul a început să se „polueze”. Dar au văzut şi oamenii că paietele nu au trecere, şi le-au cam eliminat.

Ce-i place?

Printre pasiunile ei se numără lectura şi muzica. Face parte dintr-o asociaţie corală, înfiinţată în 1969, în cadrul căreia este soprană. Cântă muzică bisericească la slujba de duminică, dar susţine şi concerte cu ocazia Paştelui sau a Crăciunului. Are chiar şi un pian acasă la care se descurcă destul de bine.

Ce nu-i place?

Nu-i place că atunci când se plimbă pe malul unei ape, vede numai pungi de plastic şi mizerie. Urăşte faptul că s-a inventat plasticul, nu-i plac oamenii care distrug tot ce e frumos şi tradiţional, oamenii care dărâmă şi aruncă toate lucrurile vechi şi valoroase, în loc să le recondiţioneze. 

Profil personal

NĂSCUTĂ : La 29 martie, 1949 Năsăud
EDUCAŢIE: Studii de specialitate în domeniul etnografiei şi artie populare, Bucureşti
EXPERIENŢĂ: Muzeograf etnograf de 41 de ani
FAMILIE : Căsătorită, are un fiu, o fiică şi un nepot