Armata israeliana se retrage din nordul Fasiei Gaza

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gruparile integriste palestiniene proclama un armistitiu temporar

Ambuscada organizata ieri dimineata in Cisiordania, langa Naplus, de Brigazile Martirilor Al-Aqsa, bransa militara a organizatiei Al-Fatah, care tocmai anuntase un armistitiu de sase luni cu Israelul, arata cat de fragila este situatia din Orientul Mijlociu. Atacul, caruia i-a cazut victima un muncitor bulgar, si nu roman, asa cum se anuntase initial, a intervenit la numai cateva ore dupa ce Al-Fatah se alaturase Hamasului si Jihadului Islamic, care proclamasera un armistitiu doar pe trei luni, si este cu atat mai surprinzator cu cat e vorba de miscarea condusa de Yasser Arafat. In plus, Brigazile "au respins asa-zisul armistitiu" din ajun si au precizat "ca-si vor continua lupta atata timp cat va dainui ocupatia" (israeliana a teritoriilor palestiniene - n.n.). In atare conditii, in mod firesc, comentatorii se intreaba daca lui Arafat nu i-a scapat din mana miscarea al-Fatah, pe care a creat-o si condus-o de la bun inceput, ori e vorba de o diversiune de proportii tocmai pentru a-l compromite si mai mult, intrucat deja el nu mai e considerat interlocutor de catre SUA si Israel? Asteptarile generale erau ca, mai curand, un gest de insubordonare sa vina din partea gruparilor islamiste radicale Hamas si Jihadul Islamic. Oricum, incidentul nu pare sa afecteze noul curs al evenimentelor, ziaristii consemnand unele gesturi serioase in directia depasirii violentelor din cele 33 de luni ale celei de-a doua Intifade. Acestea s-au soldat cu 2414 victime de partea palestiniana si 806 de cea israeliana; mari pagube materiale; au condus la agravarea crizei economice din Israel, prin compromiterea cvasitotala a turismului etc. Intre gesturile amintite figureaza retragerea armatei israeliene din nordul Fasiei Gaza, redeschiderea principalei sosele din Gaza, numita Salahedinne si relaxarea restrictiilor de deplasare impuse palestinienilor. Apoi, maine se are in vedere si retragerea trupelor din Bethleem. Asa cum a anuntat la summitul din Aqaba, presedintele George W. Bush a trimis-o in zona pe consiliera sa pentru probleme de securitate nationala, Condoleezza Rice, care a conferit pe rand cu premierul palestinian si cu cel israelian, cu care a evocat aplicarea "foii de parcurs", cerand ambelor parti sa-l transpuna in practica. De asemenea, a abordat gesturile ce trebuie facute de Tel Aviv, la cele amintite deja adaugand eliberarea detinutilor palestinieni din Israel si reconstructia eventuala a aeroportului international palestinian din Gaza, distrus partial de armata israeliana. De semnalat ca ea a criticat zidul de securitate ridicat de Israel la granita cu Cisiordania. Despre palestinienii detinuti in Israel, o organizatie israeliana ce apara drepturile omului vorbeste de peste 5.000 de oameni, dintre ei 1.200 fiind in detentie administrativa. Or, armistitiul anuntat de gruparile palestiniene avea ca una dintre conditii retragerea trupelor israeliene si eliberarea detinutilor respectivi.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite