America nu ne ia in brate

Saptamana viitoare, pe aeroportul Mihail Kogalniceanu de la Constanta, MK, cum ii spuneau americanii, steagul SUA va fi coborat de pe catarg, impachetat si trimis acasa impreuna cu ultimii militari.

Saptamana viitoare, pe aeroportul Mihail Kogalniceanu de la Constanta, MK, cum ii spuneau americanii, steagul SUA va fi coborat de pe catarg, impachetat si trimis acasa impreuna cu ultimii militari. Baza americana stabilita acolo pentru razboiul din Irak nu-si mai are utilitate. Astfel, cea mai palpabila prezenta americana in Romania de pana acum va deveni amintire. Washingtonul nu va deschide, se pare, baze permanente in tara noastra inainte de 2005. Sau, mai precis, acest lucru se va intampla dupa urmatoarele alegeri generale din Romania. Atunci cand vor fi deschise, ele nu vor semana cu bazele americane clasice, care in perioada postbelica au contribuit la bunastarea unor intregi regiuni din Europa sau din Asia. Acele baze compuse din mii de militari, impreuna cu familiile lor, erau practic adevarate orase, cu case, spitale, scoli, terenuri de sport, sali de spectacole si nu doar cu poligoane de tragere. Actualul concept strategic al administratiei americane presupune crearea unor baze cu cateva zeci sau maximum sute de militari, care se rotesc la intervale scurte de timp, si care pot asigura, atunci cand este nevoie, un cap de pod aerian pentru mii de oameni si sute de avioane. Asa cum s-a intamplat, de altfel, si la MK. Problema pentru Romania nu este atat ca pleaca militarii americani, ci ca locul lor nu este luat de oamenii de afaceri americani. Baza de la Constanta era macar o legatura directa intre America si Romania. Ce va fi dupa inchiderea acesteia? Din punctul sau de vedere, America nu are ce sa-si reproseze. Americanii au platit 18 milioane de dolari pentru cele cateva luni cat au stat in Romania. In plan politic, Senatul SUA a rasplatit intreaga Europa de Est, ratificand in unanimitate extinderea NATO. Special pentru Bucuresti, America a mai acordat printr-o decizie politica statutul de economie de piata. Accesul pe piata americana a devenit mult mai simplu pentru firmele romanesti, asta in cazul in care au ce exporta. In privinta Irakului insa, Romania nu va primi un cent din cele 1,7 miliarde dolari pe care Ceausescu le-a dat lui Saddam. Dupa conflict, interesul american fata de Romania pare sa revina la cota la care era dintotdeauna: scazuta. Desigur ca mediul de afaceri din Romania este neprietenos: birocratie, coruptie si o mie de controale care fac legea dupa bunul plac. Orice s-ar spune insa, acest mediu de afaceri este incomparabil mai bun decat cel din Irak, unde, in urma deciziei politice, companiile americane nu au ezitat sa se implice in reconstructie. In noiembrie anul trecut, inainte de Praga si de sosirea la Bucuresti, presedintele Statelor Unite, George W. Bush, spunea in interviul pe care mi l-a acordat pentru ziarul Adevarul la Casa Alba: "De data aceasta, americanii vor sosi in Romania. Romania este varful de lance al extinderii spre Est". A fost momentul de maxima speranta pentru o natiune europeana mult incercata de-a lungul istoriei. Dar daca promisiunea presedintelui Bush va continua sa nu se materializeze, romanii se vor gasi intr-o pozitie ingrata: abandonati de americani si nedoriti de europeni. In ultimii ani, Romania a jucat o singura carte, pe cea americana, sperand sa castige. De la participarea militara in Afganistan, la semnarea in pofida opozitiei Uniunii Europene a Acordului cu SUA privind Tribunalul Penal International, si pana la sprijinul direct si neconditionat din Irak. Romania a sperat astfel ca America va face efectiv un cap de pod aici. Si asta fiindca istoria ne-a aratat ca din Japonia si pana in Grecia sau Turcia, acolo unde s-au implicat americanii, lucrurile s-au schimbat fundamental. Or, dupa Irak, Romania risca sa ramana si fara americani, dar si in afara orbitei europene, unde de bine, de rau ne invarteam, fapt consfintit de summit-ul UE din decembrie anul trecut de la Copenhaga si de Reuniunea franco-germana de la Paris si Berlin, din ianuarie anul acesta. Franta si aliatii sai au blamat in special Romania si Bulgaria, singurele state ce nu aveau actele facute pentru a intra in Uniunea Europeana la 1 mai 2004, pentru sprijinirea SUA in Irak. Or, pentru ca Romania sa urce in trenul UE intr-un interval de timp rezonabil, 2007-2009, anul acesta, in octombrie, Bucurestiul trebuie sa primeasca prin Raportul Comisiei Europene statutul de economie de piata functionala. Fara acest statut, Romania nu poate incheia negocierile de aderare pana in 2004, cu actuala Comisie Europeana ce reprezinta 15 tari. Dupa aceea, urmatoarea Comisie Europeana va reprezenta 25 de state. Negocierile Romaniei vor deveni infinit mai dificile. Nu va trebui sa facem fata doar Greciei, ci si altor tari mai sarace ce vor fi fiind deja parte a Europei - Polonia, Slovacia sau Lituania. In privinta Statutului de economie de piata functionala, semnalele de la Bruxelles nu sunt stralucite. Dupa Irak, Comisia Europeana nu este rauvoitoare cu Romania, ci corecta. Or acest lucru echivaleaza cu respingerea acordarii acestui statut. Pur si simplu, reformele din Justitie si Administratie nu au cum sa fie duse la indeplinire. Si aici nu e vorba, de exemplu, de Politia care retine infractorii si Justitia care ii elibereaza, sau de faptul ca administratia e prea numeroasa. Pur si simplu e vorba, de exemplu, de felul in care Justitia isi face datoria, rapid si eficient, in cazul nerespectarii unor contracte economice intre firme. Sau de rapiditatea cu care o firma mai poate intra sau iesi pe piata. Practic, daca Uniunea Europeana nu va acorda un vot de incredere Romaniei, asa cum a facut anterior si cu Polonia sau cu tarile baltice, acordand statutul de economie de piata, tara noastra mai are de asteptat multi ani pana la integrare. Desigur ca Romania nu se mai afla, dupa admiterea in NATO, in zona gri a Europei. Dar felul in care va decurge integrarea europeana sau in care s-ar putea implica americanii in Romania va avea o influenta covarsitoare asupra rapiditatii cu care si romanii vor atinge standardul de prosperitate al altor natiuni europene.