A fost apostolul Andrei fondatorul creştinismului la români?

La peştera Sfântului Andrei din judeţul Constanţa se roagă anual mii de credincioşi

Sfântul apostol Andrei este considerat fondatorul bisericii creştine la nord de Dunăre. Sunt istorici care contestă însă această teorie.

„Cred întru una sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică". Astfel îşi mărturisesc românii credinţa în Biserica Ortodoxă. Fie la slujbă, duminica, fie acasă, sau în orice altă împrejurare, ei îl invocă pe sfântul Andrei ca întemeietor al bisericii de la nord de Dunăre. Istoria apostolatului lui Andrei în ţinuturile României de astăzi se pierde în negura vremurilor şi ridică controverse greu conciliabile între teologi şi specialiştii laici.

Învăţătura bisericii

După Învierea şi ridicarea la Ceruri a Mântuitorului, apostolii Săi s-au adunat la Ierusalim în ziua Cincizecimii. Iar Sfântul Duh s-a pogorât din zările albastre şi s-a întemeiat Biserica lui Hristos. Astfel descrie Sfânta Scriptură momentul fondării bisericii creştine. Ulterior, din porunca lui Dumnezeu, apostolii s-au răspândit în toate părţile lumii pentru a anunţa minunea Învierii.

Tradiţia bisericii susţine că sfinţii apostoli au ajuns în ţinuturi foarte îndepărtate de Ierusalim. Un temerar ar fi fost sfântul apostol Andrei, care a predicat chiar şi sciţilor. Informaţia ne este furnizată de biograful împăratului bizantin Constantin cel Mare. Pe nume Eusebiu din Cezareea Palestinei, acesta a trăit între anii 262-339/340. În lucrarea lui cea mai cunoscută, „Istoria Bisericii", Eusebiu scrie că „Sfinţii Apostoli ai Mântuitorului, precum şi ucenicii lor s-au împrăştiat în toată lumea locuită pe atunci. După tradiţie, lui Toma i-au căzut sorţii să meargă în Parţia, lui Andrei în Sciţia, lui Ioan în Asia".

O sursă biblică face referire la creştinarea sciţilor de către apostoli: Epistola către Coloseni a sfântului apostol Pavel. Textul menţionează că sciţii au auzit cuvântul lui Dumnezeu. Apostolul Pavel nu spune însă cine i-a creştinat pe sciţi.

Apostolul sciţilor sau al românilor?

Sursele biblice şi literare antice vorbesc despre creştinarea sciţilor, nu a românilor. Atunci de ce să-l revendicăm pe apostolul Andrei ca întemeietor al bisericii noastre?

Încă din vechime, teologii au identificat Dobrogea ca fiind teritoriul creştinat de apostolul Andrei, conform scrierilor lui Eusebiu din Cezareea Palestinei. Dobrogea de astăzi a avut o istorie zbuciumată încă din antichitate. În secolele VII-VI înaintea lui Hristos, grecii au întemeiat colonii pe ţărmul Mării Negre. Apoi, la sfârşitul secolului al IV-lea î.Hr., teritoriul a fost invadat de sciţi, o populaţie nomadă de origine iraniană.

Invazia scitică a marcat istoria regiunii, deoarece atât sursele greceşti, cât şi cele romane au identificat ulterior teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră cu această populaţie, chiar şi după ce aceştia au părăsit zona. În anul 28 d. Hr., teritoriul Dobrogei a fost declarat protectorat roman. Iar peste câţiva ani (46 d. Hr.) a fost anexat definitiv Imperiului, în cadrul provinciei Moesia Inferior (estul Bulgariei de astăzi).

Aşadar, Dobrogea a devenit parte a Imperiului Roman înaintea Daciei, care va fi cucerită de Traian definitiv în anul 106. Având în vedere că şi Ierusalimul era în componenţa Imperiului Roman, apostolul Andrei ar fi putut propovădui cuvântul lui Hristos în Dobrogea. A ajuns el, oare, la marginea lumii romane?

Dezbateri teologice şi ştiinţifice

În anul 1995, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis ca data de 30 noiembrie, când se sărbătorea prin tradiţie sfântul Andrei, să fie trecută în calendar cu roşu. Era primul pas spre „legiferarea" apostolului ca fondator al creştinismului în România.

Doi ani mai târziu, în 1997, Andrei a fost declarat chiar „Ocrotitorul României" de către Sfântul Sinod, iar ziua de 30 noiembrie „sărbătoare bisericească naţională". În apropiere de localitatea Ion Corvin din judeţul Constanţa a fost „identificată" şi peştera în care a locuit apostolul Andrei, cât timp a poposit pe meleagurile dobrogene. Credincioşii şi turiştii pot vedea acolo presupusul „pat" tăiat în piatră, unde şi-a odihnit trupul apostolul.

Istoricul ieşean Nelu Zugravu, specialist în problema creştinismului din regiunea Dunării în mileniul întâi al erei noastre, contestă autenticitatea surselor despre apostolatul sfântului Andrei în Dobrogea. Întâi de toate, el observă că în Noul Testament, sursa principală a creştinismului, nu se face nici o referire despre prezenţa apostolilor în Scythia (ţara sciţilor). De asemenea, nici literatura ecleziastică din primele două secole creştine nu menţionează prezenţa lui Andrei între Dunăre şi Marea Neagră. Cea mai veche sursă invocată de teologi, „Despre cei doisprezece apostoli", este scrisă abia în al treilea secol creştin de către Hippolytus din Roma (170-235). Însă textul acestuia nu s-a păstrat în original, fiind citat de un catalog al apostolilor redactat abia în jurul anului 800.

Nelu Zugravu observă că nici „Istoria Bisericii" scrisă de Eusebiu din Cezareea Palestinei nu utilizează surse credibile. Eusebiu invocă un „Comentariu asupra Genezei" scris de Origene din Alexandria (184-253), care face referire la prezenţa apostolului Andrei în Scythia. Dar izvorul antic nu prezintă destulă credibilitate. Mai mult, textul lui  Origene nu s-a păstrat în original, regăsindu-se exclusiv sub formă de citări.

Concluzia istoricului ieşean este că momentul tragerii la sorţi a teritoriilor de misionariat ale apostolilor, aşa cum este prezentat de Eusebiu, poate fi considerat un produs al „geografiei imaginare" de la începutul creştinismului.

Despre această geografie imaginară a scris şi Dionisie Pippidi în anul 1967, într-o carte despre istoria veche a României. Pippidi a citat o sursă creştină târzie, din secolul al VIII-lea, atribuită lui Pseudo-Epiphanes. Acest fals Epiphanes a scris despre capacitatea apostolului Andrei de a creştina lumea, misionariatul său întinzându-se din Scythia şi până în Etiopia!

1997 este anul în care sfântul Andrei a fost declarat „Ocrotitorul României" de către Sfântul Sinod.

Sfântul apostol Filip şi creştinarea românilor

În ultimii ani, cercetările preotului Nicolae Dănilă în bibliotecile occidentale au scos la lumină o nouă ipoteză despre creştinarea apostolică a românilor. Anumite surse catolice susţin că sfântul apostol Filip ar fi predicat şi el în Scythia. Informaţia se regăseşte într-o scriere latină din secolul al VI-lea din Gallia (Franţa de astăzi). Nicolae Dănilă este de părere că această ipoteză este mult mai controversată decât cea a apostolatului lui Andrei. În primul rând, din cauza lipsei surselor istorice credibile, dar şi fiindcă apostolul Filip n-a avut tangenţe cu zona dunăreană. Mai degrabă, susţine preotul Dănilă, autorul latin din Gallia a făcut o confuzie între apostolatele lui Andrei şi Filip, întrucât cei doi ucenici ai Mântuitorului sunt adesea asociaţi în scrierile Noului Testament.

Cel dintâi chemat dintre apostolii Mântuitorului

Sfântul apostol Andrei s-a născut în Betsaida, lângă Marea Galileii, fiind frate cu apostolul Petru. Până să fie chemaţi în slujba Mântuitorului, Andrei şi Petru au fost pescari în zona Galileii, meşteşug învăţat de la tatăl lor, Iona.

Martor la botezul Domnului

Sfinţii apostoli Andrei şi Petru au aflat despre venirea lui Mesia de la sfântul Ioan Botezătorul, pe care l-au auzit predicând în pustiul Iordanului. Cei doi fraţi au asistat la botezul Mântuitorului, iar după câteva zile I-au devenit ucenici. Momentul este prezentat de Evanghelia după Marcu, care specifică: „Pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi fraţi. Pe Simon care se numeşte Petru, şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreja în mare. Şi le-a zis: «Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni». Iar ei îndată au lăsat mrejele şi au mers după El". Iată cum Andrei a devenit primul chemat dintre apostoli, alături de fratele său, Petru. Evanghelia îl mai menţionează de două ori pe sfântul apostol Andrei - cu ocazia minunilor înmulţirii pâinilor şi a învierii lui Lazăr. Însă, alături de ceilalţi 11 apostoli, L-a urmat pe Hristos pe tot parcursul Său de la botez şi până la ridicarea la Ceruri. După ziua Cincizecimii, când s-a întemeiat Biserica lui Hristos, apostolul Andrei a luat calea Asiei Mici, unde a propovăduit Învierea Mântuitorului.

Crucea Sfântului Andrei

Călugărul bizantin Nichifor Calist a scris că după trecerea prin Thracia şi Constantinopol, apostolul Andrei a ajuns în Grecia. În Patras a avut parte de o moarte de martir. El a fost răstignit pe două scânduri aşezate în forma literei X, model de cruce care-i poartă numele. Nu se ştie cu exactitate anul morţii sfântului apostol Andrei, dar se presupune că s-a dus la Mântuitor în anii persecuţiei creştine iniţiate de împăratul Nero, între anii 54 şi 68.

Moaştele lui Andrei au fost mutate de la Patras la Constantinopol undeva între anii 356-357, cu prilejul inaugurării Bisericii „Sfinţii Apostoli". După cucerirea Constantinopolului de către catolici, în anul 1204, trupul apostolului Andrei a fost mutat în Italia, în catedrala din Amalfi. Mai târziu, în anul 1462, capul său a fost aşezat într-o biserică din Roma. În anul 1964, la 26 septembrie, Vaticanul a restituit capul sfântului Andrei bisericii ortodoxe greceşti, fiind mutat în catedrala din oraşul Patras.