Un medic român stabilit în Irlanda îşi face public venitul. Cât câştigă el raportat la salariul din România | VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce a lucrat vreme de trei ani ca medic rezident pe secția ATI și paramedic la SMURD Cluj-Napoca, Paul Oargă a decis să facă o schimbare şi s-a mutat în Irlanda unde a continuat să profeseze, dar şi să studieze, relatează Ştiri de Cluj.

Paul Oargă şi-a făcut public fluturaşul de salariu ca medic în Irlanda, foto captură video you tube
Paul Oargă şi-a făcut public fluturaşul de salariu ca medic în Irlanda, foto captură video you tube

Acum el face o comparaţie între sistemul sanitar din România şi cel din Irlanda, pornind de la lucrurile simple, cum ar fi dotarea cu materiale şi asigurarea condiţiilor de igienă, şi până la salarizare.

„Mă trezesc la 6 dimineața, după care alerg sau merg cu bicicleta la spital. Ce îmi place este că la spital sunt vestiare, sunt dușuri. Nu trebuie să îmi pun echipamentul de acasă. Sunt lucruri normale aici. Este săpun, este prosop, lucruri care nu sunt în România în toate spitalele” – spune tânărul medic.

Înainte de a se stabili în Irlanda, Paul Oargă a lucrat la Spitalul Clinic Judeţean din Cluj-Napoca, unde, mărturiseşte el în 2021, câştiga 6.124 de lei fără gărzi şi fără alte sporuri, pentru că medicilor rezidenţi, în primii doi ani şi jumătate, nu le sunt plătite gărzile.

„Pe partea de spital, eu am fost angajat la Institutul Regional de Gastro Hepatologie, dar lucrez la Spitalul Clinic Judetean. În luna septembrie 2021, am câștigat 6.124 de lei, fără gărzi, fără sporuri de sâmbătă-duminică. Problema noastră a rezidenților este că gărzile nu se plătesc în primii doi ani și jumătate”, explica medicul în 2021.

După aproape 3 ani, de la peste 3000 de kilometri distanţă, el îşi face public fluturaşul de salariu din ultima lună a anului 2023, din care se vede că primeşte peste 1.900 de euro la fiecare 2 săptămâni, deci în jur de 4.000 de euro pe lună.

„Eu primesc acum 30 de euro pe ora muncită. Acest lucru crește, sunt bani care cresc în funcție de experiența avută. Eu am avut noroc că mi s-a recunoscut experiența de anestezist din România de trei ani”, spune medicul Paul Oargă.

Apoi vorbeşte şi despre beneficiile pe care le au rezidenţii în Irlanda în ceea ce priveşte salarizarea, începând cu bani pentru studii şi terminând cu plata orelor suplimentare.

„Concediu este 30 de zile pe an, plus 10-15 zile pentru concediu de studii. Aici primești 1500 de euro pe an pentru a merge la cursuri ca medic rezident. Examenele se plătesc, costă între 700 și 900 de euro, dar dacă iei examenul primești banii înapoi.

Am aici și fluturașul de salariu, primit în 21 decembrie 2023. Ei fac plata la fiecare două săptămâni și trebuie să ai 72 de ore lucrate. Pentru aceste două săptămâni primești 2.382 de euro, dar acesta este venitul brut. Se mai plătesc orele suplimentare, cu 1,5x față de norma de bază, adică am lucrat 15 ore și am primit 687 de euro brut, după taxe”.

Asta spre deosebire de rezidenţii din România, cărora timp de doi ani nu le sunt recunoscute gărzile. „Un lucru pe care nu pot să nu îl observ este că, indiferent de experiența pe care o ai, indiferent că ești în prima lună de muncă sau în al zecelea an, ești remunerat. În România în primii 2 ani ca medic rezident gărzile nu sunt plătite. Cred că suntem singura categorie de oameni care lucrează gratuit, doar pentru că vrea să învețe. Nu e comod să nu iei bani, chiar dacă înveți”, a mai spus Paul Oargă.

Se pare că informaţiile furnizate de el le-au dat de gândit unora dintre tinerii medici din România, pentru că în ultima postare făcută pe pagina sa personală de Facebook, pe 5 martie, medicul Paul Oargă apare alături de doi colegi de breaslă români. „Oriunde mergi în lumea asta, întâlnești români. În toate colțurile lumii cumva ajungi să auzi limba română. Ei bine, astăzi 3 dintre ei s-au întâlnit să muncească cot la cot pe secția de terapie intensivă a Spitalului Universitar Galway, din Vestul Irlandei, Andreea direct de la Capitală, din București, Vlad și cu mine de la Cluj. Evident, a fost suuuper! Vă salutăm cu gândul la soarele de acasă” – este mesajul postat de Paul Oargă.

Postarea medicului Paul Oargă, foto Facebook
Postarea medicului Paul Oargă, foto Facebook
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite