Modul în care e condus sistemul îi ţine pe medici în străinătate

Profesorul Irinel Popescu susţine că schimbările dese în Sănătate nu sunt benefice FOTO Adevărul

În sistemul sanitar românesc este nevoie de o strategie clară, susţine prof. dr. Irinel Popescu, preşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale, într-un interviu acordat ziarului „Adevărul“. O astfel de strategie ar trebui să ţină cont de nevoile populaţiei şi să fie stabilită cel puţin pe termen mediu, astfel încât toţi decidenţii de la Sănătate, indiferent de culoarea lor politică, să o poată urma.

Preşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale a adus în discuţie plata în funcţie de performanţă, atribut fără de
care „este greu să vorbim de competitivitate” precum şi pachetul de servicii medicale de bază. De asemenea, prof. dr. Irinel Popescu ne-a vorbit despre Simpozionul „Academician Nicolae Cajal”, manifestare care începe miercuri şi care se va bucura de prezenţa unor reputaţi specialişti atât din ţară, cât şi din străinătate.

„Adevărul“: Sistemul de sănătate urmează să treacă printr-o amplă reformă. Vin aceste schimbări în interesul cetăţeanului?
Irinel Popescu: Un sistem atât de complicat cum e Sănătatea trebuie să aibă o strategie cel puţin pe termen mediu, dar şi una pe termen lung. Schimbările prea dese de decidenţi în Sănătate, dar şi de strategie nu pot să ducă la nimic bun. De aceea, ideea fundamentală este că România trebuie să îşi contureze o astfel de strategie. 

În ce ar consta o astfel de strategie?
O astfel de strategie ar consta în structura sistemului de sănătate raportată la nevoile populaţiei: ce fel de cadre medicale ar trebui să fie implicate în medicina primară, de câte spitale avem nevoie, care este rolul şi locul sistemului privat de sănătate în sistemul medical, care este pachetul minim de servicii şi ce ar trebui acoperit cu prioritate. Sunt multe lucruri care odată stabilite ar trebui să rămână aşa şi adaptate la viziuni uşor diferite, deşi în Sănătate e greu să mai vorbim de viziuni de stânga sau de dreapta. Odată ce avem ideile principale, ele ar trebui urmate cel puţin pe termen mediu, dacă nu pe termen lung.

Se vor obişnui românii cu ideea că vor avea de plătit pentru o parte din serviciile medicale?
Pachetul de bază trebuie să acopere urgenţele. Pachetul de bază trebuie să acopere afecţiuni grave şi frecvente care au repercusiuni asupra sănătăţii generale a populaţiei. De aici încolo, intervin nuanţe şi în această acoperire a unei afecţiuni. Nu toate medicamentele pot şi trebuie să beneficieze de acoperire integrală. Aceasta ţine strict de specialitate. Pachetul de bază implică munca multor specialişti, însă principiul fundamental este că acela care contribuie la sistemul de asigurări trebuie să aibă acopeacoperite lucrurile de care se loveşte cel mai des şi care poate să îi afecteze cel mai des starea de sănătate, pe de-o parte, şi cea financiară, pe de altă parte.

În multe ţări din Europa, un pacient merge la medicul de familie, apoi la cel din ambulator iar la spital ajunge în ultima instanţă...
Aşa se face şi aşa trebuie făcut, apropo de strategia de care vorbeam. Mai întâi, pornim de la responsabilitate şi de la nivel de competenţe. Toţi pacienţii arondaţi unui medic de familie sunt în grija lui. Acesta ştie însă foarte bine atunci când competenţele lui sunt depăşite şi când nu poate săşi
asume răspunderea pentru anumite diagnostice, fie pentru anumite arii terapeutice. El trebuie să ştie unde să trimită pacientul, mai ales că după aceea pacientul se reîntoarce la el şi de cele mai multe ori
se întoarce chiar în ideea de a fi tratat pe perioada de convalescenţă.

Ce părere aveţi despre plata în funcţie de performanţă? Cum ar putea fi implementat acest sistem?
Plata în funcţie de performanţă este un principiu fundamental al economiei de piaţă, fie că e vorba de medicină, fie că e vorba de oricare alt domeniu. În general, fără a respecta acest principiu, este greu să vorbim de competitivitate. Eu însumi am funcţionat în Statele Unite ale Americii într-un sistem în care salariile erau diferenţiate în interiorul echipei şi conducerea clinicii hotăra aceste salarii, în funcţie de locul şi poziţia ocupată de fiecare dintre noi.

Există şanse să revină în ţară specialiştii români din străinătate dacă ar fi plătiţi în funcţie de performanţă?
În opinia mea, da. Îmi menţin părerea că nu neapărat salariul este principalul motiv pentru care cei mai mulţi pleacă. Prin urmare, nu neapărat pentru salarii o bună parte din ei s-ar întoarce, ci pentru un sistem bazat pe o strategie foarte clară pe termen mediu şi lung, în care promovările să fie bazate pe meritocraţie şi mai puţin  pe criterii total aleatorii şi uneori absolut fără legătură cu realitatea şi care, pornind de la aceste principii, să le ofere un viitor clar şi o perspectivă clară, pentru că de foarte multe ori, tinerii nu văd un orizont la întoarcere, care nu e legat neapărat de salarii. Nu tehnologia din străinătate îi face pe medici să plece, ci lipsa de perspectivă de aici, care la rândul ei este determinată, în primul rând, de criteriile de promovare şi de modul în care este condus sistemul de sănătate.

Cum va funcţiona sistemul de sănătate cu un numar redus de Direcţii de Sănătate Publică?
După părerea mea, acest lucru nu ţine de principiile pe care le-am enumerat la început. Un sistem nu stă în numărul de oameni care îl alcătuiesc, ci mai degrabă în forţa principiilor care stau la baza lui. Sigur că aceste principii necesită un anumit număr de persoane. Sigur că privim cu îngrijorare faptul că vom avea şomaj şi că anumite persoane îşi vor pierde posturile, dar influenţa asupra sistemului de sănătate nu pleacă de aici. Modul în care sunt organizate direcţiile de sănătate defineşte calitatea şi eficienţa unui sistem de sănătate.

S-a vorbit despre o posibilă transformare a spitalelor în ONG-uri sau SRL-uri.
Structura spitalului poate fi schimbată în multe feluri, însă e esenţial ca spitalelor să li se permită să lucreze în nişte parametri de eficienţă. Putem să luăm exemplul spitalelor private, care sunt mai orientate spre eficienţă şi spre satisfacţia pacienţilor decât spitalele din sistemul public. În momentul
în care gândim conducerea spitalelor publice la fel ca pe cea a spitalelor private, trebuie să meargă mână în mână cu performanţa şi cu plata diferenţiată.

Aţi fost preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS). Cum vedeţi schimbul de programe de sănătate între Ministerul Sănătăţii şi CNAS?
Acest schimb trebuie făcut cu foarte multă grijă. Iniţial, sigur că s-a spus că Ministerul Sănătăţii trebuie să îşi asume programele de profilaxie şi CNAS programele de tratament. În timp s-a dovedit că unele din programe considerate terapeutice necesită, pe de-o parte, investiţii suficient de mari sau mai mari decât poate suporta CNAS. Probabil că acum finanţarea acestor programe se face pe principii diferite. Pe de altă parte, există programe la care implicarea Guvernului este absolut necesară şi acest lucru nu se întâmplă numai în România. Aş da ca exemplu programul de transplant de organe şi programul de tehnologii avansate. Acest transfer trebuie făcut după o evaluare corectă a programelor. Eu îmi exprim, de exemplu, surprinderea că programul de robotică şi-a suprimat finanţarea fără niciun fel de analize şi fără să fie întrebaţi specialiştii care practică acest tip de chirurgie. În acest circuit CNAS - MS, dacă unele programe sunt pierdute pe drum, cei care vor suferi sunt pacienţii. Iar pacienţii s-au obişnuit să îşi cunoască drepturile, după cum bine ştiţi, şi îşi vor revendica aceste drepturi cu multă vehemenţă în faţa instituţiilor respective.

Procentul alocat Sănătăţii în acest an a fost puţin mai mare decât cel de anul trecut…
Banii alocaţi Sănătăţii continuă să fie foarte puţini comparativ cu standardele internaţionale, numai că în România finanţarea este asigurată prin mai multe căi şi cred că acestui 4% (procentul din PIB alocat Sănătăţii) i se mai adaugă şi alte segmente. 

În ce direcţie merge sistemul sanitar românesc?
Cred că ne îndreptăm spre ceea ce ne îndreptăm cu întreaga societate românească, în general.  Sănătatea urmează cumva direcţiile care vin din politică, este paralelă cumva cu evoluţia din punct de vedere politic.

Start la cea de-a 8-a ediţie a Simpozionului "Academician Nicolae Cajal"

Miercuri începe la Bucureşti Simpozionul "Academician Nicolae Cajal". La a câta ediţie se află această manifestare ştiinţifică?
Este cea de-a opta ediţie a acestui simpozion, care omagiază personalitatea unei mari personalităţi a medicinei româneşti, profesorul Cajal, fost preşedinte al Academiei de Ştiinţe Medicale şi fost preşedinte al Secţiei de Medicină a Academiei Române. Deşi cercetarea românească nu a beneficiat de o finanţare deosebită în ultima vreme, totuşi, cu ocazia acestui simpozion vor fi prezentate unele realizări pe care eu le consider deosebite. Vorbesc în calitate de co-preşedinte al simpozionului, împreună cu domnul Profesor Costin Cernescu, cel care va reprezenta Institutul de Virusologie „Ştefan S. Nicolau”, a cărui director a fost prof. Nicolae Cajal.

Ce noutăţi aduce acest eveniment?
Lucrările care vor fi prezentate sunt o serie de lucrări de genomică oncologică, în special pe cancer de ficat şi pe cancer de pancreas care, după părerea mea, marchează un moment important în evoluţia cercetării din România pentru că ele sunt făcute în colaborare cu colective internaţionale de cercetare de la Universitatea din Singapore, de la Universitatea Harvard şi de la Spitalul Johns Hopkins din Baltimore.Această idee de networking, această idee de a folosi colective internaţionale cu care colaborăm este, poate, singura soluţie pentru cercetarea românească în momentul de faţă. Aşadar, ne bazăm şi pe cercetători români, care au plecat şi care lucrează, în prezent, în străinătate. Tot la simpozion vor fi două secţiuni ale Academiei de Ştiinţe Medicale. Este prima oară când acest simpozion organizat de Academia Română se bucură şi de participarea unor secţiuni organizate de Academia de Ştiinţe Medicale. În acest fel, îi aducem un dublu omagiu profesorului Cajal, care a fost membru al ambelor instituţii. În plus, în afara secţiunii de virusologie care aduce destule noutăţi în bolile virale, aş menţiona şi o secţiune a unor cercetători cubanezi, pentru prima oară invitaţi speciali la acest simpozion, care vin cu câteva lucruri legate de cercetarea fundamentală din Cuba.

De ce nu sunt tinerii români atraşi de cercetare?
Pe de-o parte, salariile sunt mici, sunt chiar mai mici decât în clinică, iar cercetarea universitară stagnează pentru că promovarea la nivelul universitar ar trebui să fie bazată în primul rând pe criteriile de cercetare şi pe lucrările efectuate în laborator. Oricum, părerea generală e că nu munca în cercetare determină promovarea academică. Atâta timp cât promovarea nu va fi bazată pe aceste criterii, coroborat cu salariile mici din cercetare, nu numai că tinerii nu vor avea o motivaţie pentru a face cercetare, dar există riscul ca ea să fie privită cu dispreţ.