Acuzaţii halucinante la adresa lui Rednic: „Băi, fomică, băi, dolărică, cât ai furat anii ăştia? Vindea şi câinii de la Săftica!“

Acuzaţii halucinante la adresa lui Rednic: „Băi, fomică, băi, dolărică, cât ai furat anii ăştia? Vindea şi câinii de la Săftica!“

Mircea Rednic

Ultimele evenimente de la Dinamo au declanţat un scandal urât în care este implicat şi fostul antrenor, Mircea Rednic.

Ştiri pe aceeaşi temă

Florin Prunea, manager general la Dinamo, crede că Rednic se află în spatele scandalului dintre echipă şi suporteri şi îl acuză pe acesta că  acăpuşat clubul împreună cu fiica sa. "Rednic este principalul instigator şi am dovezi clare. Cei care au venit cu torţe la casa lui Bălănescu, i-au speriat familia, au vopsit maşini, au venit de la Rednic de acasă, sunt suporteri care au recunoscut asta.

Am avut o discuţie cu Ionuţ Negoiţă şi nu trebuie să mai ascundem mizeria sub preş! Acest profitor şi fiica lui au căpuşat clubul Dinamo! Au încasat sute de mii de euro din comisioane! Fabbrini a fost îndepărtat de la Dinamo pentru că transferul nu s-a făcut prin firma fiică-sii. Aceeaşi regie şi la Gnohere şi la Salomao şi au încercat şi cu Montini acum", a spus Prunea la emisiunea Fotbal Club, de la Digisport.

Acuzaţiile oficialului dinamovist nu s-au oprit aici: "Autorităţile statului trebuie să intervină pentru că a fost instigare la violenţă, iar Eugen Neagoe putea să moară. Nu ne putem juca, dacă nu se intervine, lucrurile o vor lua razna, aici e o bombă cu ceas. M-a durut când Neagoe era întins pe jos şi se striga ”demisia”, ăştia nu sunt oameni. Nu ne vom da la o parte, cineva va trebui să plătească pentru asta! 

Această atmosferă este întreţinută de Mircea Rednic, merg până în pânzele albe ca să demonstrez asta. E de un cinism inimaginabil - cică s-a interesat de starea lui Neagoe. Trebuia să iasă primul şi să potolească spiritele. Acum nu vor mai sifona bani de la Dinamo! Acest club nu trebuia să accepte bani împrumut de la el şi vă asigur că banii s-au dat înapoi. Primul lucru a fost să ia banii înapoi pe loja închiriată pe Arena Naţională. Băi, fomică, băi, dolărică, cât ai furat anii ăştia? Ăsta nu mai e antrenor, ăsta vindea şi câinii de la Săftica. Am documente, ce s-a întâmplat cu contractele unor jucători. De dimineaţa până seara se ocupau doar de transferuri şi comisioane, nu le-a spus nimeni că nu e ograda lor aici. Aici a dictat doar el şi fiică-sa. A fost jaf armat şi urma o nouă campanie, pentru că el dădea afară aceiaşi jucători şi iar lua comisioane"

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: