STUDIU Din ce sunt fabricate iaurturile de pe piaţa românească

STUDIU Din ce sunt fabricate iaurturile de pe piaţa românească

FOTO Shutterstock

Doar unul din 10 tipuri de iaurt este fabricat 100% din lapte românesc şi două din 10 conţin adaosuri proteice. Mai mult, nouă din zece tipuri de iaurt sunt fabricate din lapte standardizat, un lapte prelucrat agresiv, asupra căruia operatorul economic aplică anumite procese precum extracţia grăsimilor sau adăugarea unor concentrate proteice, lapte praf sau grăsimi de lapte.

Concluziile se deprind din cel mai recent studiu făcut de Asociaţia Pro Consumatori, care a verificat etichetele produselor lactate de tip iaurt care ajung pe mesele românilor, în condiţiile în care acestea se află în topul preferinţelor consumatorilor. Concret, Asociaţia Pro Consumatori a achiziţionat 45 de tipuri de iaurt din marile structuri comerciale, acestea având un gramaj cuprins între 100 şi 300 de grame. 
 
„Cele mai sănătoase iaurturi care pot fi consumate de către copii, în primul rând, sunt cele care sunt fabricate din lapte românesc. Pentru a le identifica pe acestea, consumatorul trebuie să găsească pe eticheta iaurtului menţiunea <<produs românesc>>. Această menţiune se foloseşte, potrivit legii, numai de către procesatorii din industria laptelui care folosesc 100%  lapte românesc la fabricarea iaurtului respectiv. Consumatorii români nu trebuie să fie induşi în eroare de menţiunea <<produs în România>>. Produs în România poate ascunde faptul că la fabricarea acelor iaurturi s-a folosit lapte din afara ţării sau că s-a folosit lapte amestecat, adică lapte din afara ţării amestecat cu lapte din afara României”, a explicat conferenţiarul Costel Stanciu, preşedintele Asociaţiei Pro Consumatori. 
 
Un singur produs 100% românesc pe piaţă 
 
Spre exemplu, singurul iaurt 100% produs românesc este, conform verificării pe etichete, iaurtul de la Lăptăria cu Caimac, arată studiul ciudat. În ceea ce priveşte iaurtul grecesc Olympus, documentul notează că el conţine foarte multă smântână. 
 
„Întrebarea firească pe care ne-o punem este aceasta: până la urmă este iaurt sau este smântână? Totodată, consumatorii trebuie să fie atenţi la lista de ingrediente. Nu recomandăm iaurturile care, ca ingrediente, în afara de lapte, conţin şi proteine din lapte sau grăsime din lapte. Aceste ingrediente arată faptul că acel produs este, să spunem aşa, denaturat, adică se îndepărtează foarte mult de reţeta iaurtului clasic. Iaurtul are doar două ingrediente: lapte şi culturi lactice vii, nicidecum adaosuri sub formă de proteine, sub formă de grăsimi, sub formă de smântântă”, a mai spus preşedintele Asociaţiei Pro Consumatori. 
 
Specialistul arată că un iaurt ar trebui să aibă grăsimea laptelui din care este fabricat. „Dacă este iaurt fabricat din lapte de vacă trebuie să aibă o consistenţă de 3,5% - 4%. Nu recomandăm nici iaurturile degresate. Am găsit iaurt fabricat din lapte praf degresat, cu adaosuri de proteine”, a conchis Costel Stanciu. 
 
Iaurturile din lapte de capră, bune pentru copii
 
Potrivit studiului făcut de Pro Consumatori, există un iaurt din lapte de vacă neomogenizat, fără lapte praf sau proteine adăugate, care provine, conform etichetei, din România. E vorba de iaurtul Bio Artesana. 
 
„Ideal ar fi ca aceste iaurturi să fie fermentate în mod natural în casele noastre, dar cum foarte puţini dintre noi avem acces la laptele de capră proaspăt, atunci sunt de părere că iaurturile de capră care conţin aceste probiotice reprezintă o plasă de siguranţă demnă de luat în considerare”, conchide Dumitru Bălan, nutriţionist.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: