Edilii de sector din Bucureşti, puşi în dificultate de Ordonanţa militară nr.4: Marile provocări ale dotării blocurilor cu dezinfectante

Edilii de sector din Bucureşti, puşi în dificultate de Ordonanţa militară nr.4: Marile provocări ale dotării blocurilor cu dezinfectante

Imagine: Adevărul

Ordonanţa militară numărul 4 care obligă primăriile ca începând cu data de 31 martie să pună la toate intrările blocurilor de locuinţe dispozitive cu soluţii dezinfectante îi pune în dificultate pe edilii sectoarelor din Capitală. Implementarea măsurii costă 2,5 milioane de euro.

Ştiri pe aceeaşi temă

Primarii de sector spun că achiziţionarea dispenserelor este o provocare financiară şi logistică, unii se tem că vor fi furate imediat după ce vor fi instalate, iar alţii au găsit metode mai bune, spun ei, pentru a se asigura că locatarii nu aduc de afară în bloc noul coronavirus.

Potrivit datelor centralizate de HotNews.ro, în Bucureşti sunt circa 50.000 de scări de bloc, iar un dispenser manual costă între 50 şi 150 de lei, iar 1 l de dezinfectant costă în medie 60 de lei. În aceste condiţii, impactul bugetar la nivelul Capitalei este de peste 2,5 milioane de euro.

„În Sectorul 1 sunt circa 4.000 de scări de bloc. Am început să căutăm. Parcă costa 90 de lei aparatul şi separat se cumpără soluţia. Le vom da în primire Asociaţiilor de proprietari. La noi, problema este că doresc şi cei de la case”, a explicat primarul Sectorului 1, Dan Tudorache pentru sursa citată.

Edilul de la 2: nu e cazul în cartierele de lux

În sectorul 2 sunt 11.000 de scări de bloc, iar impactul bugetar este de peste 2,5 milioane lei, a declarat viceprimarul Dan Cristian Popescu.

„Acum discutăm să achiziţionăm acele dispensere. Avem 11.000 de scări de bloc. Au găsit o ofertă de 40 lei litrul, luăm 5 litri, plus dispenser, ajungem undeva la 250 lei. Luăm 5 l de soluţie să nu umplem toată ziua, că o luăm razna la 11.000 de scări de bloc. Ajungem cam la 2,5 milioane lei. Dar nu ştiu cât o să ţină, fiindcă dacă ia fiecare în casă, cu borcănaşul, sau iau dispenserul cu totul, degeaba punem. Ne spuneau cei de la mall-uri cum veneau oamenii cu borcănaşul ca să ia săpunul de la baie sau hârtia igienică. Trebuie să-şi facă Asociaţiile propriile reguli, îi ajutăm pe cei care au nevoie, dar nu cred că este cazul să dăm dispensere la cartierele rezidenţiale de lux”, a explicat Dan Cristian Popescu.

Robert Negoiţă se teme de hoţi

În Sectorul 3 sunt peste 3.000 de blocuri. Primarul Robert Negoiţă crede că măsura nu este una foarte utilă, iar după o săptămână aproape toate dispenserele vor fi furate.

„Sunt blocuri care au şi 10 scări. Nu am pus niciun dispenser pentru că nu se găsesc, ne-am interesat. Noi implementăm o chestiune pe care o consider cu adevărat utilă, punem preşuri la intrare în scara de bloc, cu soluţie dezinfectantă, fiindcă este mai greu să te dezinfectezi pe talpă şi intri cu mizeria în casă. Asta cu dispenserele, au un anumit nivel de utilitate, nu foarte ridicat. Problema este că nu există în lumea asta câte dispensere trebuie să punem noi în România. Guvernul ar trebui să întrebe şi specialiştii, cu care suntem şi noi în contact , cel mai bun dezinfectant este apa cu săpun, nu soluţii care să ne coste o grămadă de bani. În plus, nu cred că vor rezista, jumătate dispar de a doua zi, iar după o săptămână nu o să mai fie deloc. Ar putea avea legătură cu faptul că anumiţi prieteni ai unor guvernanţi produc soluţie de dezinfecţie şi trebuie să consumăm mult, ca să trăiască bine acei prieteni. De ce să nu-i pun un lavoar cu apă şi săpun, să se spele pe mâini? Oricum se spală pe mâini şi se dezinfectează când ajunge în casă”, a declarat Robert Negoiţă.

Daniel Băluţă face „referendum”

În Sectorul 4 sunt 10.000 de scări de bloc, iar primarul Daniel Băluţă a întrebat cetăţenii pe pagina de Facebook dacă să facă această achiziţie.

„Sunt convins că unele dintre asociaţiile de proprietari din sectorul 4 îşi vor putea procura, din fondurile proprii, cele necesare pentru a îndeplini prevederile ordonanţei militare nr. 4, însă cu siguranţă că altele nu-şi vor putea permite această cheltuială şi vor avea nevoie de ajutor. Aşa cum v-am obişnuit, deciziile importante le luăm numai împreună, aşa că vă rog să răspundeţi la următoarea întrebare: Sunteţi de acord să montăm dispensere cu soluţii dezinfectante la fiecare dintre cele aproximatix 10.000 de scări de bloc din sectorul nostru?”, a scris Băluţă. Edilul spune că se va strădui să respecte Ordonanţa militară.

Gabriel Mutu: „Va fi un test”

Primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu, spune că decizia a fost luată fără să fie întrebaţi şi primarii, iar dispenserele sunt greu de procurat în această perioadă. Edilul spune că le-a comandat din China, dar durează până vin şi va fi un test ca ele să nu fie sustrase.

„Oamenii ăştia care dau ordonantele nu stau de vorbă cu primarii sau cu administratorii localităţilor să vadă dacă se poate face chestia asta. Eu în Sectorul 6 am circa 7.000 de scări de bloc. Cum montez eu 7.000 de dispensere, când, de unde le iau? Bineînţeles că m-am mobilizat, am dat comandă, le aducem din China, o să ajungă în 10 zile. Noi începem să montăm din ce găsim pe piaţă, că nu avem în stoc aşa ceva, nimeni nu are mii de bucăţi, toate sectoarele au nevoie. Cu furatul va fi un test. Noi le dam asociaţiilor de proprietari, de mâine dimineaţă, 2 L de soluţie dezinfectantă pentru spălatul scărilor de bloc. Le dăm hipoclorit de sodiu şi o diluează, o pune în galeata cu apă şi dezinfectează. Ce să spun, că mă aştept ca oamenii să fure inclusiv dispenserele? Nu ştiu, va fi un test”, a declarat Mutu pentru sursa citată.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: