Viktor Orban, chiar iliberalul de la vest, vine la Tuşnad şi ne roagă să înţelegem că pentru maghiari Centenarul României Mari nu poate fi un moment de sărbătoare. Ba, mai mult, ne mai spune şi că România modernă nu ştie ce să facă de 100 de ani cu milionul de maghiari cuprinşi între graniţele sale. După ce ne liniştim, ne ventilăm, luăm ceva de calmare, haideţi să stăm puţin şi să ne gândim. Dacă te uiţi la ambele declaraţii, îţi dai seama că nici noi nu avem ce sărbători şi, pe lângă faptul că nu ştim ce să facem cu maghiarii din România, noi nu ştim ce să facem cu românii din România.

Suntem cea mai săracă ţară din Europa. Suntem cea mai coruptă ţară din Europa. Avem cea mai mare migraţie din Europa. Avem cel mai prost sistem de sănătate, la fiecare criză trebuie să trimitem cazurile grave în altă parte. Avem educaţia la pământ, copiii fug să studieze oriunde altundeva, în timp ce semianalfabeţii plagiază doctorate ca să le crească salariile. Infrastructură nu avem. Ce ar fi de sărbătorit? Unde este emoţia Centenarului? Cu ce ai putea să te bucuri şi să te mândreşti? Şi, ca să îi răspundem domnului Orban, nu ştim ce să facem cu maghiarii, dar sigur noi vrem să o ştergem cu toţii de aici.

Şi, colac peste pupăză, prin mărinimia domnului Liviu, apărătorul a tot ce e drept pe pământ, cel care luptă cu sistemul şi cu statul paralel, omul care ia condamnări după condamnări de dragul nostru, ei bine, de la naşul mare am primit-o pe Viorica. Este inutil să mai spunem ceva despre ea, ştim cu toţii că este o incompetentă şi o marionetă. Faptul că nu uită să respire este unul dintre miracolele naturii în care se dovedeşte că poţi să continui să exişti, fără mari riscuri, în orice condiţii.

Cum ar veni, am atins limita. Mai jos de atât nu se poate, oricât de pesimişti am fi. Pentru că nu mai poţi argumenta, nu mai ai ce să spui, nici jigniri nu mai există. Am atins punctul cel mai de jos. Şi din acest motiv înţeleg de ce lumea a apelat la exprimări de genul „Muie PSD“. Pentru că realmente nu mai e nimic de zis. PSD e un partid care şi-a bătut joc în ultimul hal de România şi nu mai e loc de discuţii. E un partid de colaboraţionişti. Unii dintre ei, prea temători să fure sau care fură atât de puţin încât nu contează, stau acum să argumenteze de ce nu e chiar aşa de rău cu Viorica. Ei, bine, asta se cheamă colaboraţionism. 

Pentru pudibonzii care roşesc la auzul sintagmei „Muie PSD“, să facem nişte precizări:

Se practică şi la case mai mari. Sunt pline talk show-urile americane de sintagma „fuck you“. Sigur că ea ne sună mai elegantă decât e şi nici Irina Margareta Nistor nu o mai traduce cu „du-te naibii“.

Să nu uităm că senatorul PSD Liviu Brăiloiu i-a spus senatoarei USR Florina Presadă: „Prinţeso, sugi p***“. În plenul senatului. Aţi văzut vreun parlamentar PSD care să demisioneze sau să se disocieze? Nu există aşa ceva!

Să strigi aşa ceva nu mai e o chestiune de lipsă de bun-simţ. Bunul-simţ a murit în România când un condamnat penal s-a aşezat, împreună cu alţii de teapa lui, în fruntea statului, ca să schimbe legile astfel încât să scape de puşcărie şi să poată fura statul român până la ultimul leu. Comparaţi situaţia aceasta cu „Muie PSD“ şi, dacă încă vă simţiţi ofuscaţi de înjurătură, atunci vă meritaţi soarta.

Şi, ca să terminăm cu Viorica, ea este ruşinea noastră totală. Este ce o să lăsăm în istorie. La 100 de ani de la Marea Unire, noi am avut-o prim-ministru pe Viorica. Şi nu e tot, la naiba, o să preluam şi Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene cu dansuri populare, căluşari şi coafuri din anii ‘70.

Imbecilul perfect sunt eu. Că altfel nu aş putea să trăiesc aici şi încă să sper. Nu ai cum sa trăieşti printre oameni care cred că, dacă vezi greşelile Vioricăi Dăncilă, îi ataci pe ei şi că faci asta pentru că eşti plătit de forţe oculte. E clar că imbecilul perfect sunt eu.