Ordonanţa d-lui Ion are un caracter pur tehnic: a amânat din nou, cu încă un an, aplicarea trecerii la formula cu trei judecători la completele de apel, în loc de doi câţi sunt acum, pentru simplul motiv că sistemul nu are în momentul de faţă atât de mulţi judecători. Prevederea ţine, într-adevăr, de organizarea judiciară şi, aparent, pare să încalce a doua întrebare de la referendum.

Însă nu trebuie uitat un lucru: prevederea amânată, adică trecerea de la doi la trei judecători în completele de apel, era parte dintr-un plan mult mai amplu, prin care Liviu Dragnea (să zicem deocamdată că despre el e vorba) a încercat să provoace, cu premeditare, o gravă criză de personal în sistemul judiciar. Parte a acestui plan au mai fost: pensionarea anticipată a magistraţilor (zăhărelul), înfiinţarea Secţiei Speciale (biciul), dublarea perioadei de pregătire la INM de la doi la patru ani şi a perioadei de stagiatură (de la unu la doi ani).

Dacă intrau toate în vigoare simultan, s-ar fi născut o gravă criză de personal ce nu putea fi rezolvată decât prin soluţii de urgenţă: deschiderea porţilor către magistratură pentru tot felul de jurisconsulţi de „Spiru Haret”. Mii şi mii de ciordachi şi nicolici, fideli partidului care i-a făcut magistraţi, ar fi infestat iremediabil Justiţia, cu efecte devastatoare pentru decenii.

Până la urmă, Liviu Dragnea s-a dus la puşcărie, măreţul său plan s-a cam prăbuşit ca ansamblu, dar rămăşiţe de-ale planului continuă sau ameninţă să producă efecte, ca şrapnelele dintr-o torpilă explodată anapoda. Ordonanţa lui Stelian Ion, chiar dacă aparent încalcă rezultatul referendumului, exact un asemenea şrapnel amână de la aplicare: prevederea era iminent să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2021. Dacă Stelian Ion mai are asemenea ordonanţe, le aşteptăm cu cea mai mare plăcere, până dispare pericolul de tot.

Acum, să fim sinceri: preşedintele Iohannis a amânat referendumul ăla mai bine de doi ani, în societate se acumulase o energie formidabilă împotriva tâmpeniilor făcute de PSD în domeniul Justiţiei, astfel încât am convingerea că românii ar fi răspuns cu DA, tot în proporţie de 86%, şi dacă întrebarea suna aşa: „Aveţi idee cât este ceasul?”. De aceea e mare păcat că întrebările au fost stupide.

Dar ca să nu-l mai tot deranjăm pe domnul preşedinte cu frustrările pe care chiar el ni le-a furnizat, eu zic că e bine să rescriem puţin istoria şi să zicem aşa: la referendumul din 26 mai 2019, românii nu au răspuns la întrebările puse de preşedintele Iohannis. Nu, nici pomeneală... Ei au răspuns, de fapt, la cea mai bună dintre întrebările posibile, dar pe care preşedintele Iohannis nu a fost capabil să o găsească.

Un alt şrapnel căruia Stelian Ion i-a declarat public război este Secţia Specială. O vrea desfiinţată, dar nu apelează la ordonanţă de urgenţă, ci la proiect de lege. Pare o decizie bine cumpănită: chiar dacă desfiinţarea SS este o chestiune urgentă, nu este genul de urgenţă în care Constituţia permite folosirea ordonanţelor. Renate Weber atât ar fi aşteptat, o asemenea vulnerabilitate, ca să atace ordonanţa la CCR.

Desfiinţarea Secţiei Speciale e o discuţie foarte lungă, dar eu prefer varianta scurtă. Pe mine nu mă interesează o secţie care investighează toate infracţiunile pe care le poate comite un magistrat. Adică nu mă interesează – sau mă interesează prea puţin - dacă magistratul care mă judecă îşi bate nevasta, se urcă beat la volan sau fură bomboane de la non-stop, câtă vreme ştiu că în sala de judecată aplică legea corect. În schimb, mă interesează în cel mai înalt grad dacă judecătorul este sau nu corupt. Pe vremea DNA, tot mai aflam, cam la două-trei luni, de un magistrat corupt, ceea ce avea efect descurajator şi pentru cei dispuşi să devină corupţi.

În doi ani şi trei luni, de când s-a înfiinţat, Secţia Specială nu a dibuit niciun magistrat corupt, absolut niciunul. Să fie sănătoşi cei care cred că a dispărut total corupţia din Justiţie, dar eu cred exact contrariul: apariţia Secţiei Speciale, cu incapacitatea sa intrinsecă de a urmări corupţia, a avut un efect încurajator pentru magistraţii corupţi sau dispuşi să devină corupţi. Şi atunci este interesant să vedem: cine apără un organism atât de impotent în a combate cea mai importantă infracţiune pe care o poate comite un magistrat?

Savarinele, evident, au început atacul în haită la intenţia ministrului Ion şi apără cu îndârjire existenţa Secţiei Speciale. Dar de data asta, mi se pare mie, au greşit ţinta. Stelian Ion nu vrea desfiinţarea SS pentru că aşa vrea el, că i-a căşunat lui într-o noapte – aşa cum Tudorel Toader s-a făcut notar ca să-şi ajute loaza de la Iaşi sau aşa cum Florin Iordache a şobolănit ordonanţa 13. În cazul desfiinţării SS, Stelian Ion este doar o unealtă, un instrument. Acolo nu este (doar) voinţa lui. În spatele lui sunt nişte partide, care au scris în programul de guvernare fix această propoziţie: „Desfiinţăm Secţia Specială”. În spatele programului de guvernare a stat oferta de guvernare prezentată cetăţenilor în campania electorală, unde scria aceeaşi propoziţie. Iar în spate de tot, cu autoritate supremă, stă un număr semnificativ de cetăţeni care au pus ştampila pe acele partide şi pentru această propoziţie. Ba unii, mai ales pentru ea.

Să mai amintim cum a procedat PSD cu patru ani în urmă? A tăcut mâlc până s-a văzut cu sacii în căruţă, şi abia după aceea a declanşat urgia din Justiţie. Cam mare diferenţa de conduită, nu? Dar atunci savarinele pesemne că erau mai sfioase, n-am auzit una să fi cârâit ceva.

Aşa că cei care contestă desfiinţarea Secţiei Speciale ar trebui să accepte o perspectivă mai amplă asupra problemei: cu votul oamenilor, dat în cunoştinţă de cauză, e riscant să te joci. Şi să învăţăm cu toţii probabil singurul sfat bun pe care, în limbajul său colocvial, ni l-a lăsat Liviu Dragnea: respectaţi, dracului, programul de guvernare!

PS: Este, totuşi, destul de curios că, la un an şi jumătate de la dispariţia lui Liviu Dragnea din rândul oamenilor liberi, oameni care se pretind magistraţi încă îi apără cu atâta îndârjire inovaţiile toxice din domeniul Justiţiei. Asta spune că Liviu Dragnea nu a fost creierul, ci unealta. Creierul e încă acolo şi caută alte unelte. Iar serviciile noastre secrete umblă după vrăbii deosebit de periculoase.