Pentru a sprijini acest demers, alături de contribuţii directe, răspunzând şi unei provocări prieteneşti, am pregătit şi prezentat astăzi conceptul pentru o posibilă Strategie de Securitate Naţională a României.

Sper ca elementele prezentate în acest demers să ofere idei decidenţilor asupra unei forme de strategii naţionale a României viitorului care-şi propune să prioritizeze o Românie echilibrată, principială, adaptabilă şi rezilientă, care să răspundă nevoilor de securitate ale tuturor cetăţenilor săi. Abordarea liberală, care plasează în centrul intereselor cetăţeanul, este o constantă a acestui exerciţiu, care insistă asupra colaborării şi în domeniul securităţii al rezilienţei societale, a triadei stat-societate-cetăţean.

România viitorului - echilibrată, principială, adaptabilă şi rezilientă, pentru toţi cetăţenii săi. Concept pentru o posibilă Strategie de Securitate Naţională a României

Omul modern – cetăţean, contribuabil şi alegător – tot mai exigent faţă de politic, structura instituţională şi conducerea statală

Lumea traversează o perioadă de turbulenţă profundă, determinată în primul rând de accelerarea proceselor obiective de globalizare şi de efectele secundare ale accentuării diferenţelor dintre perdanţi şi învingători în societate şi în lume. Absenţa unei guvernanţe globale care să gestioneze aceste procese ridica, deja, semne mari de întrebare şi da nastere la reacţii dintre cele mai imprevizibile la nivelul societăţii umane globale.

Dezvoltările tehnologice au reprezentat o altă sursă de transformări profunde ale individului, societăţii şi a politicului, cu precădere în statele democraţiei liberale. Dacă aceste transformări erau lente, sub nivelul percepţiei comune, explozia crizei determinate de pandemia de coronavirus a venit să accelereze şi să expună toate aceste crize:

  • cea a sistemului democratic – care se cere perfecţionat, pentru a promova valori, profesionalism şi meritocraţie, nu numai imagine, charisma şi figuri cu popularitate, tendinţă care a dus la căderea spre populism şi extremisme care atrag vizibilitate şi fac audienţă în social media;
  • cea a lidershipului – nevoia de a atrage din nou elita profesională şi naturală în prim planul conducerii unui stat, în funcţii executive, potrivit pregătirii şi experienţei fiecăruia;
  • cea a politicului – alunecarea în partitocraţie, a unei clase politice incapabile şi nedoritoare să mai atragă elite profesionale, închizându-se în loialităţi şi grupuri înguste, de unde implozia partidelor fără politică de cadre, cu oameni fără profesie, fără carieră şi fără experienţă în activităţi altele decât politice, lipsite de capacitatea de împrospătare a conducerii cu oameni de valoare.

Perioada de turbulenţă, de tectonicitate crescută, de criză generată de accelerarea globalizării şi a schimbărilor determinate de descoperirile ştiinţifice şi salturile tehnologice, impinge transformările de zi cu zi necontrolat înaintea adaptării societăţii, a percepţiei oamenilor şi a deciziei calificate prin studierea impactului acestora asupra societăţii. Efectele pozitive ale unor cuceriri tehnologice sunt dublate de efecte negative asupra individului, a libertăţilor şi drepturilor sale.

Această tectonicitate crescută vine şi cu creşterea numărului şi adâncirea profunzimii crizelor suprapuse, care nu iau număr de ordine, care se amplifică şi se influenţează reciproc, generând dificultăţi tot mai mari în gestionarea lor şi a schimbărilor deja declanşate de procesele determinate de impactul noilor tehnologii. De aici şi amplificarea necontrolată a ameninţărilor, riscurilor şi noilor vulnerabilităţi.

Omul modern, care trăieşte deja într-o societate liberal-democratică, în tripla sa calitate de cetăţean, contribuabil şi alegător, a devenit tot mai exigent. El este cel situat în centrul activităţilor statului şi e beneficiarul serviciilor pe care această formă de organizare i le oferă: securitate, prosperitate, cadrul de garantare şi exercitare a drepturilor şi libertăţilor sale individuale, accesul egal, corect şi competitiv la oportunităţi şi resurse, judecata corectă a litigiilor şi plasarea fiecăruia în locul pe care-l merită în societate. Fără atingerea acestor deziderate, tensiunea între individ, comunitate, societate şi stat se accentuează şi, după epuizarea resurselor de natură politică, în cauză intră chiar structura constituţională şi instituţională, dacă nu statul însuşi ca formă de organizare.

O lume turbulentă, cu tectonicitate crescută, în care crizele se suprapun şi se întrepătrund

La nivel global, înregistrăm tot mai mult o criză a securităţii, sub toate formele ei. Mai întâi, omul modern pretinde ca toate ameninţările şi riscurile la adresa sa şi a societăţii să fie considerate probleme de securitate asumate de către stat, prin instituţiile sale. Turbulenţa şi crizele din mediul international duc la multiplicarea ameninţărilor, riscurilor şi vulnerabilităţilor, care dobândesc forme tot mai complexe şi sofisticate şi trebuie confruntate cu resurse în creştere, dar tot mai insuficiente ale statelor.

Instituţiile şi statul au fost supuse tot mai mult unor încercări crescute la stres. Multiplicarea crizelor şi perioada de trubulenţă maximă reclamă criterii şi forme noi de adaptabilitate şi rezilienţă. Exigenţa absolută este cea a continuităţii asigurării serviciilor fundamentale pentru toţi cetăţenii în momente de criză.

În spaţiul extern, perioadele de turbulenţă trebuie confruntate în mod general prin echilibru şi profesionalism, prin planificare după reflecţie profundă nu prin improvizaţie şi instinct individuale. În aceste timpuri, soluţia este o Românie principială, consecventă, predictibilă, echilibrată şi agilă.

Flexibilitatea, adaptabilitatea, capacitatea de reacţie rapidă în timp de criză sunt posibile printr-o dezvoltare puternică a studiilor prospective, cele care permit anticipare şi planificare, elaborarea de scenarii şi pregătirea pentru cazurile cele mai nefavorabile, pentru a evita surpriza strategică şi a asigura buna guvernare datorată cetăţenilor şi prin capacitatea crescută de a dirija evoluţiile spre scenariile cele mai bune, evitând variantele cele mai nefaste.

Creşterea acestei capacităţi şi abilităţi noi nu e posibilă fără un accent pe pregătirea strategică, la nivel naţional, pentru a avea experţi tot mai bine pregătiţi, mai inventivi şi capabili să reacţioneze în criză. România viitorului trebuie să fie pregătită pentru orice scenariu, capabilă să reacţioneze imediat în faţa oricărei provocări şi în orice situaţie de criză, să funcţioneze în condiţii de stres crescut şi să fie capabilă să menţină elementele fundamentale ale ţării, să apere interesele naţionale şi să prezerve identitatea şi să asigure o viaţă demnă, în orice condiţii, pentru cetăţenii săi.

Respectarea identităţii şi a demnităţii cetăţenilor români este un deziderat fundamental care se alătură elementelor fundamentale ale libertăţilor şi drepturilor fundamentale ale omului, care trebuie garantate de către stat, pentru a răspunde exigenţelor cetăţenilor săi.

România – un nivel de ambiţie adecvat exigenţelor cetăţenilor săi

Nivel de ambiţie al României este dat de:

  • asigurarea securităţii, prosperităţii, libertăţii şi drepturilor fundemantale ale cetăţenilor săi, a identităţii şi a demnităţii fiecărui cetăţean
  • evitarea surprizei strategice, în orice condiţii, anticiparea, adaptabilitatea şi gestionarea crizelor cu minimum de costuri pentru cetăţeni
  • asigurarea continuităţii serviciilor fundamentale faţă de cetăţean în timp de criză
  • Continuitate şi predictibilitate, consecvenţă şi echilibru pe plan extern
  • Asigurarea relevanţei şi adaptabilităţii României, conformă statutului unei puteri liberal-democratice minore - la nivel global, a unei puteri mijlocii - la nivel european, a unei puteri regionale - în sud-estul Europei, la frontiera UE şi a NATO.

Pentru acest deziderat, România va lupta, alături de partenerul strategic SUA, de aliaţii săi din NATO, de partenerii săi din Uniunea Europeană, pentru edificarea unei lumi bazată pe reguli, care să condamne şi să excludă politică de putere şi utilizarea forţei pentru atingerea dezideratelor politice, să respingă politică de Mare Putere, sferele de influenţă sau de interese privilegiate, şi Marile Târguri pe seama terţilor, promovând principiile dreptului internaţional şi ale egalităţii suverane a statelor.

Principiul legitimităţii apărării militare şi al apărării comune, cu ajutorul aliaţilor, în faţa oricărei agresiuni, este unul înscris în articolul 50 din Charta ONU şi conform dreptului internaţional. Descurajarea prin mijloace militare va prevala în opţiunile României, împreună cu aliaţii săi, pentru a preveni războiul şi agresiunea sub orice formă asupra teritoriului şi a cetăţenilor săi. Acordarea a 2% din PIB pentru apărare este o permanenţă, iar procentul poate fi crescut în măsura acumulării ameninţărilor de agresiune asupra României şi aliaţilor.

Procesul de globalizare trebuie gestionat prin asigurarea accesului egal şi corect la oportunităţi pentru toţi actorii statali. Soluţiile multilaterale prin consens şi eforturile diplomatice şi de negociere vor reclama întărirea diplomaţiei şi alocarea a 2% din PIB pentru această componentă a politicilor publice, politica externă şi reprezentarea diplomatică. Cine are o Apărare militară puternică şi o diplomaţie subfinanţată riscă să recurgă întotdeauna la instrumentul cel mai bine dezvoltat.

Gestiunea eficientă a turbulenţelor, crizelor suprapuse, epoca tectonicităţii majore pe care o traversăm reclamă ca România viitorului să abordeze integrat politica externă, de securitate şi apărare, după model european, cu echilibrarea celor trei piloni care să asigure evitarea antrenării ţării noastre în orice formă de război pe propriul teritoriu sau care aduce prejudicii şi costuri propriilor cetăţeni.

Structura Strategiei de Securitate Naţională (Strategia de Apărare Naţională a României)

  1. Resetarea şi relansarea României:
  • O nouă politică. Un nou lidership. Spre o perfecţionare a democraţiei.
  • Meritocraţia. Elitele profesionale şi cele naturale readuse şi implicate în conducerea politică a statului român.
  • Responsabilitate şi verticalitate în serviciul public. Angajament pentru profesionalism şi principialitate în funcţiile de reprezentare şi conducere.
  • Justiţie corectă. Lupta anticorupţie. Apărarea bunului public şi valorificarea eficientă a bogăţiei.
  • Apărarea, protejarea şi garantarea proprietăţii individuale.
  • Îmbogăţiţii din criză, hoţii cu gulere albe şi sistemele mafiote de spoliere a banului public – ţintă/prioritate a instituţiilor statului.
  1. Context. Lumea turbulentă, accelerarea globalizării, crizele explozive şi suprapuse.
  1. România. Nivel de ambiţie.
  • Nivel de ambiţie: relevanţă şi adaptabilitate pentru o putere liberal-democratică minoră.
  • Adaptabilitatea şi flexibilitatea instituţională. Rezilienţa în criză. Continuitatea serviciilor publice fundamentale derulării vieţii la standarde cunoscute.
  • Caracteristici de ţară. Identitatea şi demnitatea cetăţenilor.
  • Dobândirea încrederii şi susţinerii publice, participare şi atractivitate pentru proprii cetăţeni. Garanţie a vieţii, libertăţii, securităţii şi prosperităţii.
  • Statul român, prim responsabil şi respondent în orice criză.
  1. Libertate, securitate, prosperitate. Securitate pentru toţi cetăţenii. Românii parte a efortului pentru propria siguranţă şi securitate.
  1. Ameninţări, riscuri şi vulnerabilităţi.
  1. România, statul unde nimeni nu e lăsat în urmă: Românii nu sunt doar cifre statistice. Cinismul statistic nu-şi are locul nici în criză.
  1. O nouă cultură de Securitate. Rezilienţă societală. Participare, încredere, convingerea tuturor cetăţenilor să-şi apere ţara, să participe şi să susţină deciziile liderilor în perioade de criză, pentru securitatea tuturor.