FOTO Incendiu devastator la complexul de locuinţe sociale Bârlad. O familie de romi cu 7 copii a rămas pe drumuri

FOTO Incendiu devastator la complexul de locuinţe sociale Bârlad. O familie de romi cu 7 copii a rămas pe drumuri

Liliana Pletosu (cea din dreapta) a fost sprijinită de rude şi vecini

Incendiul a izbucnit luni seara, 10 august, în jurul orei 22.00, şi a distrus în totalitate apartamentul cu două camere din cadrul Complexului social (noul ghetou) în care s-a stârnit focul. Totul a pornit de la o lumânare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un întreg complex de locuinţe sociale dat în folosinţă în 2010, după ce Primăria Bârlad a investit un milion de euro, a fost la un pas să se transforme în scrum după ce într-unul din apartamente a izbucnit un incendiu devastator. Apartamentul cu pricina era locuit de o familie de romi cu şapte copii, cel mai mic având în jur de cinci ani. Tot acolo locuia şi un ginere şi nepoţelul de câteva luni.

Complexul de locuinţe sociale se află la periferia oraşului, pe strada Cpt. Grigore Ignat. Sunt trei corpuri distincte, mansardate. Incendiul a avut loc la corpul din mijloc, apartamentul fiind la mansardă.

Incendiul a izbucnit în jurul orei 22.00 după ce unul din copiii familiei, de 12 ani, rămas singur acasă, a aprins o lumânare pentru a vedea să se ducă la toaletă. Când s-a întors de la baie, locuinţa era invadată de flăcări. Focul s-a extins cu repeziciune şi tot ce se afla în apartamentul cu două camere a fost transformat în scrum. Mama băiatului, Liliana Pletosu (45 ani), a leşinat când a văzut ce s-a întâmplat şi a avut nevoie de îngrijiri medicale. 

"Eram la spital să-mi fac insulina. Băiatul a aprins o lumânare să se ducă la baie. Am rămas pe drumuri. Suntem săraci, nu avem bani pentru reparaţii. Aveam în casă doar un televizor, ceva mobilă şi haine. Primăria nu-i ajută pe oamenii săraci ca noi, n-avem locuri de muncă", a spus femeia printre ţipete isterice.

Toţi vecinii care se aflau acasă la acel moment s-au adunat la poarta complexului social. Zeci de romi, cu mic cu mare, au privit acţiunea pompierilor.

La faţa locului a sosit, imediat după ce a fost anunţat incendiul, şi Adrian Bobeică, directorul Companiei de Utilităţi Publice (CUP), locuinţele fiind sub administrarea societăţii pe care o conduce. "Aveau datorii de câteva milioane de lei (bani vechi) şi nu le-am mai prelungit contractul la expirare pentru a-i determina să aducă datoriile la zi. Chiria lunară e de aproximativ 40 de lei. Neavând contract de închiriere, nu au putut prelungi contractul la E-On şi au rămas fără electricitate. Îi mutăm într-o locuinţă provizorie, o garsonieră din acelaşi complex. Vom face noi reparaţiile, dar îi vom obliga cumva să le achite. Îi angajăm pe părinţi şi pe cei trei copii mai mari la salubritate pentru a ne recupera banii", a spus Bobeică.

Familia de romi trăieşte numai din alocaţii şi ajutoare sociale. Cu toţii mănâncă la Cantina de ajutor social din cadrul primăriei Bârlad. Vecinii familiei Pletosu spun că cei doi soţi nu pot munci fiind prea bolnavi: ea de diabet şi el de obezitate.

La complexul de locuinţe sociale, noul ghetou al Bârladului, au intervenit pe lângă un echipaj de ambulanţă şi trei autospeciale ale Detaşamentului de Pompieri Bârlad şi echipaje de poliţie şi jandarmi. Focul a fost stins în aproximativ o oră.

Nu au fost victime umane, dar pagubele materiale au fost însemnate. Au fost afectate şi apartamentele învecinate, iar din apartamentul incendiat nu a putut fi salvat nimic.

Locuinţele au fost predate la cheie locatarilor în 2010. Complexul de locuinţe sociale a fost construit din banii alocaţi de Consiliul Local, valoarea investiţiei fiind de un milion de euro. Acolo trăiesc aproximativ 400 de suflete, majoritatea romi.

 

Toţi romii din ghetou, cu mic cu mare, au ieşit să vadă acţiunea pompierilor

Imagini din aceeasi galerie
  • Toţi romii din ghetou, cu mic cu mare, au ieşit să vadă acţiunea pompierilor
  • Adrian Bobeică, directorul CUP, a venit la locul incendiului
  • Lucrurile luate din apartamentul incendiat au fost aruncate lângă complexul de locuinţe sociale
  • Liliana Pletosu, sprijinită de vecini şi rude, după ce a primit ajutorul medicilor SAJ
  • Pompierii au intervenit şi din exterior
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările