Cum a ajuns o societate de stat să se dea singură în judecată pentru a recupera salarii şi prime acordate ilegal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
transurb

Societatea care operează activitatea de transport public în comun în municipiul Vaslui, entitate al cărei acţionar majoritar este Consiliul Local Vaslui, are de recuperat sume uriaşe de la angajaţi, în frunte cu propriii săi şefi, reprezentanţi AGA şi CA, sume acordate ilegal timp de trei ani.

Cazul societăţii Transurb SA Vaslui este despre gestionarea defectuoasă a fondurilor publice, ani la rând, fără ca statul, acţionar majoritar (în cazul de faţă Consiliul Local Vaslui) să intervină în vreun fel. Ba din contră, constant, CL Vaslui a alocat sprijin financiar, pentru a se evita intrarea în colaps. 

În timp ce muncipalitatea aloca fonduri pentru ca societatea de transport public să nu se prăbuşească, conducerea Transurb Vaslui a avut drept grijă majorarea salariilor şi acordarea de stimulente financiare, deşi societatea era în pierdere şi nu îşi realiza indicatorii asumaţi în buget. 

Dezastru financiar de la Transurb Vaslui a ieşit la iveală în urma unui control fiscal efectuat de ANAF în 2018. Atunci, s-au constatat deficienţe majore privind gestionarea fondurilor în perioada 2015-2017, prejudiciile fiind de ordinul sutelor de mii de lei.

 Inspectorii fiscali au dispus 62 de măsuri pentru remedierea situaţiei şi pentru recuperarea creanţelor. Conducerea Transurb a contestat raportul în instanţă, însă atât la Tribunalul Vaslui, cât şi la Curtea de Apel Iaşi au fost menţinute concluziile ANAF. 

 Deşi decizia definitivă a fost pronunţată încă din decembrie 2019, banii nu s-au recuperat nici până în prezent, iar mare parte din sume nici nu se va mai recupera vreodată, deoarece a intervenit termenul prescripţie.  

Având în vedere că sumele cele mai mari sunt imputate conducerii societăţii, inclusiv juristului care reprezintă societatea în instanţă, este lesne de ”graba” cu care s-a intervenit pentru a se recupera sumele alocate ilegal. Potrivit raportului ANAF, în 2017, directorul Transurb, Mariana Plăcintă, alături de contabila şefă şi inginerul şef, au incasat în mod ilegal 173.630 lei. Însă acestei sume i se alătură alte sute de mii de lei acordate nelegal fostei conduceri, membrilor CA, AGA şi angajaţilor. 

Primii daţi în judecată-angajaţii, ultimii-şefii

În urma sentinţei definitive pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, în decembrie 2019, prin care erau validate concluziile raportului fiscal, Transurb Vaslui a iniţiat demersuri timide pentru a recupera sumele acordate ilegal cu titlul de măriri de salarii. Primele acţiuni au fost îndreptate, împotriva angajaţilor simpli, cărora li se imputase şi cele mai mici sume de bani.

Conducerea societăţii, membrii AGA, care trebuie să returneze sumele încasate ilegal au fost daţi în judecată la aproape un an după pronunţarea sentinţei definitive, abia în luna trecută. În ultimul ”lot” dat în judecată de Transurb, pe 17 noiembrie a.c., se numără şi cei trei reprezentanţi ai Consiliului Local Vaslui în Adunarea Generală a Acţionarilor, care aveau obligaţia de a veghea modul cum sunt gestionate fondurile publice. Este vorba de foşti şi actuali consilieri locali (Ionel Bordeianu, Răducu Băietu şi Alexandru Barbu). 

Primul proces a fost intentat împotriva a 89 de angajaţi, pentru recuperarea sumelor aferente anului 2015 s-a încheiat cu o soluţie previzibilă: judecătorii au respins acţiunea societăţii Transurb motivând că a intervenit termenul de prescripţie (care este de trei ani de la data înregistrării creanţei). Sentinţa pronunţată pe 24 septembrie, anul curent, de Tribunalul Vaslui nu a fost contestată de societatea păgubit, rămânând astfel definitivă. Pentru sumele din 2015, termenul de prescripíe fusese împlinit în 2018.

Angajaţii Transurb au invocat în faţa judecătorilor că nu ei au fost cei care şi-au stabilit salariile, subliniind că ar trebui traşi la răspundere în mod personal conducerea societăţii, care a stabilit grila de salarizare, în niciun caz salariaţii care erau plătiţi cu salariul minim pe economie aferent anului 2016.  

Un al doilea proces, îndreptat împotriva a 84 de angajaţi pentru recuperarea sumelor alocate ilegal în anul 2016, a fost soluţionat recent de Tribunalul Vaslui. Potrivit raportului fiscal, în anul 2016, drepturi salariale acordate de Transurb Vaslui peste nivelul legal au fost în valoare totală de 202.086 lei. Sentinţa şi în acest dosar a fost defavorabilă societăţii Transurb. Judecătorii au constatat că pentru majoritatea angajaţilor a intervenit prescripţia, astfel că sumele nu mai pot fi recuperate. Doar în cazul a 14 dintre angajaţi, care au imputate sume mici, judecătorii au dispus returnarea banilor. Cei 14 au contestat decizia instanţei.

Instanţa: un buget defectuos, aprobat de Consiliul Local

Modul deficitar în care s-au cheltuit fondurile publice de către Transurb Vaslui a fost scos in evidenţă şi de către judecători. ”Instanţa constată că reclamanta a prevăzut cheltuieli suplimentare de personal în condiţiile în care, conform prevederilor art. 54 din Legea 339/2015,  nu avea dreptul să facă acest lucru. Chiar dacă acordarea de diverse tichete de valoare nominală în bani (tichete de masă şi tichete cadou) ar fi fost convenită prin contractul colectiv de muncă, acest fapt nu poate acoperi caracterul lor nelegal, cât timp, aşa cum rezultă chiar din expertiza contabilă, parte din aceste suplimente salariale au putut acoperi diferenţa acordată nelegal. Nici faptul că bugetul de venituri şi cheltuieli, conceput defectuos, (în sensul că nu au fost  prevăzute distinct  sumele de la literele a, c , d  din alineatul 1 al art. 54 şi au fost prevăzut e nelegal cheltuieli mai mari decât în anul precedent) a fost aprobat de Consiliul local, nu schimbă caracterul nelegal al sumelor alocate suplimentar ca şi cheltuieli salariale şi nu poate să absolve angajaţii de obligaţia de restituire”, au invocat magistraţii Tribunalului Vaslui în hotărârea pronunţată pe 16 octombrie.

Celelalte trei litigii aflate pe rolul Tribunalului Vaslui sunt în diverse stadii de cercetare judecătorească. Într-unul dintre dosare, instanţa a dispus efectuarea unei noi expertize contabile pe care trebuie să o plătească tot Transurb. Societatea de transport mai trebuie să achite câte 150 de lei cheltuieli judiciare pentru cei zecile de angajaţi împotriva cărora s-a îndreptat in instanţă, dar a pierdut procesul pentru că a intervenit prescripţia.

Vă mai recomandăm să citiţi:

Cum a fost „modernizat“ transportul public din Vaslui cu 5,5 milioane de euro. Afacerea troleibuzelor care s-au stricat după doar 2 luni

Cum sunt sifonate fondurile la firmele de stat. Cazul societăţii de transport public unde şefii şi-au dat ilegal ani la rând  salarii şi indemnizaţii

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite