Cum au ajuns chiar procurorii să pledeze în favoarea unui şofer beat criţă, care a făcut un accident şi a fugit. Judecătorii: „S-a arătat o clemenţă exagerată“

Cum au ajuns chiar procurorii să pledeze în favoarea unui şofer beat criţă, care a făcut un accident şi a fugit. Judecătorii: „S-a arătat o clemenţă exagerată“

Un bărbat de 38 de ani din Bârlad a fost condamnat la 1 an şi 4 luni închisoare cu suspendare, fiind acuzat că a condus fără permis, având o alcoolemie de peste 2 la mie, provocând un accident cu pagube materiale şi părăsind locul faptei. Pedeapsa stabilită de procurori a fost infirmată de instanţă, judecătorii catalogând-o „nejustificat” de blândă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pus în faţa probelor evidente, bărbatul şi-a recunoscut faptelor, alegând să încheie un acord de recunoaştere cu Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad.

Pedeapsa negociată de procurorul de caz cu inculpatul a fost stabilită la un an şi patru luni închisoare cu suspendare sub supraveghere. În acordul de recunoaştere procurorii au reţinut două fapte în sarcina bărbatului: conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi conducere fără permis. 

Acordul de recunoaştere a fost înaintat spre validare Judecătoriei Bârlad. Magistraţii de aici au respins însă acordul şi hotărând retrimiterea dosarului la Parchet în vederea continuării urmăririi penale. 

În motivarea deciziei, judecătorii arată că procurorii au manifestat o clemenţă de neînţeles faţă de gravitatea faptelor, pedeapsa find ”nejustificat de blândă”.

Gabriel Brăescu (38 ani) a ajuns în atenţia poliţiştilor rutieri din Bârlad, după ce a provocat un accident soldat doar cu pagube materiale. Bărbatul consumase băuturi alcoolice la bâlciul din oraş, iar noaptea în jurul orei 2.00 a decis să plece spre casă cu maşina unui prieten aflat la bâlci care i-a permis să doarmă în maşină până se dezmeticeşte. 

Pe drumul spre casă, la ora 2.30 bărbatul aflat la volanul unui autoturism Opel a intrat în coliziune cu un autoturism VW Jetta. După impact, a coborât din maşină, părăsit locul accidentului şi şi-a continuat deplasarea către domiciliu cu un taxi.

La locul accidentului s-a deplasat un echipaj din cadrul Poliţiei municipiului Bârlad. După ce a ajuns la domiciliu, bărbatul de 38 de ani a decis să se reîntoarcă la bâlci, cu un alt taxi. Pe drumul de întoarcere, taximetristul a trecut pe la locul accidentului, fiind oprit de echipajul de Poliţie. Astfel, poliţiştii aveau să îl identifice pe şoferul fugar. Acesta şi-a recunoscut încă de la început faptele şi că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Ba mai mult, a declarat şi că intenţia lui era să se întoarcă la bâlci, nici decum la locul faptei. Cu toate acestea, procurorii nu au reţinut şi infracţiunea de părăsire a locului accidentului fără încuviinţarea poliţiştilor. Probele de sânge prelevate în vederea stabilirii alcoolemiei au incdicat o valoare de 2,10 g/l alcool pur în sânge la prima probă şi de 1,95 g/l alcool pur în sânge la cea de-a două probă.  

Raportat la toate aceste circumstanţe judecătorii au apreciat că soluţia asupra căreia au căzut de acord procurorul şi inculpatul este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracţiunilor.

”Instanţa apreciază ca nejustificat de blândă pedeapsa rezultantă de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare în situaţia în care inculpatul a condus fără a deţine permis de conducere autoturismul marca însuşit în scopul folosirii fără acordul proprietarului, având în sânge o alcoolemie de 2,10 g‰ şi care a părăsit locul acidentului, fiind identificat de către organele de poliţie ca urmare a abilităţii lor şi nu a sentimentului de remuşcare avut de către inculpat. Împrejurarea reţinută că inculpatul s-a reîntors la locul producerii accidentului din proprie iniţiativă pentru a suporta consecinţele faptei sale este eronată şi nu înlătură şi nici măcar nu diminuează periculozitatea socială a faptei, astfel că pedeapsa aplicată nu este corespunzătoare faptelor deduse judecăţii şi suficientă pentru a se atinge scopul preventiv, educativ şi coercitiv al sancţiunii” au motivat judecătorii decizia de respingere a acordului de recunoaştere.

Instanţa a reţinut declaraţia inculpatului care a afirmat că ”după impact am continuat deplasarea până la domiciliu meu, apoi am chemat un taxiu cu care încercam să ajung înapoi la bâlci, însă, când am trecut pe lângă autoturismul pe care l-am avariat, taxiul în care mă aflam a fost oprit de către agenţii de poliţie”.

În opinia judecătorilor, aplicarea unei pedepse principale de un an închisoare pentru fapta de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere ”este expresia aprecierii procurorului că gravitatea faptei şi periculozitatea socială a inculpatului justifică orientarea spre minimul special de pedeapsă prevăzut de textul de incriminare, apreciere cu care instanţa nu poate fi de acord”. 

Judecătorii: ”O clemenţă exagerată”

În ceea ce priveşte atitudinea inculpatului faţă de fapta comisă, instanţa a apreciazat că este una de minimizare şi de lipsă de însuşire şi conştientizare a necesităţii respectării normelor penale în condiţiile în care a pus în pericol siguranţa circulaţiei rutiere şi a participanţilor la trafic, având în vedere conduita adoptată în faţa instanţei de judecată, prezenţa acestuia fiind asigurată în baza unui mandat de aducere.

”Instanţa apreciază că şi suspendarea executării pedepsei sub supraveghere este dovada unei clemenţe exagerate din partea procurorului, din datele dosarului nerezultând nici un fel de date concrete în sensul că în cazul inculpatului aplicarea unei pedepse nu ar fi necesară: care a fost conduita sa anterior comiterii faptei şi în ce au constat încercările sale de înlăturare sau diminuare a urmărilor faptei, date cu privire la persoana inculpatului din care să rezulte în concret şansele sale de îndreptare. Instanţa, concluzionând că prin dispunerea unei astfel de soluţii inculpatul Brăescu Gabriel ar beneficia de o clemenţă nejustificată în raport de natura şi gravitatea faptei, precum şi de împrejurările în care a fost comisă şi de urmările pe care le putea produce, iar societatea în general ar primi un semnal că organele judiciare sunt dispuse să manifeste o înţelegere sporită faţă de persoanele care ar fi dispuse să comită fapte similare”, a conchis Judecătoria Bârlad.

În ciuda acestor argumente, procurorii continuă să susţină cauza inculpatului pedepsit cu blândeţe. Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad a contestat hotărârea instanţei de fond, care a respins acordul de recunoaştere. Dosarul a fost înaintat Curţii de Apel Iaşi care va hotări, definitiv, dacă pedeapsa stabilită este una proporţională cu faptele inculpatului.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările