Severinenii şi nume mari din fotbalul românesc au întins o mână de ajutor unui elev cu grave probleme de sănătate

Severinenii şi nume mari din fotbalul românesc au întins o mână de ajutor unui elev cu grave probleme de sănătate

Ilie Balaci, asaltat de fani la Turnu Severin FOTO Corina Macavei

Spectacol fotbalistic de excepţie vineri seară la Drobeta Turnu Severin, unde nume mari din fotbalul românesc au răspuns apelului lansat de fostul stelist Gabi Boştină pentru ajutorarea unui copil de 12 ani, cu mari probleme de sănătate.

Ştiri pe aceeaşi temă

De multă vreme, Sala Polivalentă din Drobeta Turnu Severin nu a mai fost atât de plină. S-au vândut 2000 de bilete, banii urmând să ajungă în contul unui elev de 12 ani de la Colegiul Naţional Pedagogic din Drobeta Turnu Severin, care are nevoie de 100.000 de euro pentru efectuarea unei intervenţii chirurgicale. Acţiunea a fost organizată la iniţiativa Consiliului Elevilor din acest liceu, cu sprijinul cadrelor didactice şi al fotbalistului severinean Gabi Boştină.

„La Sala Polivalentă din Turnu Severin se joacă meciul pentru viaţă, se joacă meciuri pentru un elev de-al nostru care este într-o situaţie gravă medicală, iar pe această cale ţin să le mulţumesc colegilor mei, profesorilor de la Colegiul Naţional Pedagogic Ştefan Odobleja, elevilor noştri care au înţeles că Vladimir are nevoie de noi. Ţin să-i mulţumesc în mod deosebit domnului Gabriel Boştină pentru care am toată consideraţia şi stima colegilor mei. Există un cont unde toţi doritorii şi prietenii noştri pot să depună bani, pot vani şi la noi la şcoală deoarece este vorba de o sumă foarte mare, tocmai de aceea orice ban pe care noi îl vom strânge va fi bine venit”, a declarat Alina Teiş, directorul Colegiului Naţional Pedagogic „Ştefan Odobleja”.

La meciuri au participat sportivi din toate cluburile de copii din Drobeta Turnu Severin, dar şi foşti fotbalişti de Liga I şi naţională.

La eveniment au fost prezenţi internaţionalii de fotbal Gabriel Boştină, Ilie Balaci, Miodrag Belodedici, Jan Vlădoiu, Florian Şoavă, Flavius Stoican, Dorel Stoica, Cornel Mihart.

Meciul mult aşteptat de publicul prezent în Sala Polivalentă a fost cel dintre legendele fotbalului românesc şi tinerii de la CSS Drobeta. A fost de altfel pentru prima oară când patru mari fotbalişti, originari din Mehedinţi, care de-a lungul anilor au jucat în echipe adverse, s-au întâlnit pe acelaşi teren şi în aceeaşi formaţie. Este vorba de Gabi Boştină, Florin Şoavă, Dorel Stoica şi Flavius Stoican.

„Revin cu drag la Severin, unde am părinţii şi fraţii, sunt foarte bucuros că pot să iau parte la această acţiune, sper ca ajutorul nostru să-i fie de bun augur acestui băieţel, îi doresc din suflet sănătate. Sunt foarte mulţumit pentru că văd că foarte multă lume  a răspuns apelului făcut de Gabi Boştină”, a spus Florin Şoavă.

„Ne bucurăm că putem să facem un gest caritabil. Eu cred că oricare dintre noi poate să facă un gest cât de mic aşa cum facem şi noi în această seară. Orice persoană care are nevoie trebuie ajutată. Aceste săptămâni m-au impresionat în întreaga Românie şi sunt mândru că sunt român, această generaţie se pare că este una foarte bună, care poate schimba în această ţară”, a spus Jean Vlădoiu.

„Mă bucur că putem da o mână de ajutor acestei cauze şi cu această ocazie spectatorii îşi mai aduc aminte de noi. Văd că sala este plină, este un lucru bun pentru că îl ajutăm astfel pe acest copil”, a declarat Miodrag Belodedici.

Gabi Boştină, cel care s-a implicat în organizarea acestui eveniment caritabil, a fost extrem de bucuros când a văzut sala plină de spectatori. Severinenii au dat iată dovadă că pot fi solidari atunci când este nevoie, iar sportul rege a fost cel care a reuşit pentru prima dată în Turnu Severin să unească atâţia oameni. 

„Sunt mândru de ce au realizat cei de la Liceul Pedagogic Turnu Severin, sunt mândru să văd sala plină. Toată această acţiune este pentru un băiat din Turnu Severin, la care ne gândim cu toţii să dăm o mână de ajutor. Nu putem spune prea multe pentru că el nu ştie, acum se află în Italia unde are nevoie de o operaţie şi de bani foarte mulţi pentru a reuşi această operaţie”, a spus Gabi Boştină.

La finele meciului, spectatorii au luat cu asalt fotbaliştii pentru autografe şi fotografii.


 

Gabi Boştină FOTO Corina Macavei 

Imagini din aceeasi galerie
  • Gabi Boştină FOTO Corina Macavei 
  • Florin Şoavă FOTO Corina Macavei 
  • Înainte de meci FOTO Corina Macavei 
  • Miodrag Belodedici asaltat de fani FOTO Corina Macavei 
  • Jean Vlădoiu FOTO Corina Macavei 
  • Fotbaliştii pe terenul de la Sala Polivalentă FOTO Corina Macavei 
  • Ilie Balaci în mijlocul fanilor FOTO Corina Macavei 
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: