Ministrul Agriculturii, mesaj din solarul unui legumicultor oltean: „Orice om normal, dacă vede că un lucru funcţionează, va dori să-l continue“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a făcut vineri, 15 noiembrie 2019, o vizită în judeţul Olt, în cel mai mare bazin legumicol din zonă, vorbind despre soarta programului Tomata şi despre magazinele din reţeaua „Unirea“.


Vizita ministrului a fost programată de partidul din care provine, PNL, care a dorit ca fermierii înscrişi în programul Tomata, cei mai numeroşi regăsindu-se în judeţul Olt, peste 5.000 din cei 20.000 înscrişi la nivel naţional, să afle din cea mai avizată sursă dacă vor primi şi în anul următor cei 3.000 euro pentru cultivarea de tomate în spaţii protejate.


La căminul cultural din localitatea Izbiceni fermierii s-au adunat la ora programată, 16,00. Ministrul a ajuns, însă, aproape o oră mai târziu decât ora programată, după ce a mai putut face în mare grabă, înainte să se lase întunericul, o vizită în solarul unui fermier.


Ştefan Paţachia, fermierul vizitat, i-a spus ministrului că lucrează 7.000 m.p. de solar şi că ajutorul din program i-a fost de mare folos, dar că, „noi tot la samsari vindem“. A vrut să audă, însă, din gura ministrului ce se întâmplă cu programul Tomata.

„Orice om normal, dacă vede că un lucru funcţionează, va dori să-l continue, nu trebuie să fii de stânga sau de dreapta ca să continui un lucru care deja funcţionează. E ceva logic, de bun simţ. Ideea este, dacă poţi, să-l îmbunătăţeşti. Dacă nu, lasă-l aşa, n-are culoare chestia asta!“, a spus ministrul, în scurta discuţie cu fermierul.
Asigurarea că nu se renunţă la program a trebuit să o reia şi în faţa sutelor de fermieri strânşi în sala căminului cultural din Izbiceni.

Imagine indisponibilă

Sute de fermieri au venit la întâlnirea cu ministrul Agriculturii

„Am spus-o şi când am fost audiat în Parlament, am spus-o şi la instalare, în conferinţele de presă, am spus-o şi de câte ori m-au întrebat cei din presă: toate programele de sprijin, inclusiv programul Tomata, se vor derula şi în anul care vine. Le-am bugetat, sunt prinse în buget. Mai mult, astăzi am semnat o hotărâre de guvern, pentru că în buget erau 50 de milioane de euro, iar necesarul pentru etapa a II-a era de încă 12 milioane euro, azi am semnat şi cei 12 milioane euro“, le-a spus ministrul, însă alte câteva zeci de minute fermierii au continuat să-l privească sceptic şi să comenteze cu glas scăzut fiecare afirmaţie.

„Problema pe care o avem acum este că  nu prea putem să vindem“

„Noi trebuie să fim echilibraţi şi din banii pe care îi avem să împărţim cu ştiinţă şi cu cumpătare, în aşa fel încât să ajungă pentru toată lumea şi să încurajăm toate zonele, cu specificul fiecăreia, pentru că fiecare zonă are un anumit specific. La dumneavoastră se face legumicultură, şi chiar am văzut astăzi câţiva legumicultori care fac performanţă. (...)Deja în România, datorită a două exerciţii financiare, prin banii care au venit, prin schemele din buget, oamenii au început să producă, nu mai este o problemă să producă. Sunt produse de calitate şi producţii foarte mari, problema pe care o avem acum în agricultura românească este că nu prea putem să vindem. Pot să vândă cei care sunt foarte mari. (...)


Eu cred că ferma de familie este viitorul satului românesc, pentru că dacă vor fi doar ferme foarte mari statul românesc va dispărurea în 10-15 ani, de aceea eu şi echipa mea vom încuraja ferma de familie, în care fiecare familie să-şi poată o fermă sustenabilă, care să reziste pe piaţă. Doar că nimeni nu munceşte doar de dragul de a munci. Mai sunt câţiva mai în vârstă, ca mine, care n-au ce face şi trebuie să rămână aici, dar tinerii, dacă vor considera că munca în agricultură, legumicultură, pomicultură, nu este rentabilă, cu siguranţă nu vor rămâne la sat şi vor pleca spre oraş unde pot să câştige mai bine şi unde viaţa e mai uşoară, pentru că în agricultură viaţa e mai aspră, ştim cu toţii. De aceea, noi, ca şi Guvern, prin Ministerul Agricuturii, avem obligaţia să susţinem şi din banii de la buget, dar şi din banii europeni, exact aceste zone unde se face performanţă şi unde putem deveni competitivi. Sigur că avem obligaţii şi faţă de consumatori, în aşa fel încât în România să se consume produse sănătoase, la unpreţ corect, dar în primul rând produse româneşti“, le-a spus ministrul Adrina Oros fermierilor.

Imagine indisponibilă

„Nu ştiu exact cum rămâne cu magazinele Unirea“


Ministrul a vorbit şi de reţeaua de magazine „Unirea“, pe care fostul guvern a prezentat-o ca pe o soluţie pentru micii fermieri de a le asigura acestora spaţii de depozitare şi un loc de desfacere a produselor lor la preţuri corecte, pe care nu le obţin de la samsari, dar care s-ar fi transformat între timp într-o afacere pentru clientela politică. Cert este că s-au deschis două din cele 80 de magazine programate la  nivelul întregiii ţări, la Bucureşti şi Sibiu.

„Nu ştiu exact cum rămâne cu magazinele Unirea. În prima mea zi de mandat, cei din Consiliul de Administraţie au venit să-mi spună că acolo ar fi, şi eu citez – „probleme cu iz penal, iar magazinele sunt nişte butaforii“. Au spus cei din Consiliul de Adminsitraţie. Drept pentru care am trimis corpul de control să vedem dacă într-adevăr aşa este. În urma anchetei vom vedea ce s-a-ntâmplat acolo, sper să nu fie ceea ce au spus dânşii şi de la o idee iniţial bună, aceea de a ajuta pe cei mici să aibă unde să-şi depoziteze şi să valorifice, să se ajungă la cu totul altceva, la interese clientelare şi cu iz penal. Repet, citez ce au zis cei din Consiliul de Administraţie. Mai multe pot să vă spun când o să am şi eu un raport despre ce s-a întâmplat acolo“, a precizat ministrul Oros.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite