Cum s-a împotmolit programul „Fiecare copil în grădiniţă“ după ce a fost preluat de statul român. Rata copiilor ajutaţi scade dramatic în fiecare an

Cum s-a împotmolit programul „Fiecare copil în grădiniţă“ după ce a fost preluat de statul român. Rata copiilor ajutaţi scade dramatic în fiecare an

Programul „Fiecare copil la grădiniţă“, iniţiat de Asociaţia OvidiuRo în perioada 2010-2015 şi preluat de statul român prin lege în 2015, îşi încetineşte ritmul cu fiecare an care trece. O asociaţie parteneră a asociaţiei OvidiuRO a realizat un amplu studiu care explică unde se împotmolesc lucrurile.

Peste 100.000 copii cu vârste între 3 şi 5 ani din familii sărace este estimat că ar putea să ajungă an de an la grădiniţă, iar părinţii care se angajează să-i aducă, să primească, astfel, un ajutor de 50 lei/lună, sub forma unui tichet, condiţiile fiind un venit/membru de familie de cel mult 284 lei, înscrierea copilului la grădiniţă şi frecvenţa.

Acest ajutor se acordă, la cerere, în baza unui dosar care se întocmeşte la primărie. Asociaţia non-guvernamentală OvidiuRo a pilotat în România, în 11 judeţe (în 45 localităţi), vreme de cinci ani acest proiect, convingând în cele din urmă autorităţile, graţie rezultatelor obţinute, să-l preia şi să-l finanţeze la nivel naţional.

În vreme ce, însă, ONG-ul completa ajutorul lunar de 50 lei pentru fiecare copil cu ajutor în haine şi încălţăminte pentru cei mici şi cu materiale pentru grădiniţă ( se acordau rechizite pentru toţi copiii, în valoare de 65 de lei/ copil/ an – folosite în grădiniţă, şi îmbrăcăminte şi încălţăminte în valoare de 100-150 lei/copil/an, acordate de autorităţile publice locale în cadrul parteneriatului în proiect), statul s-a dovedit incapabil şi să menţină funcţional un proiect predat la cheie.

Legea 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor din familii defavorizate, prin tichete sociale pentru grădiniţă, a intrat în vigoare în februarie 2016, cu fonduri alocate de la bugetul de stat. Stimulentul educaţional introdus de lege se acordă în cadrul unui program de interes naţional, doar că numărul copiilor beneficiari, în loc să crească, scade de la an la an. Explicaţii există şi sunt şi recomandări pentru a da noi impulsuri programului care ar putea să ajute la atingerea ţintelor asumate de autorităţile din România, care vor ca grupa mare să devină obligatorie din 2020, grupa mijlocie, din 2023, iar grupa mică, din 2030.

Autorii studiului amplu finalizat de Reality Check în toamna anului trecut sunt Oana Ganea, Alina Seghedi şi Wolfgang Stuppert, cei care au propus şi o serie de măsuri menite să impulsioneze programul şi să determine, în mod real, creşterea frecvenţei la grădiniţă a copiilor din comunităţile sărace.

„Sub jumătate dintre copiii estimaţi ca având nevoie de ea beneficiază cu adevărat“

Conform estimărilor realizate pe baza datelor Ministerului Muncii, numărul copiilor săraci proveniţi din familii care îndeplineau condiţiile impuse de lege era în 2016 de 111.396 şi a scăzut la 107.190 în 2017.

„În medie însă, conform bazei de date SIIIR a Ministerului Educaţiei Naţionale, de lege au beneficiat între 70.000 de copii (2016-2017) şi sub 46.500 de copii (2017-2018) – respectiv între 62% şi 43% dintre copiii estimaţi ca fiind potenţiali beneficiari. Dintre aceştia, în medie între 65% şi 71% au avut o prezenţă bună la grădiniţă. (…) Aceste date ne arată că legea încă nu reuşeşte să ajungă la toţi copiii pe care ar trebui să îi ajute. Deşi rata de prezenţă la grădinţă e promiţătoare, ea indică totuşi faptul că între 35% şi 29% dintre copiii eligibili pentru lege au frecventat grădiniţa prea rar pentru a beneficia de stimulent. De asemenea, din analiza individuală a datelor reiese că există un număr important de localităţi unde rata de frecvenţă este foarte slabă, dar această variaţie este ascunsă de medie. Cu toate acestea, problema mai mare pare a fi cea legată de înscrierea pentru lege (sub jumătate dintre copiii estimaţi ca având nevoie de ea beneficiază cu adevărat)“, spun autorii în studiul „Evaluare privind implementarea Programului de interes naţional reglementat de Legea 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor din familii defavorizate“.

S-au căutat explicaţii pentru aceste date descurajatoare şi în acest sens au fost selectate pentru studiu, pe baze ştiinţifice, 16 grădiniţe, din şase judeţe ale ţării (Argeş, Constanţa, Dâmboviţa, Ialomiţa, Mureş, Sibiu), atât grădiniţe în care programul poate fi considerat un succes, cât şi grădiniţe cu rezultate medii şi altele în care programul este un eşec, unde s-a stat de vorbă cu părinţi (atât cei care îşi duc la grădiniţă copiii, cât şi cei care, deşi se încadrează în prevederile legale, nu o fac, din motive diverse), reprezentanţi ai primăriei şi ai şcolilor. Au fost atât comunităţi în care programul poate fi numit un succes, cât şi altele în care tichetele de grădiniţă sunt departe de a-şi atinge scopul.

„Cum e lumea în ziua de azi, mămicile ce zic: ia uite-o şi pe aia cum aduce copilul!“

Dacă nu-ţi duci copiii la grădiniţă, nu rişti nicio sancţiune, pentru că, deocamdată, învăţământul preşcolar nu este obligatoriu. Este, în schimb, gratuit, spune legea, iar asta presupune că educatoarele sunt plătite de stat, că acelaşi stat suportă cheltuielile cu utilităţile pentru grădiniţă, în schimb este o problemă, în mai toate, cu asigurarea materialelor. Pentru a-şi duce copiii la grădiniţă, în cazul în care au conştientizat cât de importantă este educaţia în primii ani de viaţă, părinţii săraci au oprelişti greu de înţeles de restul populaţiei. De multe ori fac mult mai mult de 20 de minute până la grădiniţă (timpul considerat optim, astfel încât distanţa să nu devină o piedică), vin din cătune în care microbuzele şcolare nu ajung, iar drumurile sunt pline de noroaie. Realizatorii studiului au menţionat, de altfel, în studio şi o parte din interviurile realizate.

„N-am dat-o (n.n. pe fiica) şi că e departe. Facem aproximativ o juma' de oră până acolo acuma pe sezonul ăsta. Da' când plouă... când plouă, doamnă, e un dezastru de să ferească Dumnezău. E microbuz, dar aici nu vine. Când plouă se stropeşte, şi trebuie spălat, şi şoferul nu intră aici”, s-a plâns un părinte.

De greutăţi vorbesc, însă, şi educatoarele. „Suntem nevoiţi să cerem rechizite de la părinţi. Învăţământul preşcolar este gratuit şi nu este obligatoriu. Şi cum desfăşori activitatea în învăţământul preşcolar gratuit? Doar prin poveşti, poezii şi ce se transmite oral. Dacă vrei să faci mai mult, trebuie să ai rechizite. O sticlă de acuarelă costă 27 lei. Dacă iei 10 culori, s-au dus aproape 300 lei. Astea sunt numai acuarelele. Dar îţi trebuie şi multe altele. Creioane colorate, creioane cu gumă, hârtii, copii xerox etc. (...) Fiecare părinte dă cât poate, iar restul e suportat de noi. Dacă vrei să faci ceva frumos cu copiii, să faci o activitate interesantă, scoţi de la tine din buzunar”, le-a spus o educatoare, în timp ce alţi părinţi spun că li s-a cerut o sumă imposibilă pentru ei, la început de an. 

„- Educatoarea vă cere rechizite la grădiniţă?
- Păi ne cere când îi dăm prima dată pe copii. Ne cere care ce vrea. Ori ne dă o listă-n mână să le cumpărăm ce-i necesar, ori dăm banii.
- Şi reuşiţi să le luaţi?
- Păi de-aia n-am prea reuşit s-o ducem, doamnă, păi de-aia n-am prea reuşit. Că altfel pe-aia mică puteam s-o dau încâtva. 4 ani a făcut acum. Pe ăstălalt l-am dat, dar pe ea nu, că n-am mai putut“, este un alt crâmpei de conversaţie.
Părinţii copiilor săraci, neşcoliţi, cei mai mulţi – „ca nivel mediu de educaţie în rândurile părinţilor săraci, într-o comunitate acesta este de zero clase, în opt comunităţi, de patru clase, şi în şapte comunităţi de opt clase“, menţionează studiul – nu ştiu deseori de legea prin care pot primi tichetul de grădiniţă, acolo unde nu se implică autorităţile. Altora costurile pentru a le asigura copiilor îmbrăcăminte şi încălţăminte li se par uriaşe şi se tem să-şi trimită îmbrăcaţi oricum copiii, riscul de excluziune fiind, altfel, considerabil în multe comunităţi. S-a ajuns chiar, în anumite grădiniţe, ca părinţii mai cu dare de mână să-şi retragă de la grădiniţă copiii şi să-i ducă în oraşele apropiate, pentru a nu se „amesteca“ cu cei săraci.

„Există două comunităţi unde toleranţa faţă de copiii săraci este mică. Părinţii care au o situaţie materială mai bună manifestă nemulţumire atunci când copiii lor sunt în aceeaşi grupă cu copiii mai săraci şi preferă să îi mute la grădiniţele din oraşele apropiate. În aceste localităţi sunt părinţi săraci cărora le este teamă de felul în care vor fi priviţi copiii lor dacă vor fi înscrişi la grădiniţă. «Nu, măi, doamnă (n.n. educatoarea), nu mai staţi pe capul meu, că nu am cu ce [să îl dau la grădiniţă] (...) Cum e lumea în ziua de azi, mămicile ce zic: ia uite-o şi pe aia cum aduce copilul, parcă mă jigneşte, nu pe mine, pe copilul meu.»“, este un alt fragment din studiul citat.

La sărăcia oamenilor din aceste comunităţi se adaugă necunoaşterea legii, iar asta, de cele mai multe ori, se întâmplă din cauza lipsei de implicare a autorităţilor. „Nu peste tot asistenţii sunt interesaţi de această lege, unii dintre ei nu îşi cunosc bine comunităţile şi nu ştiu ce familii s-ar putea califica pentru acest program. De aceea nu îi informează pe părinţi despre existenţa ei şi nu fac recrutări. În plus, o parte dintre asistenţi cer acte pe care, conform legii, nu ar trebui să le ceară, iar acest lucru îngreunează întreg procesul. Din datele noastre, această condiţie nu este neapărat necesară pentru succesul programului, dar este o condiţie importantă. În 6 dintre cele 9 cazuri unde programul nu a fost implementat cu succes, implicarea asistenţilor sociali a lipsit“, mai spun autorii studiului, care au constatat că în comunităţile în care nu s-a putut implementa legea bine, majoritatea părinţilor nu cunoşteau condiţiile programului, nu ştiau câte absenţe pot să aibă copiii şi unii dintre ei nu ştiau despre scutirile medicale. „Unii părinţi auziseră că actele costă mult şi de aceea renunţaseră să îşi mai înscrie copiii, iar alţi părinţi nu considerau grădiniţa importantă şi preferau să îşi înscrie copiii direct în clasa pregătitoare. Pentru o bună informare a părinţilor cu privire la lege, implicarea educatorilor şi administraţiei locale este esenţială, aceştia neavând altă sursă de informare. Vorbim de părinţi săraci, cu nivel de şcolarizare redus, cărora le este teamă să meargă la primării să îşi ceară drepturile de frică să nu le fie suspendate ajutoarele sociale. Rezultatele noastre arată că în mai mult de jumătate din comunităţile analizate, părinţii nu erau bine informaţi cu privire la această lege şi doar în 19% din cazuri (3 comunităţi) erau foarte bine informaţi“, este un alt fragment din studiul citat. 

Beneficiarii de ASF să fie eligibili pentru lege, una dintre propunerile de modificare

S-au identificat şi posibile soluţii pentru ca legea să-şi atingă scopul, iar acestea sunt parte a propunerilor pe care Asociaţia OvidiuRo le-a gândit ca recomandări pentru guvernanţi.

O creştere a plafonului venitului/membru de familie ar fi absolut necesară, pentru că salariul minim pe economie, de exemplu, a crescut, iar unii dintre părinţi, deşi sunt aproape de limită, nu se mai încadrează. O alta ar fi indexarea valorii tichetului de grădiniţă, pentru că din 2015 şi până în prezent preţurile au crescut considerabil, iar tichetul nu mai reprezintă mare lucru, deşi sunt în continuare părinţi pentru care chiar şi cornul şi laptele oferite zilnic reprezintă un ajutor enorm.

Se impune, de asemenea, o mai bună informare a părinţilor cu privire la lege, dar şi o regândire a responsabilităţilor pentru asistenţi sociali şi profesori cu privire la informarea şi consilierea părinţilor, identificarea şi înscrierea la grădiniţă a copiilor săraci şi sprijin pentru părinţi în întocmirea cererii.
Se mai propun: studierea oportunităţii includerii tuturor copiilor din familiile beneficiare de ajutor pentru sprijinirea familiei (ASF), care are un prag de 530 lei/lună/membru de familie, ca eligibili pentru lege, monitorizarea şi evaluarea la nivel naţional, prin continuarea studiilor şi crearea unui mecanism anual de analiză; implicarea autorităţillor şi instituţiilor judeţene în procesul de monitorizare şi mentorat pentru angajaţii primăriilor şi grădiniţelor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: